31 dec. 2012

Primiţ cu golindu?

Da, este titlul de la postarea pe care am amânat-o câteva zile, până m-am convins singur că mi-e prea lene şi n-am s-o mai scriu deloc. Dar macar a rămas titlul. Nu de alta, da habar nu aveam ce titlu să-i pun la chestie ce urmează s-o scriu. 

Dar înainte să vă bombardez cu incultură, vreau să fac o reclamă. Prima reclamă de pe blogul ăsta.
M-am pişat azi în litiera cu nisip a pisicii. E incredibil cât pişat uman poate să absoarbă nisipul ăla. Recomand nisipul Mitzura, pentru cei care consideră că stropitul cu pişat a porţelanului de veceu este prea mainstream. 




Mă ăstea, specinemene cu ţâţe în loc de pectorali, am şi io  întrebare. Nu pentru toate. Doar pentru 80% dintre voi.  Pentru ălea care au impresia că posedă pizdă doar ca să o ofere drept un binemeritat trofeu celui care merită.
E ca în poveştile ălea de căcat în care trei prinţi lăbari se întrec în probe de vitejie şi depun efort chucknorisean doar ca să impresioneze o coardă penală care din întâmplare era fiică de rege. Mult prea proastă ca să aleagă de una singură cu cine vrea să se fută şi acceptă fără prea multe comentarii pula celui ce reuşea să-l dea pe spate (că în faţă avea burta) e ăl' bătrân.
Dar să lăsăm coardele medievale si să revenim la coardele noastre, din secolul iPhone. 


Deci, mă chestiilor  cu vagin, eu vă înţeleg aşa în mare parte cam toate nevoile, dar e un lucru ce mintea mea limitată şi superficială nu-l poate procesa.
Vă întreb aşa, direct, pula are alt gust dacă respectivul mascul, pe lângă că vă fute, vă şi iubeşte?
Calitatea unei partide de sex variază în funcţie de cât de serioasă e relaţia între voi?  Brusc, cele 15 minute de plăcere se transformă în chin şi tortură dacă respectivul nu vă sună a 2-a zi? Explicati-mi şi mie, aşa, ca la proşti, care-i diferenţa dacă unu te fute, iar altul înainte să te fută te ţine de mână câteva zile şi-ţi face 8-10 complimente. Pe care oricum nu le meriţi, vită cu cabină ce eşti. Pentru că te fuţi pe complimente. Măcar curvele adevărate o fac pe bani şi tot au ceva de câştigat. 


Nu spun acum că ar trebui să vă futeţi cu randomi de pe stradă, sau cu primul care vă trece pragul, că a-ţi părea curve şi sţim cu toţii că nu vreţi să observe nimeni asta. Nici noi, masculinii, nu ne futem chiar cu toate distrusele.
Dar nu înţeleg, de ce te-ai fute cu unul care ştie câteva chestii despre tine, care te-a dus de 2 ori la film şi de 3 ori la suc; dar refuzi din toate încheieturile şi kilogramele în plus propunerea cuiva pe care-l cunoşti de 2 minute, chiar dacă estetic arată la fel cu cel dinainte şi probabil în pat nici nu s-ar simţi diferenţa, şi-l asaltaţi cu apelative zoofilistice din care amintim: "boule", "măgarule", "prcule", "nesimţitule" şi clasicul "eşti la fel ca ceilalţi!". Ce-ar fi ca şi noi să vă spunem "eşti la fel ca toate celelalte!" când nu vrei să te fuţi din prima zi? Că 90% dintre voi nu vor, deci la capitolul ăsta sunteţi toate la fel.
E doar un futai femeie proastă, plăcere, eliberare, arzi calorii...totul se rezumă la pula-n pizdă si atât.  


Noi, masculinii, n-avem problema asta. Futem cam tot ce prindem, cu câteva excepţii, avem standarde mai scăzute la femeile cu care ne futem decât la ălea cu care ieşim în public. Ba chiar la beţie mai călărim câte una cu vergeturi pe tâţe, care-i cu mult sub standardele normalului.
Pe voi trebuie să vă convingă unu' (în orice mod nonsexual) că e destul de bun să se fută cu voi, altfel clătinati din cap ca un arbitru de tenis. Trebuie să fiţi convinse că vreţi să vă futeţi cu respectivul.
Şi nu, n-am scris textul ăsta din cauză că m-a refuzat una pentru că n-am avut bunul simţ s-o întreb mai întâi cum o cheamă.

Hai, spor la beţivăneală şi futut minore bete cu arficii în cur.

24 dec. 2012

Mâine

Astăzi voiam să scriu despre colindăreţii ăştia, şi cum îi foloseşte dumnezo pe ţiganii şomeri cu nevăstuică sub nas pe post de calendar, ca să ne vestească nouă crăcunul. 
Dar mi-e lene. M-a cuprins o lene atât de gravă de zici că îmi strânge cineva coaiele cu cheia franceză. 
Mă duc să beau nişte beri, poate-mi dă un plus de inspiraţie, deşi am destulă. 

Până mâine, mulţumiţi-vă cu poza asta. Ştiu că e de anul trecut şi am mai postat-o, da mi-o fost lene să scot iar masca şi să mi-o pun deasupra pulii. Mâine chiar am chef de scris, dacă nu se agravează lenea.

20 dec. 2012

Găinaţ de om

O să încep postarea asta cu un călduros "Muie Fuego şi doamna aia de mă-sa care n-are altceva mai bun de făcut decât să împodobească copaci în fiecare an". Şi nu, n-am nimic cu săracul băiat...s-a făcut atâta mişto pe seama lui încât simt nevoia să-l iau în braţe şi să-i pun umărul meu la dispoziţie ca să plângă duios pe el. După care să-i car bocanci în ţeastă până împodobeşte mă-sa bradu' cu bandaje şi perfuzii. 

Eşti mascul. Şi te-ai săturat s-o arzi pe labă şi să tot fuţi aşa la mica ciupeală câte o pizdă beată care abia ia nota 5 la aspectul fizic. Vrei să ai o femeie a ta, pe care s-o fuţi doar tu. Hai, tu şi maxim cei mai buni doi prieteni ai tăi. Bine, nimeni nu-şi face o prietenă acum, că vine crăciunul şi e mult mai amuzant să te îmbeţi cu vodcă ieftină în scări de bloc şi să bagi căcat în poştă locatarilor, decât să o arzi romantic la minus 20j de grade, cu o mână în buzunarul tău spart şi cealaltă la ea în sutien, să-i pipăi sfârcul întărit ca bobul de mazăre de la frig.
Deci, trece perioada asta de maximă beţivăneală, după care ţi se scoală pula ca ursul după hibernare, şi te trezeşti că vrei s-o ţii pe una de mână. Toate bune şi frumoase. O găseşti, îi bagi vrăjeală ieftină de 2 lei, te dai interesat de pasiunile ei şi te chinui să pari că eşti bărbatul pe care-l caută ea. În majoritatea cazurilo merge, mai ales dacă-i primăvară, când toate femeile dau în clocot de la călduri.
Dar ce te faci când va trebui să-i cunoşti prietenii? Sau mai bine zis, prietenele. Adică, orice femeie cu care umbli trebuie să abă prietene pe care inevitabil mai devreme sau mai târziu o să le cunoşti, ba chiar vei fi nevoit să stai la masă cu ele, fără s-o strângi pe niciuna de gât, că na, îs prietenele ei, şi dacă o iubeşti trebuie să le suporţi şi pe ele, care în 80% din cazuri sunt la fel de drăguţe ca un porc cu trichineloză. 


Nu ştiu dacă a observat cineva, dar mai tot timpul, prietena ta trebuie să aibă prietene mai oribile decât ea, cu care te pune să socializezi. Toate-s slute şi/sau grase de nu le-ai fute nici pentru o basculantă de bere. Au nişte picioare cu gambele cât mijlocul tău, iar când încep să vorbească îţi vine să le împuşti în pizdă. Dar mintea mea bolnavă şi ascuţită, s-a prins şi de ce îţi face cunoştinţă cu prietenele ei îngrozitor de nasoale. Ca să vezi tu că ea este mai bună decât ele şi să te simţi norocos pentru că EA te-a ales pe tine, şi nu una din prietenele ei, oribil de slute. Care-s aşa de gingaşe că-ţi imaginezi deja cum le râcâi cu furculiţa pe globul ocular.


Bine, mai sunt şi femei care au prietene mişto. Dar cu ălea îţi face cunoştinţă abia după ce este ea sigură că eşti în limbă dupa ea, ca să nu existe riscul să te dai la vreo una din ele. Femeile au chestia asta în minte, pot găsi perioada perfectă când să-ţi facă cunoştinţă cu o prietenă de-a ei care este vizibil mai bună decât ea. Nici prea la începutul relaţiei, când abia afli când îi vine ciclul, dar nici după un an, când te-ai săturat deja de ea şi ochii tai încep să se plimbe prin decolteul prietenelor ei bune. Când simte ea că-i drgostea mai sprinsă decât părul Mădalinei Manole (când era vie, că aşa, moartă, este Fata-cu-părul-cenuşă), atunci îţi face cunoştinţă şi cu prietenele ălea care arată cu 25% mai bine decât ea. 


Evident, tu n-ai voie să te dai la ele şi nici ele la tine. Chiar şi după ce te-ai despărţit de ea. Pentru că femeile au prostul obicei ca după ce-au fost cu un bărbat, să-i pună o ştampilă aşa, simbolică pe frunte, pe care să scrie "Am fost cu el, şi chiar dacă nu ne mai vorbim, dacă-mi eşti prietenă bună nu o să te dai la el". E ca o lege nescrisă, şi dacă n-o respecţi te-ai ars. N-am înţeles niciodată chestia asta. De ce o prietenă de-a ta n-are voie să fie cu niciun fost? Că mai toate proastele pun interdicţia asta. Şi săracele ei prietene, îndură ca proastele, ca să-i arate ăsteia că prietenia lor este mai de valoare decât un simplu bărbat, chiar dacă înainte de duş se freacă puţin pe sfârcul drept cu gândul la el, şi cât de bine fute, din spusele prietenei ei. 


Asta o întâlneşti şi la masculii ăia mai retarzi. Se supără dacă fuţi în gaura în care au futut şi ei, doar că ei au ţinut-o şi de mână. Probabil nu vor să o fuţi şi tu pe aia, ca să nu afle gagica că din toţi prietenii lui, el o are cea mai mică. Da io oricum sunt genul de nesimţit care n-aş avea nicio restricţie în a-i fute gagica altuia, chiar atunci când aia are nevoie mai multă de consolare. Pula mea, suntem prieteni pân' la vagin. Dacă eşti idiot te oftici. Dar eu cum n-am prieteni idioţi, nu prea e cazul.


Ălea naşpete n-au interdicţia asta, că oricum nu se bagă nimeni cu ele, decât dacă vrei s-o oftici pe fosta. Dacă vrei să-şi bage unghiile de la mâini şi de la picioare în gât de ciudă, după ce te-ai despărţit de ea, umbli cu o prietenă de-a ei, grasă/proastă şi urâtă. Oricum ,aia nu te va refuza, că cel mai probabil eşti singurul băiat care se să la ea pentru următorii 5 ani. Adică, vreau să spun că eşti singurul băiat treaz, n-ai nici muia bombardată de coşuri şi nici nu cânţi în corul de femei al bisericii Speranţa. Se va umezi între picioare ca o oaie la nas când e frig. Va fi oricum mulţumită că o tine unu de mână, chiar dacă faci gargară cu bicarbonat după ce o săruţi. 


La masculi, stă altfel treaba cu prezentatul prietenilor. Şi nu că-ţi este frică pentru că s-ar putea da vreunul la ea, dar aştepţi ceva mai mult până să-i faci cunoştinţa cu prietenii tăi beţivi, care-s mai preocupaţi să se uite la ţâţele ei şi să-şi imagineze cum i-ar arăta sfârcurile, decât de ce scoate ea pe gură.
Si probabil că orice mascul care vrea să-şi prezinte prietena prietenilor lui beţivani, le face întotdeauna instrucţia. "Bă, vedeţi că am să vin cu aia  de care v-am povestit io. Să nu mă faceţi de râs. Să vă uitaţi în sesiuni de maxim 10 secunde la ţâţele ei, şi să nu o întrebaţi dacă ne-am futut până acum, sau dacă mai are vre-o soră disponibilă ceva. Şi să nu-i spuneţi nici de strâmbele ălea două pe care le-am futut io cu 2 zile înainte s-o cunosc pe ea. Şi nici să nu-i povestiţi că acum două luni ne-am îmbătat toţi pulă şi ne-am atins cucurile unul altuia. Purtaţi-vă ca nişte domni, semi-perverşi şi nu vă scărpinati prea mult la pulă în prezenţa ei... s-a înţeles? Hai că dau io o ladă de bere după ce pleacă".
Bine, în 90% din cazuri, tipa va părea mai mult decât încântată să-ţi cunoască prietenii şi se va purta ca o zână măseluţă cu ei...dar după ce va trece ceva timp, iar tu o să o arzi mai mult pe la băute cu ei şi să te doară în pulă de ea, o să aibă brusc ceva cu toţi prietenii tăi, care, după mintea ei, te îndeamnă doar la rău şi ea îţi face o favoare când îţi spune să nu mai umbli cu ei că o să ajungi mai boschetar decât eşti acum. Că aşa e în natura oricărei femei, după ce hăndrălăul cu care-a ars-o până atunci se satură de ea şi nu-i mai dă destulă atenţie, pune totul pe seama prietenilor lui, care îl învaţă doar la rău. Acum depinde de tine, dacă ai coaie sau nu. 


Am scris aşa mult că mi-e lene mie să recitesc ca să verific de greşeli. Şi...căcat, mai am o grămadă de spus despre asta. Da' cu altă ocazie.

8 dec. 2012

Că tot se apropie crăciunul, vă doresc să-mi sugeţi pula până faceţi beşici în cerul gurii. Ce spuneţi, vă place?
Sunt mai bine de 2 săptămâni până la chestia aia retardată de pe 25, şi deja pe toate siteurile a început febra crăciunului.
Mă oameni retarzi. Mă sugacilor. Mă ăştia care au impresia că perioada asta este ceva magic şi special. Să vă fut adânc în inimă. Crăcinul e cea mai retardată perioadă a anului, şi voi o faceţi să fie aşa. Pentru că vă agitaţi greţos de mult, când de fapt faceţi exact aceleaşi căcaturi pe care le-aţi făcut în fiecare an. Nu-i absolut nimic deosebit, doar aceleaşi chestii retardate, pe care aveţi impresia că dacă le faceţi pe 25 decembrie au mai mult farmec.
Nu vă mai căcaţi pe voi cu chestii gen "Craciunul nu mai este ce-a fost odată, acum tot românul ştie doar să bea şi să mănânce sarmale şi cânraţi de crăciun..." Şi voi ce pizda zbârcită a mamii voastre faceţi? Ştiţi doar să fiţi mai superficiali, mai pule blegi, mai entuziasmaţi la orice căcat sub-mediocru pe care nu aţi fi dat o flegmă în oricare altă zi din an.
Vă doresc tumori şi fisuri anale. Ăstora care cred că de crăcin se fac căcaturi speciale, atât de speciale încât faceţi şi anul viitor tot în aceeaşi perioadă.

5 dec. 2012

Blogării sunt ultimii oameni

Da, blogării mi se par ultimii oameni. Şi da, ştiu ce veţi spune în continuare "şi ăsta pe care scrii tu e tot un blog, cretinule!". Am zis eu ceva de bloguri? De ce vă grăbiţi ca proasta la pulă să trageţi concluzii? N-am nimic cu blogurile, sunt o chestie ok. Am ceva cu oamenii care se consideră a fi blogări. 

Pentru toţi retarzii: nu mă consider blogăr şi singurul motiv pentru care am ales un blog pentru a scrie căcaturi este că n-am unde în altă parte.

Când eşti ultimul terminat de pe pământ şi nu ştii să faci ceva productiv, îţi faci blog şi tragi speranţe că o să ai 50-100 de retarzi care te vor citi zilnic, iar tu o să scoţi profit din asta, să nu fii muritor de foame. E un fel de prostituţie, doar că nu trebuie să te fuţi cu nimeni, trebuie doar să convingi un cerc restrâns de băşinoşi cu bale-n bărbie să te citească.

Şi probabil vă puneti întrebarea, de ce mă iau eu de blogări? Adică atâta timp cât şi eu scriu chestii aici, de ce mă iau de nişte oameni atât de apropiaţi de ce fac eu?

Păi, e simplu. Îmi place să joc la limită. Dacă m-aş lua de chestii cu care eu să n-am deloc tangenţe, care să fie atât de depărtate faţă de ce fac eu, ar fi mult prea uşor. Spre exemplu, n-am să mă iau niciodată de peştii care pun curve minore să-şi bage pufarine în pizdă la videochat. Pentru că nu are absolut nimic în comun cu mine. N-am să mă iau de şoferii de tiruri care ard prostituate cu ţigara în timp ce le violează.
Îmi place să ştiu că chestiile despre care scriu eu, gravitează în jurul meu. Căcat, probabil aş putea să scriu o postare şi despre mine în care să mă iau de modul meu de viaţă. Dar nu acum.
Am să enumăr câteva tipuri de blogări pe care i-aş lega de tractor să ar un câmp de căcat cu dinţii lor galbeni.

1. Blogărul intelectual. Este blogărul ăla despre care am mai vorbit eu şi în trecut, care-şi pune nişte labe de poezii fără rimă ce se vor a fi artă pură, ca şi cum i-au supt ei pula lu' Eminescu şi acum se pişă poezie. Aici n-am să mai intru în detalii, dacă vrei să vedţi cum mi-am bătut pula de ei, căutaţi prin postările mele de anul trecut.

2. Blogărul Andreea Esca. La fel cum Esca dă tonul la violuri şi crime, ca să ştie tot târtanu' ce dezaxaţi umblă liberi pe străzi, la fel şi ăştia, îşi pun pe bloguri diferite anunţuri, cu diferite evenimente. Majoritatea fiind nişte căcaturi la care se adună maxim 20j de retarzi să-şi adulmece reciproc găozurile. Dar chestia asta ţine, mai ales atunci când nu ai deloc imaginaţie să scrii ceva de la tine, pur şi simplu cauţi pe net chestii pe care să le publici pe blog. Nu-ţi trebuie pic de creativitate sau idei, doar dai sărci pe gugăl şi pui chestii deja publicate prin alte părţi.

3. Blogărul fomist. Blogărul fomis este lacheul ăla care în liceu făcea foamea la şcoală ca să-şi strângă banii de pachet. Ştie valoarea banului, şi ştie că trebuie să scoată bani din absolut orice face. Aşa că-şi face un blog pe care pune căcaturi OTV-iste, să atragă cititorul amator de senzaţional. Îşi umple căcatu' de blog cu ştiri din alte părţi, pe care le comentează în 2-3 rânduri. Apoi bagă reclame. La pantofi, ochelari de soare, alifie de pizdă, viagra, horoscop...absolut orice căcat inutil, doar în speranţa că lumea va da click acolo şi i se va umple contul de cenţi, poate poate îi iese şi lui de 100g de parizer. Blogărul fomist are planuri mari. Are ca model labe precum Zoso sau alţi inapţi fără rost, şi speră că pe viitor va scoate cel puţin 1000 $ pe lună din bloguit.

Eu nu pot decât să le urez o sclipitoare carieră de plimbat cărucioare în parcare la Kaufland, sau de vândut seminţe la cornet de hârtie în faţa stadionului când e meci.

Urăsc muiştii care au impresia că pot face găleţi de bani fără a depune efort şi fără a oferi nimic productiv în schimb.

4. Blogărul pupincurist. Are un blog făcut recent pe care scrie căcaturi semi-gândite de el. În general sunt chestii lipsite de sens pe care le-ai auzit peste tot. Dar are impresia că dacă intră pe blogul altcuiva mai cunoscut şi-i lasă comentarii pupincuriste, lumea îi va da click pe profil să-i citească şi lui căcaturile. În realitate nu se întâmplă asta, chiar dacă el zice doar chestii retardo-drăguţe despre postări pe care nici nu le-a citit.

Şi aici mă refer şi la retarzii care-mi lasă mie comentarii aşa de-ampulea, să-mi spună cât de mişto e ce-am scris eu, sau părerea lor despre un subiect pe care l-am scris. NU MĂ INTERESEAZĂ. Nu intru pe blogurile voastre de căcat. Nu citesc bloguri. Mă doare fix în pulă despre părerea ta în legătură cu ce-am scris eu. Nu vă dau click pe profil şi nici nu vă citesc postările de căcat. Nu aveţi decât să le mototoliţi şi să vi le băgaţi adânc în cur. Dacă ai ceva relevant de spus, eşti liber s-o faci. Dar nu-mi mai lăsaţi chestii inutile alături de profilele voastre că vă fut în stomăcel până vă căcaţi moale.

5. Blogării meşteşugari. Observ că acum, în secolul 21, când planeta duhneşte de fabrici şi uzine, menite să facă treaba în locul nostru, oamenii încă mai preferă căcaturi hand-made. Sau făcute de mână, să nu ziceţi că mă fut şi eu la maro cu engleza. Ba chiar sunt dispuşi să plătească o pereche de cercei din fimo (balegă+flegmă+ghips) triplu decât ar da pe unii din magazin, doar pentru că-s făcuţi manual. Gentuţe neîncăpătoare din piele de la curul viţelului, cusute cu şiret de bocanci, care costă mai mult decât un ruxac de 60j de litri. Şi-i vezi pe toţi meşterii ăştia Manole cum îşi etalează pe bloguri mizeriile lor prost lucrate, la nişte preţuri de-mi vine să vomit cărăbuşi. Gunoaie de care un lucrător chinez din fabrică face câteva sute pe zi. De parcă i-ar păsa cuiva de cât de mult te-ai chinuit tu la o mărgică aproape rotundă ce seamănă cu o bilă anală când o pui pe aţă.

6. Blogărul Ion Creangă. Genul de om cu o viaţă atât de plictisitoare încât singurele chestii pe care le poate povesti sunt căcaturile pe care le-a făcut el până la vârsta de 12 ani, când a descoperit laba sau muia (depinde de sex). Nişte oameni atât de trişti, încât vorbesc doar din amintiri, care n-au legătură cu prezentul, pentru ei viaţa s-a oprit înainte să înceapă adolescenţa. Şi îi vezi cum postează de 5 ori pe zi, ce făceau ei în vacanţa de vară la bunici. Cum se jucau ascunselea, se băgau pe sub maşini, prin tufişuri, de se pişau câinii pe gecile lor. Genul de întâmplări pe care le-a trăit oricare din noi (mă refer la ăştia care nu s-au născut cu iPhone-ul în braţe). Doar că lor li se pare că au avut o copilărie unică, şi se seimt datori să ne povestească si nouă din experienţa lor la cele mai fradege şi mucoase vârste. Luaţi pula. Nu impresionaţi pe nimeni dacă vă apucaţi să scrieţi cât de retarzi eraţi voi când eraţi mici.

Următorul blog habar nu am în ce categorie intră, dar nu m-am putut abţine să nu-l pun aici. Să mi se ofilească un coi dacă am stat să-l caut. Era primul la "blogării TPU", de unde eu am fost scos,că am cel mai mizer şi porcos blog din univers. Deci, era primul acolo, şi am dat click pe el.
E vorba de ăsta: http://miina-bllogzz.blogspot.ro/

Observaţi lipsa oricărei urme de creier. Postări irelevante, cu poze de căcat ce se vor a fi artistice, luate de pe site-uri penibile, iar la sfârşit o melodie pe care să reflectezi la postare. Mă întreb  cine ar vrea să citească aşa ceva?

Dar nu asta m-a atras pe mine aici. Bloguri de genul ,ce se ridică la nivelul găurii prin care se cacă găina găseşti peste tot. Dacă vă uitaţi în dreapta, o să vedeti un fel de reclamă unde scrie " Promovez campania Aici NU de plagiază! ". Observaţi fina ironie? Postări formate din clipuri şi poze luate de pe net şi o ură împotriva plagiatului. Promovez şi eu campania "Să futem în anus cu piciorul scaunului toţi retarzii ce din lipsă de imaginaţie repostează căcaturi fără valoare în speranţa că vin cu ceva nou!" Se bagă cineva?

7. Blogărul de eveniment. Ăia care atunci când se apropie o sărbătoare cretină sau orice altă zi teoretic importantă cum a fost 1 decembrie, se apucă să scrie ce-au scris şi cu un an în urmă despre ziua aia. Bine, aici mai sunt şi cei care când se apropie tot o sărbătoare cretină, cu câteva zile înainte încep să scrie şi să arunce cu căcat în ea. Majoritatea o fac prost. Scriu despre crăciun ca despre o pierdere de timp, că ei nu-i văd rostul, că e naşpa cu toată trădiţia asta, că nu suportă agitaţia de prin magazine, că a ajuns o sărbătoare comercială şi lumea a uitat adevăratul sens al crăciunului, sau încep să relateze despre tradiţiile de căcat pe care le fac ţăranii proşti. ŞTIM TOATE CĂCATURILE ASTEA! Suntem sătui. Au fost destui distruşi înaintea ta care au ascris despre cât de aiurea e crăciunul, vino cu ceva nou sau taci în pula mea din gură!
Iar ultimul tip de blogăr (pula, am pierdut numărătoarea, mi-e lene să dau un scroll în sus), este tipul ăla de blogăr pe care-l respect eu cel mai mult. Îl respect cu un şpiţ în cur bineînteles.

Genul ăla de retard care promovează excesiv de greţos chestii pe blogul lui. Care vrea să facă o lume mai bună. Bine, în afară de scris vrăjeli despre cum ar putea să fie lumea mai bună, nu face absolut nimic. Dar are impesia că universul se învârte în jurul pulii lui sfrijite. Că este cu ceva mai bun dacă spamează site-urile cu campanii de căcat prin care ne cere să strângem gunoaie făcute de alţii, să ajutăm negrotei sau să traversăm doar pe verde. Absolut orice căcat, are o campanie care-i promovată în mod abuziv de acest şobolan de internet, care a dezvoltat ochi de cârtiţă de când n-a mai văzut lumina zilei.


Ştiu că-i o postare al dracu' de lungă s-o citească cineva, dar n-am avut ce face în 40 de minute cât trebuia să aştept să mi se descarce filmul (da, descarc ilegal tot ce vrea pula mea), că ăia de la RDS, mânca-mi-ar ţărâna de pe pulă, s-au gândit să pună antiderapant sau ceva de genul la internet, că se mişcă cu viteza cu care dă din cur o octogenară.

3 dec. 2012

Probleme cu erecţia

Asta trebuia să apară aici acum câteva zile, dar dintr-o malefică lene am pus-o abia astăzi. Deci ce scriu acum s-a întâmplat săptămâna trecută. Nu că v-ar păsa, dar nu ştiam cum să încep.
Acum ştergeţi-vă zâmbetele retarde de pe muie, pe care le aveţi după ce aţi citit titlul. Ştiu ce a gândit mucozitatea voastră de creier. "Ha ha, idiotu' a rămas impotent, nu i se mai scoală pula, în sfârşit!!". De fapt, nu. Ştiu că asta ar fi o veste bună pentru mulţi, să nu mă mai ţină cârja, dar nu asta este problema la erecţie pe care am avut-o. Şi din cauza asta nu am dormit eu o noapte. Din cauza erecţiei. Şi da, am spus bine, din cauza erecţiei, nu a lipsei acesteia.
Cele care aveţi ţâţe în loc de pulă şi coaie nu ştiţi cum e să încerci să dormi cu ea sculată nervos. Mai ales că eu dorm doar cu faţa în jos, şi când ai ceva tare care împunge patul e cam incomod. Habar nu am ce s-a întmplat sau de ce m-a ţinut toată noaptea, dar e pentru prima dată când am vrut ca pula să adoarmă înaintea mea. Eram deja terminat de somn, şi voiam să închid ochii să visez un Holocaust frumos, dar n-am putut. Ziceai că toată ziua au defilat femei goale prin faţa mea. Era atât de tare că aş fi putut să bat cuie cu ea, sau chiar clopotul de la biserică.
Era mai tare ca pula lu' sfântu Andrei, care a ajuns moaşte şi au venit toţi enoriaşii din Galaţi s-o pupe. Mă întreb, dacă pula mea a reuşit să stea sculată atâta timp, ce şanse ar avea să fie şi ea transformată în moaşte, să se calce pensionarii în picioare să-mi dea o limbă-n coaie, să le meargă bine, să le treacă reumatismul şi să câştige la loto. Că doar pentru asta pupă lumea moaşte si fac schimb de herpes, nu?
Greu mi-a venit şi dimineaţa când m-am dus să mă piş, dar cu asta sunt obişnuit, şi am dezvoltat o tehnică în a mă pişa în jos cu pula sculată. Sau în a nimeri fix apa din wc când sunt beat.
Am încercat tot felul de metode să-mi trecă, la un moment dat chiar mă speriasem şi am crezut că s-a stricat, că-i ceva defect. Am deschis pc-ul şi am căutat poze cu femei nasoale, dar degeaba. Mi-am pus şi nişte Hruşcă, să mi-o adoarmă, dar probabil a avut un efect invers, având în vedere că mi-l imaginam într-un threesome cu Fuego şi mă-sa.
Da, în noaptea aia a fost 1-0 pentru pulă. Şi nici n-am cum să fiu supărat pe ea, să-i reproşez ceva sau s-o bat. Că-i a mea şi tot eu sunt ăla care o să am nevoie de ea. Aş putea s-o pedepsesc şi să mă duc să fut o grasă cu floci şi coşuri pe cur, dar m-aş pedepsi tot pe mine dacă fac asta.
Îmi pare rău că n-am putut conserva acea mega-erecţie. S-o pun la păstrare într-un fel, că era suficientă încât să fut în gât tot ţăranu gibon care s-a înghesuit ca maidanezu' la curul vacii în vinerea aia numită pe româneşte "Black Friday". Eu am considerat ziua asta un fel de sistem prin care idioţii ies la suprafaţă.
Se înghesuiau toţi bivolii să cumpere căcaturi de care nu aveau nevoie, doar pentru că erau la reducere. Toţi băscălioşii îşi dădeau brânci cu coatele să cumpere filtre de cafea chinezeşti pentru că erau doar 30 de lei, chiar dacă el îşi face cafea la ibric.
Ăia mai firavi, care ar fi fost călcaţi în picioare şi sfâşiaţi în proteze de pensionari, au umplut site-urile să cumpere căcaturi online. Să-şi comande toate produsele inutile, mult prea proste calitativ să se vândă fără ofertă sau reclamă.
Dacă aş fi avut un site de vânzări online, puneam toate produsele proaste şi inutile la sfert de preţ şi le videam în vinerea neagră, doar că băgam o mică grenadă în pachet care să bufnească atunci când acesta este deschis de către destinatar, scăpând astfel omenirea de o serie de imbecili, amatori de chilipiruri, cărora le miroase gura a băşină de proşti ce sunt.
Oare erecţia mea de-o noapte cât ar fi costat în sfânta şi neagra zi de vineri?

24 nov. 2012

De ce sunt eu rasist


Probabil nu-s singurul om din galaxie care are ceva cu ţiganii şi căruia i s-ar scula pula doar la gândul că aceştia ar muri asfixiaţi cu propriile lor băşini sau sugrumaţi cu camera de la bicicletă.

A se observa că folosesc termenul de ţigan, nu pe cel de rom cu 2 de r cum ar fi corect şi civilizat. Mă piş duios pe termenul de rom cu doi de r. Mi se pare un termen prea pupincurist.  
Acum vor veni cretnii cu cea mai imbecilă replică: "Nu toţi ţiganii sunt la fel! unii sunt chiar oameni de treabă!" Da' ce, am zis eu că n-ar fi? Toţi ţiganii sunt oameni de treabă, mai ales când sunt morţi. 
Mă simt obligat să explic şi fenomenul ăsta de "toţi în aceeaşi oală", care este de fapt o chestie foarte simplă şi banală, doar un dobitoc având nevoie de explicaţii suplimentare. Dar eu totuşi le dau, pentru voi, dobitocii cu mintea cât piuneza. 
Deci da, sunt de acord cu asta, nu toţi ţiganii sunt la fel. Dar sunt de acord şi cu următoarele chestii: nu toţi rechinii te atacă, nu toţi ţânţarii te înţeapă, nu toţi puşcăriaşii sunt vinovaţi, nu tot căcatul pute. Înţelegeţi unde bat? 
N-a zis nimeni că toţi ţiganii ar fi la fel, fără excepţie. 
Însă sunt puţini şi extrem de rar întâlniţi ăia despre care se spune că ar fi oameni ok, au devenit deja un mit, sunt prea puţini ca să conteze în statistici. E ca şi cum ai avea un măr, iar 98% din el e stricat, însă a rămas o părticică cât o boabă de mazăre care încă mai e verde şi comestibilă. Nimeni nu se apucă să scobească părticica bună cu cuţitul şi să o mănânce, orice om va evalua mărul drept alterat şi-l aruncă la gunoi, sau spre capul unui ţigan. Nu-i pasă nimănui de 2% din ceva. E un procent mult prea mic să poată fi luat în considerare şi este băgat la un loc cu restul de 98%. 
De ce am ales ţiganii? Că doar nu-s singura minoritate din ţara asta. Avem o mulţime de subspecii. Ei bine, ţiganii sunt cei care ies cel mai mult în evidenţă, ca un neg păros pe un cur mişto. Dacă majoritatea oamenilor se plângeau că atunci când se urcă în autobuz, vin copii din Germania ca să-i facă la buzunare, în timp ce alţi 3 falsează un "tatăl nostru" pe ritmuri de manele ca să distragă atenţia, acum aş fi scris despre ei, morţii lor de nemţălăi paraziţi. Dar nu. Singura minoritate de care se plâng românii sunt ţiganii. Bine, aici îi excludem pe medievalii ăia din Ardeal care nu ştiu ce crucea mamii lor au de împărţit cu ungurii. Nu mă bag, nu-i treaba mea. 
Ungurii nu vin la mine la uşă să-mi vândă covoare turceşti, nu se uită insistent spre portofelul meu, nu schimbă valută la colţ de stradă şi nici nu stau în palate. 
Da, în România avem extrem de multe minorităţi, de la eschimoşi până la negrotei prăjiţi din prepuţul Africii, însă cu aceştia nu are nimeni nicio problemă. Sau dacă sunt care au, e vorba tot de un 2% nesemnificativ cu care nu-şi bate nimeni capul. 
Ţiganii au ţinut neaparat să se facă remarcaţi, iar acum urlă că de ce-i discriminăm. Ăsta cred că este principalul motiv pentru care i-aş umple cu benzină şi le-aş da foc. Că nu-i discriminează nimeni de-ampulea, doar pentru că sunt ţigani. 
Prin faptele lor, şi-au degradat prea mult rasa ca să mai poată avea cineva încredere în ei şi să-i tarteze ca pe ceilalţi oameni. 
E ca şi cum ar veni cineva zilnic la tine cu o tavă plină de pahare cu bere. Şi îţi oferă un pahar. Îl iei şi-l bei. A doua zi la fel. Până începi să te prinzi că berea aia are un gust puţin ciudat şi el de fapt se pişă în pahare. Mai bei de la el? Poate nu se pişă în toate, dar cui îi pasă? Odată ce l-ai prins că se pişă în ele, nu mai accepţi nimic de la el, şi dacă ai coaie de oţel îi fuţi şi-un dos de palmă din fundu' grădinii data viitoare când vine să te servească. 
Si încă o chestie retardată legată de ţigani este "nu doar ţiganii fură, şi românii fură!". Observaţi logica cretină gen "nu doar găina face ouă, şi gâsca face!". Normal în pula mea că nu doar ţiganii sunt singurii oameni din univers care fură. Art fi fost extrem de simplu dacă orice era legat de furat s-ar fi rezumat doar la ţigani. 
Să zicem că printr-o minune, toţi ţiganii ar emigra brusc pe fundul Atlanticului. Tot n-ai putea să-ţi laşi telefonul pe masă într-un bar şi să îl mai găseşti acolo când te întorci de la baie.
De fapt, problema principală cu ţiganii nu-i că fură. Problema e că există. Şi ne ţigănesc. La fel cum brăilenii vor să ne brăilească, şi ţiganii ne ţigănesc. Şi se ţiganesc între ei. Sunt enervanţi doar atunci când sunt mulţi şi/sau cu săbii. Când e unul singur îi dai uşor flit, iar el pleacă înjurând şi înşirând toate rudele cu care va veni să te taie. În 90% din cazuri "cetăţeanul" negricios e orfan şi n-are rude. Sau are, da-s în puşcărie. 
Observaţi că încerc să scriu postarea asta fără să bag penibilităţi anarhiste şi homosexuale de genul "MOARTE ŢIGANILOR! DACĂ MAI TRĂIA HITLER ERAŢI CU TOŢII SĂPUN! MUIE CIORILOR PROASTE CARE ASCULTĂ MANELE PE STRADĂ LA DIFUZOR ŞI MĂ SCUIPĂ CÂND TREC PE LNGĂ EI". Căcat. Asta este o prostie, să urli ca gibonu' pe net. Majoritatea ţiganilor nici n-au net, iar ăia care au nu ştiu să-l folosească. Iar ăia care ştiu să-l folosească, îl folosesc în general pentru descarcat manele, filme porno, agăţat pizde şi postat colecţia de săbii ninja. Nu vede nciun ţigan mesajul şi chiar dacă-l vede, nu dă doi bani pe el, pentru că-i virtual . 
De obicei ăia care vin cu ura asta în ei, probabil au avut recent o ciocnire cu un stol de minorităţi tuciurii. 
Aş putea expune aici câte o metodă sadică sa torturat şi omorât fiecare ţigan în parte, dar nu cred că asta ar schimba vreo ceva. Chair şi să fac un fanclub de torturat ţigani. Chestiile ăsta nu merg niciodată. 
Tot ce-am avut de spus s-a îndreptat doar spre lingăii ăia care le iau apărarea ţiganilor, spre muiştii care au impresia că ţiganii sunt persecutaţi pentru că sunt mulţi care se feresc să-i angajeze. Dar puneţi problema în felul următor în rasa mamii voastre de curve superficiale. De ce se fereşte lumea să-i angajeze sau să facă înţelegeri cu un ţigan? Oare din cauza faptului că până acum au demonstrat cât de încredere sunt?
Genul ăla de om idiot ce crede că şi ţiganii au drepturi, chiar dacă au venit boschetari la noi în ţară şi s-au instalat aici când au văzut ce popor primitor şi de buni samariteni suntem . Acum asta este urmarea, că la început au fost nişte pupincurişti care s-au purtat frumos cu ei. 
Nu mai scriu, că deja încep s-o ard şi eu cu coaie de revoluţinar împotriva celor care se poartă frumos cu ţiganii. 
Nu ţiganii ar trebui călcaţi pe cap cu tractorul, ci cei care sunt împotriva călcării ţiganilor pe cap cu tractorul. Dacă n-ar fi ei, probabil ceilalţi oameni care încă gândesc cu bucata nealterată de creier ar scăpa repede de ei, le-ar face viaţa în românia imposibil de suportat şi aceştia ar pleca în altă parte, în căutare de noi proşti miloşi. 

Muie Hruşcă şi colindele lui de căcat.

19 nov. 2012

Ziua în care mi-am amanetat coaiele


La fel cum o spune şi titlul, ziua asta, cu cruce maro în calendar, este ziua în care mi-am dus turma de coaie la amanet.
Ştiţi postarea de acum un an despre feisbuc,nu? Vi se pare de căcat sau nu, mi-am făcut şi io. Bine, nu al meu personal, al blogului. Da, feisbuc tot un site de căcat rămâne, plin 90% de retarzi cu bale-n bărbie, însă e cea mai bună sursă de unde sa-ţi vină bastarzii pe blog. Iar eu am nişte nevoie de nişte reclamă, că de la anu' vreau să schimb domeniul blogului. Aşa, fără pic de farmec cum e el, feisbucul este o metodă extraordinară ca să-ţi faci reclamă. Dar în continuare dacă îmi cere cineva feisbucul îi spun că n-am. În continuare mi se pare înjositor să vrei să-ţi faci prieteni noi acolo.
De ce amanetat? Că n-am să ţin permanent facebook, prbabil anul viitor îl şterg, după ce obţin ce vreau, iar atunci îmi voi întregi armata de coaie.
Nu, staţi liniştiţi, nu mi-am făcut feisbuc să mă uit la pozele voastre de căcat, nici să vă dau like-uri, nici să-mi fac prieteni virtuali şi nici nu mă fute grija cu cine o ardeţi voi în felationship. În continuare mă piş pe viaţa voastră lipsită de activitate şi sens, singurul meu scop pentru care sunt acolo este că vreau să-mi fac puţină reclamă şi eventual să-mi bat pula de cei care depăşesc limitele prostiei şi ale penibilului. Atât. Nu vreau să vorbesc cu prieteni de mult uitaţi, nu vreau să-mi găsesc foştii colegi din genereală, nu vreau să agăţ ştoarfe ieftine şi nici nu-mi pasă de căcaturile voastre de 2 lei pe care le postaţi pe wall. Şi nici pe voi nu vă fute grija de cum îmi duc eu viaţa. Nu vă aşteptati să pun acolo picanterii din viata mea minunat de personală acolo, că n-am s-o fac. Nu vă pasă cu cine umblu, unde umblu şi când umblu. Eşti acolo doar să înghiţi ce-ţi dau eu pe blog, atât.
Până la urmă, facebook tot o vomă de reţea de socializare rămâne, însă o vomă de care mă văd nevoit să profit. Eu ce să vă fac, dacă sunteţi prea proşti să vă faceţi myspace.

17 nov. 2012

Titlu prea lung ca să-l scriu aici


Scoicile arată ca o pizdă sau pizda arată ca o scoică? Dar acum nu-i vreme să mă gândesc la asta. Nu că n-aş putea scrie o postare despre asemănarea scoică-pizdă, dar poate cu altă ocazie. 

Am vrut să fac o postare despre absolut nimic,să văd ce iese. În rândurile următoare voi spune chestii lipsite de sens prin care vreau să vă înfing în ţestele voastre nimicuri pentru a masca lipsa mea de idei.

"Şi cum mai e prin România?" Aceasta fiind replica tipică de târtan plecat în Spania de 2 săptămâni. Genul ăla de om atât de prost încât nu ştie care capăt al pulii se bagă în pizdă. Ok,te-a chemat un văr în Spanglia la spart moloz şi găurit asfalt că în România nu-ţi găseai de lucru şi ţi s-au terminat şi ălea 6 luni de şomaj. Ai dormit 14 zile sub un pod, învelit în cartoane ca homeleşii care au rămas fără o canalizare a lor şi ai mâncat umăr la umăr cu câinii maidanezi. După care îţi suni cunoscuţii care au rămas în ţara ta de baştină să-i întrebi cum mai e acolo. De parcă în două săptămâni, România s-a schimbat complet. Ce te aştepţi băi coae-blegi să auzi? Că am ieşit din UE, România este unde era Rusia înainte, Diaconescu e preşedinte, 70% din suprafaţa ţării e acoperită de autostrăzi şi nu mai există român fără diplomă de bac? Cam cât de mult ar putea să se schimbe o ţară cât ai fost tu plecat la căpşunărit sau ce crucea ta faci acolo? Măcar sun-o pe Andreea Esca, că aia ştie tot. 

Refreshurile. Refreshurile ălea pe care le dă orice om plictisit ce-şi ţine bărbia sprijinită în palma stângă în timp ce cu dreapta e pe mouse şi să refreshuri.  Cam asta e principala activitate a cuiva care se plictiseşte în faţa unui monitor. Pntru că le-a spus lor cineva,că dacă-i dai mai multe refresuri la pc, va merge mai bine. Are şi logică. Deci pc-ul tău nu se mişcă ca un melc cu piciorul în ghips din cauză că ai hardul burduşit de pornache şi programe suspecte gen "futai cu minore.exe". Nu,n-are cum să fie de la asta. Nu ai dat tu destule refreshuri,mai insistă.

Am găsit produse pe eticheta cărora erau mai multe instrucţiuni despre cesă nu faci cu produsul, nu cum ar trebui să-l foloseşti de fapt. Bine, asta ar fi un lucru bun, însă unele firme pur şi simplu îşi bat pula de cumpărătorii lor,scriind pe etichete chestii mai evidente decât o curvă îmbrăcată în roz. Să nu-ţi bagi pula-n blender. Să nu laşi tv-ul în ploaie. Să nu joci X şi 0 cu cuiul pe un CD. Să nu-ţi torni otravă de gândaci în ochi. Să nu bei sodă caustică. Să nu laşi copiii să umble cu AK47. etc...chestii pe care doar oamenii idioţi sau brăilenii le-ar face. Iar de ei nu are nevoie nimeni. 

Suntem în secolul dooşunu. Cel puţin eu. Când, se spune că am evoluat şi nu mai facem chestiile ca retarzii ăia care se băteau toată ziua cu mamuţii. Just, acum nu se mai bate nimeni cu mamuţii, cel mai probabil din cauză că nu mai sunt mamuţi. Dar am observat ceva. Omul modern, cetăţeanul evoluat, prins în chestii cotidiene, se bucură atunci când face ceva aşa, să zicem mai rustic. Pentru el grătarele, simplul fapt că coace bucăţi dintr-un animal mort la foc de lemne, în aer liber este un răsfăţ. Vezi cum iese gherţoiul din mini-jeepul lui aproape 4x4 cu care şi-a mutat curul din faţa blocului până la cea mai apropiată pădure, adică până unde a putut ajunge cu maşina,că doar n-o să meargă pe jos să arză calorii, despachetează M&M (mici şi manele) îşi scoate nevasta cu vergituri pe buci la soare să crape seminţe şi să dezlege integrame, bastarzii lui de copii se miră de ce frumoasă-i natura dupa care îşi scot iphoanele şi postează pe feisbuc cum o ard ei în spaţii verzi, iar el se pune pe grătarangit şi uitat la nevestele altora. Bine,ultimile fraze nu voiam să le scriu, nu făceau parte din postarea iniţială, dar cu cât e mai lungă cu atât o citesc mai muţini retarzi care fug de litere ca de o pizdă cu herpes.


Asta-i tot. Mai scriu ceva când îmi vine cheful de scris.

30 oct. 2012

Virgina Maria


Acum câteva luni,am scris despre x-fucktor,ceea ce credeam eu la vremea aia că este maneaua emisiunilor-concurs din România. Ei bine,după cum spuneam şi în postarea anterioară,care nu a fost prea bine primită de "public",din cauză că vreau să eutanasiez oameni,prostia umană mereu reuşeşte să vină cu ceva nou. Aşa este şi acum. Înainte,credeam că x-fucktor este şaorma tv-ului,însă anul ăsta să zicem că a mai avansat puţin. Tot o şaormă a rămas,doar că fără usturoi. Doar un singur motiv o face să fie aşa,e prin juriu.
Dar să revenim la ce voiam să spun. x-fucktor bate cu mult la cur o manea mult mai căcăcioasă de emisiune-concurs. Da,este vorba despre "vocea româniei",sau flocea româniei.
Ca şi la cealaltă,am să iau pe rând factorii pentru care flocea româniei este un rahat tv de cea mai joasă speţă.
Juriul - juriul este format din 4 labe; trei dârlăi al căror număr de coaie luate la un loc nu depăşeşte 3,şi o fată-găleată,expirată de minim două decenii. Toţi au ceva în comun. Cântă extraordinar de oribil şi trebuie să ai urechile cariate să-ţi placă voma lor muzicală. Însă toţi se cred mari artişti,cu atât de multă experienţă şi talent încât pot spune despre cine are sau nu voce. Îl avem pe metrosexualul de Smiley,care după câteva găinării de bumţi-bumţi pentru castraţi se crede guru al muzicii. Îmi place totuşi freza lui bătută de vânt. Seamănă cu pula,aşa,din profil,dar probabil pentru el ar fi un mare compliment să-l asociez cu ceva titpic bărbătesc. Îl avem şi pe Brenciu,despre care eu habar nu aveam că se ocupă cu muzica,deci atât de frumos cânta,că nici macar n-am avut bunul simţ să aud de el până acum. Am dat astăzi totuşi,două trei sărciuri pe iutub să-mi confirm ce bănuiam. Muzică de făcut labă la ţestoase. Probabil câştigă atât de mulţi bani din muzică,încât s-a simţit obligat să se urce pe scaunul ăla şi să pară penibil două ore pe săptămână să-şi poată plăti ratele la aparatul său de făcut labă pe muzica lu' Bănică. Îl mai avem şi pe căcăreaza de Moga,mai mic chiar şi decât pula lui,în caz că posedă aşa ceva. Ştiu că a făcut vreo 2 melodii cu pizda aia de Guess Who,în rest tot tind să cred că-i un plagator penibil. De fapt,e un penibil oricum,indiferent ce muzică face. Nu poţi să apari cu faţa aia în public şi să vrei ca lumea să te ia în serios.
Am lăsat ce-i mai bun la urmă. Loredana. Curviştina bătrână,care încălzeşte cu bucile ei mari scaunul ăla cu care se învârte,cam la fel cum se învârtea în pulă pe înainte de revoluţie. Ştiam că înainte avea gura prea ocupată cu suptul de scule,dar cum a îmbătrânit şi nu-i mai vizitează nimeni gura,şi-o ocupă cu cântatul,sau ce căcat face ea şi are impresia că-i muzică. Eu credeam că şi-a găsit vocaţia pentru gura ei,dar văd că cum se protituează şi muzical. E genul de femeie,pe care vrei s-o îmbraci în negru şi gri după care s-o fuţi în stil bacovian. Adică aşa,mai trist,pentru că trebuie să fii cel mai trist om din univers dacă ajungi să fuţi aşa ceva. 
Concurenţii - sau ce crucea mamii lor sunt ăia,că nici unul n-are faţă de concurent,toţi arată ca nişte copii orfani îmbrăcaţi cu nişte haine cu 4 numere mai mici. Toţi cântă la fel. Labe lente,care cică ar fi pentru a le scoate vocea în evidenţă. Ciudat e faptul că nici unul nu avea voce,dar,eu ce ştiu? Nu-s doctor în muzică,deci moga şi sămiliei ştiu mai bine ca mine.
Încă un aspect pe care trebuie să-l menţionez,este pupincurismul. Faţă de x-fucktor,flocea româniei beneficiază de pupincurism în proporţii de peste 300%. Deci o emisiune întreagă,n-am văzut pe nimeni să spună ceva urât,pe merit sau măcar apropiat de adevăr. Toţi afonii care urcau pe scena aia şi ziceai că freacă o bucată de polistiren de podea,erau lăudaţi. Nici unul nu a fost trimis acasă într-o mare de huiduieli,mui arătate şi ghemotoace de hârtie aruncate spre capul lui. Deşi,cam toţi ar fi meritat asta. Oricât de incredibil de prost ar cânta cineva,tot se găseau patru limbincurişti care să spună ceva frumos despre ei. Probabil dacă mă duceam acolo şi trăgeam două râgâieli cu pauză de-o băşină între ele,mi se spunea ceva de genul "da,văd în ochii tăi că-ţi doreşti să faci ceva din asta,eşti bun,eşti special,ai o voce foarte puternică,suntem siguri că o să te faci remarcat,însă ne pare nespus de rău,nu eşti ceea ce căutăm noi. Dar ţine minte,eşti cel mai bun,ai o voce grozavă!". Căcat! Dacă cineva cântă ca un maidanez cu coaele prinse sub o roată de maşină,trebuie să i se spună asta. Astfel,se va ajunge în situaţia în care toată lumea va crede că are voce,că-i cel mai bun la cântat,însă nu a avut şansa să se remarce,şi se va umple pământul de târfe bocitoare şi homalăi urlători cu diplome de mari artişti,aceştia neştiind unde se află nota SOL pe portativ. Şi linsul ăsta în găoază,face mult rău. 
Publicul - aici mă refer la cei care urmăresc constant jegu ăsta. Io m-am uitat o singură dată,50% forţat de împrejurări,50% din proprie iniţiativă şi masochism. Însă,după emisiune a dat şi un tabel cu rating-ul obţinut de posturile TV,unde arăta că flocea româniei a avut cel mai bun rating. Nici nu mă miră,la cât de mulţi cu creierul găucios populează ţara. Cei care urmăresc constant emisiunea,pentru mine,sunt sub-oameni. Şi sunt mulţi. Singura scuză valabilă ca să te uiţi la chestia aia,este dacă eşti închis într-o cameră cu un TV ce prinde doar PROSTtv-ul şi 5 kg de cocaină. Atunci da,nu te mai acuză nimeni că te uiţi la aşa ceva. Dar cum la noi cocaina este interzisă,ai 90 de posturi TV şi o mulţime de alte chestii interesante de făcut,eşti cam retardat dacă alegi să-ţi petreci timpul cu astfel de hârcâituri. Fanilor flocea româniei,le-aş îndesa capul cu bocancii într-un cuptor cu microunde şi aş da pe dezgheţare rapidă. Sunt destule şanse ca acesta să explodeze la propriu,dar probabil le-aş face un bine.
Continui când îmi revine cheful.

12 oct. 2012

HIV / SIDA


V-am mai spus de ce ridic eu prostia umană la rang de ştiinţă? Nu,nu v-am spus,dar am început textul aşa,doar pentru că n-am găsit altă introducere mai bună.
Da,eu consider că prostia umană este o ştiinţă. Mereu găseşti chestii noi în domeniul ăsta,iar când credeai că le-ai văzut şi auzit pe toate şi ai pus deja eticheta pe cineva ca fiind cel mai prost om din univers,nu trece mult timp şi îţi dai seama că ce credeai tu atunci că e prostie,de fapt este o chestie destul de deşteaptă,pe lângă ce vezi acum. Hai să nu mai mănânc atâta căcat că deja mă pierdeţi. 
Am văzut astăzi,cu câteva minute înainte să mă apuc de scris (nu prea am avut chef de scris în ultimul deceniu,dar după ce am văzut asta nu m-am putut abţine) o chestie foarte tare pe tpu. O campanie foarte mişto,utilă şi bine gândită. Un program gratuit pentru persoanele bolnave de HIV/SIDA. Am să las şi link-ul de la miraculosul site,cu toate că se poate spune că şi eu promovez asta,dar sincer mă doare-n pulă,ştiu că niciunul dintre cei care mă mai citiţi încă nu aţi face ceva pentru bolnăvicioşi. Are şi un titlu foarte inteligent,viaţa cu hiv. Să incluzi în acelaşi link cuvintele viaţă şi hiv,mi se pare o glumă sadică. Şi mie-mi plac glumele ăstea sadice,doar că ei au făcut-o din prostie,nu din glumă. Şi în acelaşi timp,le dai speranţe false ălora care chiar au HIV şi oricum nu mai trăiesc mult.
Deci,cât de dobitoc retard idiot să fii,ca să promovezi aşa ceva. Să promovezi HIV/SIDA. Şi nu,n-am nimic cu oamenii bolnavi de aşa ceva,doar că pe majoritatea îi consider cretini. 
90% din cei cu boala asta,o au pentru că s-au futut cu curva satului fără prezervativ pe un bon de masă de 4 lei. Unul care se fute cu toate răpanoasele,sau una care se fute cu toţi aurolacii mai purtători de boli decât şobolanii,nu poate fi o persoană inteligentă. Restul de 10% au luat boala accidental,sau din neglijenţa altora,ceea ce eu numesc ghinion,deci dacă tot e să fie ghinionişti cu acte-n regulă,îi bag în aceeaşi categorie cu ăia de-au vrut să fută ieftin şi neprotejat.
Şi de ce ai vrea să le faci viaţa lungă ăstora? Ce fac ei bun? Nu zic acuma că vreau să moară,deşi asta vreau. Dar,cu cât ei traiesc mai mult,cu atât,tot ei,îmbolnăvesc mai mulţi oameni sănătoşi. Deci,voi în loc să stârpiţi boala,că na,e inuman să stârpeşti o boală pe care încă o mai au oamenii şi care face victime de atâta timp,o prelungiţi. Chiar îi dezvoltaţi un mediu favorabil,ţinându-i în viaţă şi integrându-i din ce în ce mai mult în comunitate pe bolnavi. Îmi vine să sparg cea mai apropiată oglindă,să iau un ciob de sticlă şi să vi-l bag în gât. Oameni idioţi şi care se cacă pe ei prea mult că fac chestii bune. Nu faceţi nimic bun,ba chiar le faceţi rău celor sănătoşi,ca mine,pentru că le prelungiţi viaţa ăstora.
Dacă te simţi ultimul om de pe Terra,poţi intra pe site-ul ăsta,şi brusc ţi se va schimba starea de spirit în mai bine,când observi câtă idioţenie zace în unii.
Pe site o să vedeţi o aplicaţie,ceva cu SMS-uri. Care cică ar trebui să-i aducă aminte bolnavului,când să-şi ia doctoria pentru sida. Asta mi se pare o cretinitate. Dacă ştii că viaţa ta depinde de tratamentul ăla şi tu uiţi să-l iei,deja înseamnă că viaţa nu-i pe primul loc pentru tine,iar tu nu meriţi să mai trăieşti sau să fii ajutat. Dar dobitocii care vor să se simtă bine cu ei,că-s oameni buni,te ajută.
Iar acolo mai scrie şi că poţi să-ţi setezi tu ce mesaj să primeşti,astfel încât,dacă vede altcineva care-i cu tine mesajul,să nu se prindă. Păi bine bă avortoni inconştienţi,adică voi îi îndemnaţi pe ăştia,care nici n-ar trebui să fie lăsaţi să iasă prin lume,să umble aşa blat,cu boala? Io i-aş tatua pe frunte. Adică,voi îi încurajaţi pe ăştia să iasă în public,dar fără să ştie ceilalţi că ei sunt bolnavi,iar astfel crescând riscul de a lua şi ceilalţi boala,aşa,accidental. Da,chiar faceţi doar lucruri bune.
Şi am să închei cu un citat,scos tot de la ei: "Stiai ca aproape 70% dintre persoanelee cu HIV/SIDA din Romania sunt tinericu varste intre 20-29 de ani?" Normal în pula mea,că ăştia se fut cel mai mult.
Nu mi-am făcut niciodată griji că se epuizează sursele de prostie,penibilism şi pupincurism,însă nu ştiam că într-o zi am să văd aşa ceva. Oameni retarzi şi inconştienţi,încurajând purtarea şi transmiterea de HIV/SIDA. Eu râd acum,dar în acelaşi timp îmi este şi scârbă de voi,care aţi început campania asta şi care o susţineţi,având falsa impresie că faceţi ceva bun. 
Iar în timp ce scriam postarea asta,mi-a venit şi o idee despre cum să scap omenirea de HIV/SIDA. Le spui tuturor că ai găsit leacul care vindecă boala şi îi eutanasiezi. Şi iată cum eu,Woodenpints,am făcut ce n-au reuşit mii de cercetători cu halat alb să facă. Am exterminat o boală incurabila fără a-i găsi leacul. Desigur,boala o să mai circule pe la şobolani sau boschetari care n-au auzit minunata veste,dar ăştia oricum sunt o cantitate neglijabilă,şi vor trece minim 20 de ani până la râspândirea ei din nou.
E inuman şi sadic la ce m-am gândit eu,dar dă rezultate.

Eu mă retrag,două săptămâni iar mă fac dispărut.

16 sept. 2012

Suntem mulţi


După părerea mea,cea mai mare gafă a nazismului n-a fost că au omorât oameni,ci că nu a ţinut mai mult.
Nu-s eu cine ştie ce fan al nazismului,dar avea dreptate nea Hitler când spunea că suntem prea mulţi pe pământul ăsta şi o să se ajungă la suprapopulare,timp în care gaza două vagoane de evrei,ţigani şi ce pula lui mai voia,doar era Hitler.
Sunt cam de aceeaşi părere cu el.
Suntem extrem de mulţi oameni pe o planetă atât de mică. Probabil unii nici nu-şi dau seama,crezând că aşa e normal. Ca găina,care-i ţinută toată viaţa într-un coteţ,şi are impresia că atât se întinde universul. 
Cam asta înţeleg unii din suporapopulare,cât înţelege o găină din infinitatea universului. Care nu se ştie dacă-i infinit sau nu,da mie-mi place să cred că este.
Să zicem că-i prea târziu să mai tratez cauza,adică babele care mănâncă numa supă de rădăcini miraculoase ca să trăiască cât doi oameni normali,femeile care sunt încurajate să fete şi sistemul ăsta futut care face ca până şi cel mai prost om din univers care-şi sparge sâmburii din cur cu două ciocane să beneficieze de îngrijiri medicale şi să fie salvat. Asta ar fi cauza. Aici nu se mai poate face nimic,lumea crede că aşa e normal,ca orice om,oricât de inapt,retardat şi inutil ar fi,să aibă dreptul la viaţă. Nu,nu-i aşa. Luaţi exemplu de la animalele din junglă. Acolo ăia mai sabi mor primii şi supravieţuiesc doar cei puternici sau ăia care nu-s retardaţi,ridicând astfel nivelul speciei.
Eu vreau însă să tratez efectul. Adică,explozia asta demografică. Cum am de gând să fac asta? Păi,cel mai simplu ar fi injecţia letală,chiar dacă am o minte destul de diabolică încât sa născocesc câte un mod original pentru a omorî fiecare om,mă rezum la injecţie letală. Că vreau să-i omor nu să-i torturez şi să-i omor lent..deşi...în fine. 
Dar înainte să-mi pun botniţă de doctor şi să pompez ser magic în oameni,aş vrea să fac o triere. Nu toţi merită să moară. 
Aş legaliza orice drog,orice chestie creată pentru aţi fute organismul. De la prenadez la Krokodil. Şi aş pune oameni care să le dea moca pe stradă. Ăia mai proşti,care bagă în ei ca sparţii,vor muri. 
Apoi mi-aş face un magazin,unde orice maşină sport,cu pest 500cp să coste cât o dacie la mâna a doua. Altă serie de retarzi vor muri înfipţi în copaci,clădiri,cu creierii împrăştiaţi pe parbriz şi bujii în ficat. 
Acum trecem la probe.
Prima probă este una de inteligenţă. Nu-i grea,dar nici uşoară,ca să o poată trece orice prost care n-a murit încă de la droguri sau în accident. Este cu admis/respins. Întrebări logice,destul de uşoare să pice doar cei mai idioţi. Ştiu că sunt indulgent,dar hai să zicem că doar 30% din oamenii care au mai ramas vor pica. Şi eu am să vin şi am să le bag seringa în gât,în timp ce pompez ser mortal ca animalu' cu o privire vizibil satisfăcută.
Ăştia care au mai rămas,şi care nu au aură de prostie în jurul lor,trec la proba următoare. E o probă ce implică mişcare. Nu-i nici asta grea,doar cât să pice handicapaţii paralizaţi şi oamenii foarte graşi. Oricum ăştia sunt o povară pentru omenire,deci,la injecţie cu ei.
Mai rămân vreo 3 miliarde de oameni. Tot e mult,dar mai bine  3 decât 7. Acum,parcă nu mai e nevoie să stai juma de oră până traversezi o intersecţie,şi nu mai trebuie să te calci pe mergători prin autobuze,şi nici să-ţi miroşi 3 ore băşinile cu toţi moşii când stai la coadă să plăteşti facturi. 
Dar tot sunt prea mulţi oameni,şi din ăştia,probabil au mai fost retarzi care au trecut testul doar din noroc. Aşa că eu,voi pune capcane peste tot,ca să mai scap lumea de o serie de imbcili.
Şaorme otrăvite lăsate în locuri uşor de ajuns,chestii de genul prin care să moară doar cei mai inapţi dintre noi. Nu o să te mai îmbrânceşti ca un bivol în 2 metri pătraţi,ca să cumperi un baton de salam. 
Şi uite aşa,rezolv eu problema cu suprapopularea. Scopul scuză mijloacele,pula mea. Să vedeţi ce bine o să trăim.
Staţi liniştiţi copii,ăsta este doar slobozul unei minţi plictisite şi inofensive,nu aş vrea să omor pe nimeni. Nu vă luaţi după privirea mea de psihopat,sângele uscat de pe haine şi barda din mână care se îndreaptă spre creştetul vostru. Sunt doar efecte speciale.

9 sept. 2012

Măcar încercaţi să-mi sugeţi pula


Mereu am urât omul prost. Genul acela de om care se laudă şi se umezeşte la realizările altora,pe care nu i-a văzut decât la Tv sau pe net. Mediul online este plin de astfel de jeguri,nişte oameni atât de terminaţi,încât mi s-ar scula pula din rădăcini dacă aş avea plăcerea să le înfing un cui ruginit în gât.
Urăsc de-mi vine să-mi vomit toată berea pe care am băut-o,maţele,fierea şi nişte vase de sânge oamenii care,atunci când tu te iei de cineva,care cânta,dansează,pictează,se fute,sau ce morţii lui face,vine cu cea mai penibilă replică din univers: "Măcar el încearcă să facă ceva,nu mai comentaţi aiurea la el,că voi nu faceţi nimic,EL ÎNCEARCĂ SĂ FACĂ CEVA!!!". După ce-i trimit un transport special de muie în silă,stau şi mă întreb...contează să faci ceva,sau să încerci să faci ceva?
Cel puţin,din umilele mele puncte de vedere,e diferenţă mare de la "a face ceva" şi "a încerca să faci ceva". Ce s-ar întâmpla dacă toţi doar am încerca să facem ceva,dar practic să nu facem nimic?
Ce s-ar fi întâmplat băi pulă,ăsta de-mi spui tu mie când să nu-mi dau cu părerea,dacă gibonii ăia care au avut proasta inspiraţie să te cace,doar ar fi încercat să se futa,nu s-ar fi futut pe bune. Deşi,astfel de excremente care vin cu replici de genul,arată ca rezultatul încercării de a face copii a unei babe la menopauză...şi un picior de scaun. 

10 aug. 2012

Toţi cu bucile curate


Dacă o să vă duceţi în orice supermarket mai măricel o să vedeţi ceva fantastic. Ceva care doar ochiul meu programat pe ţâţe şi bere a putut să vadă. Hârtie igienică. Nu,nu asta e fantastic,hârtie igienică are peste tot. Doar că,dacă o să faceţi o comparaţie,o să vedeţi că într-un market,există mai multe feluri de hârtie igienică decât tipuri de bere. Să mi se usuce coaiele ca stafidele de nu-i aşa. 
Am fost zilele trecute,şi,ca tot omul,am vrut să-mi iau şi eu nişte suluri de hârtie. Stăteam în faţa raftului cu zeci de sortimente de cur-papirusuri şi mă scărpinam în creştetul pulii,neştiind ce model i se potriveşte mai bine curului meu. Dacă-i iau ceva ce nu-i place? Dacă rozeta mea are alergie la Zewa? 
Până acum credeam că principiul dupa care un om îşi cumpără hârtie igienică este simplu. Să nu coste prea mult,pentru că practic te ştergi cu ea la cur,să nu zgârie mai tare decât raşpapirul şi să fie destul de groasă,adică să nu-ţi intre un deget în ochiul maro când te ştergi. Kaufland m-a convins că nu-i aşa. Doar un om extrem de limitat şi-ar cumpara ceva de şters la cur după nişte reguli atât de simple. Am văzut hârtie alba,roz,galbenă,albastră,parfumata,neparfumata,cu floricele,cu scoici,cu fluturaşi,cu divers modele tribale pentru mafioţi. Mă mir cum de nu era şi un fel de agent acolo printre rafturi,să îţi dea să completezi un chestionar pentru a afla ce tip de hârtie preferă găozul tău.
Mai multe sortimente,decât cele de bere. Sau hai,să nu ziceţi că io-s drojdier şi compar totul cu berea,deşi mi se pare firesc...mai multe decât sortimentele de pastă de dinţi. Paste de dinţi sunt câteva,vreo 5 tipuri. Hârtia igienică le depăşeşte lejer numeric.
Asta arată că în secolul 21,omul este mai preocupat de cur decât de gură. Îi pasă mai mult cu ce-şi îndepărtează căcatul dintre buci,decât de cleiul ăla mentolat cu care te freci prin cavitatea bucală să nu-ţi pută pliscul a şaormă. Zona aia dintre buci e mai importantă decât aia dintre fălci.
Ce rost are să te speli pe dinţi,dacă nu te ştergi la cur ca un jedi? Gura las-o să pută,important e să-ţi miroase găoaza a levănţică,doar acolo te miroase lumea când vorbeşte cu tine.
Şi încă o chestie. Am observat că există şi reclamă la hârtia igienică. Mi-a venit să mă piş pe cea mai apropiată priză când am văzut asta. Cine pula mea ar face reclamă la hârtia igienică? Şi mă gândesc,oare dacă nu ar exista reclama la hârtia igienică,lumea ar înceta s-o mai cumpere? S-ar şterge cu frunze de ştevie sau blană de capră? Asta este ceva ce s-ar cumpăra chiar şi dacă pe ambalaj sunt poze cu pui de căţel morţi. E ceva ce lumea foloseşte oricum,indiferent de reclamă.
Mă şi gândesc la cum ar suna o reclamă mişto la hârtia igienică: "Delica,curul dumneavoastră nu se va simţi nicicând mai bine. Stimul anal pentru simţuri." O să se ajungă să se fabrice hârtie igienică imprimată cu chestii care nu ne plac nouă,iar noi să ne ştergem practic la cur cu ele. Asta n-ar fi o idee rea,însă nu schimbă lumea cu nimic. Oare studiază cineva piaţa hârtiei igienice înainte de a-şi cumpara?
Oricum,românul tot cu hârtie la 5 mii 3 suluri se şterge,dinaia cu aşchii de copac în ea. Parfumata e doar pentru ocazii speciale şi musafiri.
Un bideu ar rezolva totul.

7 aug. 2012

Legende urbane: Brăila şi brăileni


Postarea este cu 25% mai amuzantă dacă vă imaginaţi că tot ce scrie aici este spus de vocea ăleia de prezenta "Teleenciclopedia" acum ceva ani pe Tvr1.

ÎNCEPUTURI:  Nimeni nu ştie cum a luat naştere fenomenul numit "Brăila". După unii istorici, acolo a fost o centrală nucleară, ce-şi vărsa deşeurile în pământ. Pământ, unde locuiau triburile de băştinasi primitivi, cunoscuţi azi ca şi brăileni. Între timp, triburile de brăileni au suferit mutaţii, subteranul devenind un mediu nefavorabil pentru exitenţa lor, fapt pentru care au ieşit la suprafaţă şi au început să devoreze rinichii şi vezica muncitorilor din centrală. Au rămas apoi acolo, formând aşezări primitive din chirpici şi bălegar, şi au evoluat până la ceea ce sunt astăzi. Nu se ştie de ce au făcut asta,când puteau foarte bine să trăiască si să prospere şi acolo, în subteran, hrănindu-se cu uraniu şi bucăţi de gândaci, brăilenii având o toleranţă mare la orice chestie toxică, sau care-i verde şi străluceşte noaptea...eu cred că vor să ne colonizeze, să devenim toţi sclavi ai brăilenilor, pe care să ne muncească pe plantaţiile lor de floarea-soarelui şi seminţe de bostan, mâncarea lor preferată.
După alţi istorici, au fost aduşi cu remorcile dracu ştie de unde. În versiunea asta cred şi eu, aia de mai sus nu este decât născocirea unei minţi bolnave.

AŞEZARE GEOGRAFICĂ: Brăila se află la periferia Galaţiului. Iar Galaţiul la periferia moldovei. Deci, Brăila se află la periferia periferiilor.
Unii spun că era prea mare distanţa dintre Galaţi şi Slobozia, şi au vrut să facă ceva la fel de inutil, dar apoi şi-au dat seama că-i o idee retardată să construiască ceva acolo, şi au abandonat şantierul, care a fost găsit de triburile nomade. Sau doar i-a adus cu remorca, dracu ştie de unde.
Cum ieşi din Galaţi, dai de un câmp plin de câini morţi şi accidente rutiere. Este cunoscută ca "zona de pedeapsă", acolo sunt expulzaţi toţi gălăţenii care au comis crime, violuri sau tâlhării. Sunt aruncaţi din elicopter în aşa zisa "zonă de pedeapsă" şi lăsaţi să-i devoreze brăilenii, iar corbii să le ciugulească măruntaiele.

FAUNA:  După cum am mai zis, Brăila este populată de aceşti brăileni. Să nu credeţi că sunt oameni proşti, brăilenii ăştia. Să nu credeţi că sunt oameni. Nu, nu sunt, doar se prefac. Atât de bine încât nici ei nu prea mai fac diferenţa. Dar proşti nu sunt. Au dezvoltat un sistem de strigăte de luptă, srigăte de împerechere, unii pot jura că au văzut brăileni cântând la fruză o baladă, în cea mai primitivă formă în care poate fi găsită balada.
Chiar dacă pare de necrezut, dar şi brăileni se fut. Între ei. Când vine sezonul de împerechere, brăilenii aleargă după brăilence, cu scopul de a le lovi în moalele capului cu diverse obiecte contondente, pentru a purcede spre procreere. Nouă luni mai târziu, toate brăilencele se duc la malul dunării să-şi depună icrele, iar peste alte nouă luni, încep să iasă şi puii de brăilean din ele. O femelă depune aproximativ 2000 de icre, dar din care nu supravieţuiesc decât unul singur sau cel mult doi, restul mâncându-se între ei. Câştigătorul ajunge  în Brăila, unde este aclamat de mulţime şi antrenat să devină brăilan în toată firea.
Nu-i uşor să ajungi brăilean. La masculi, este un proces complicat. La femele trebuie doar să ai ţâţe mari. Însă, ca să devii brăilean autentic, trebuie să faci puşcărie. La ei nu-i ca peste tot în ţară, unde devii bărbat abia după ce faci armata. Armata la ei este puşcăria, aceasta fiind un element de mare cinstre între brăileni,lăudându-se între ei cu experienţa. În loc de circumcizie, brăilenii au un ritual special, numit "prima şundea".

Şundeaua este arma fiecărui brăilean, dar mai mult de atât, este simbolul bărbăţiei şi al supramaţiei printre brăileni. Cu cât e mai ascuţită şi are mai mulţi dragoni încrustaţi pe mâner, cu atât eşti mai respectat. Chiar salutul dintre brăileni, constă în scoaterea şundelei de la cingătoare şi fluturarea ei de câteva ori prin aer, după care cei doi de bat cu pumnul în piept şi ridică mâna strigând "pentru mama Brăila!". 

Pedeapsa pentru ei este deșundelizarea. Dacă un brailean e considerat nedemn sau și-a făcut de rușine locul de baștină, i se confiscă șundeaua, este scuipat în gură de ceilalți braileni și i se dă să bea fiertură de șosete. După care e legat de un buștean putrezit și aruncat în Dunăre, lăsat la voia întâmplării. De cele mai multe ori, cursul Dunării îi aduc la Galați, unde ocupă locurile pe la facultăți și parazitează orașul.

Oricât de utopic ar părea, în Brăila gradul de violenţă este aproape nul. Foarte rar au loc încăierări şi acestea se lasă cu victime tranşate şi puse în 9 saci de plastic, doar dacă nefericitul nu era din districtul Brăila, dar în rest, conflictele între brăileni se rezolvă uşor. La început cei doi încep prin a se îmbrânci cu palmele în piept reciproc, iar după 6,5 minute încep să scoată şundelele şi să le agite agresiv unul în faţa celuilalt, însă nu se rănesc.Urmează apoi câteva strigăte de luptă, din care amintim"te tai să moară mama","bă tu ştii cine-i tata?" sau clasicul "nu da că spun tot!".  După acest ritual, amândoi îşi scot telefoanele mobile (obligatoriu albe  şi cu cameră de cel puțin 5 megapixeli) și încep să se dueleze în cine are mai multe rude, sau cunoaşte mai mulţi brăileni cu influienţă...apoi îşi dau seama că n-au credit, se salută brăileneşte şi pleacă fiecare în treaba lui, ambii cu o poveste de vitejie în plus pe care s-o spună la beţie, pentru impresionarea brăilencelor, care-şi aleg masculii după numărul de crestături de şundea de pe antebraţ, sau mărimea burţii, burta fiind un semn de bunăstare şi huzur.

În comunitatea brăileană, rangul în top se calculează astfel(pentru bărbaţi): Anii de puşcărie făcuţi până în prezent+mărimea în centimetri a bicepsului drept+numărul de rude născute în Brăila+gradul de precizie în mânuirea şundelei. Toate acestea, adunate, generează locul lui în clasament, iar în fiecare an, primii 10 ajung în ceea ce brăilenii numesc Paradis, adică în Făurei, o comunitate restrânsă, la câtiva kilometri de Brăila, unde locuiesc doar brăilenii de top. Crema brăilei. Se poate ajunge acolo doar prin subteran (deoarece braileniiau rupt orice legătură a Făureilor cu lumea externă, mâncând şinele de cale ferată şi furând kilometri din şosea), străbătând numeroase tunele ce colcăie de brăileni umflaţi de radiatii, care nu au văzut lumina zilei şi se hrănesc cu măruntaiele celor pe care-i prind. Drumul este greu şi periculos, însă odată ce-ai ajuns în Făurei, satisfacţia este maximă şi primeşti cureaua made in China, cu cataramă strălucitoare din aur de conservă, ce se roteşte, pe care este desenată harta Brăilei. Ăsta este apogeul unui brailean, motivul pentru care el trăieşte. La femei, topul se calculează după mărimea ţâţelor, însă niciuna nu părăseşte oraşul de baştină, decât doar câteva luni pe an, când emigrează în ţări exotice cum ar fi Spania sau Italia, la buzunărit, căpşunărit, sau doar se duc să se fută pe bani.
Totuşi, e recomandat să ai măcar o rudă din Brăila, iar la nevoie să apelezi la acestea, brăilenii fiind în stare să bage şundeaua în cel care te-a agresat, să-i despice burta şi să se spele cu maţele acestuia pe faţă. Eu am, deci ați belit pula.

IMPORTANŢĂ: Brăila are o imensă importanţă pentru oricine din acest univers. O importanţă de care puţini îşi dau seama. Brăila serveşte ca unitate etalon, atunci când te crezi ultimul om din galaxie. Când ai impresia că ai păţit tot răul din lume, că totul este împotriva ta, că nimic nu-ţi iese bine, atunci când umbli prin pădure cu ştreangul de gât, mai există o speranţă. Te poţi consola cu gândul că nu eşti brăilean. Zici "Bă,pula mea, oi fi eu ciung, şchiop, orfan, m-a părăsit şi nevasta, lumea râde de mine pe stradă că mi-au crescut coaie în barbă, femeile mă iau la mişto că am puţa cât piuneza, fac dializă odată la două zile ca să nu mor, şi mai am şi hepatită...dar se putea şi mai rău, măcar nu-s brăilean".  Când cineva din universul ăsta se simte demoralizat şi are impresia că nu se putea mai rău...ba da, se putea. Putea să fie din Brăila. 

Deci, pentru a menţine acest ecosistem fragil, unde Brăila are o deosebită importanţa, haideţi să facem ceva frumos pentru brăileni, să le aratăm că şi existenţa lor contează. Încă nu m-am gândit la ce am putea face pentru ei, dar o să-mi vină mie o idee ceva, care să nu implice benzină sau explozii.
Şi da, am scris asta pentru că în viitorul apropiat fac o excursie în Brăila. Deghizat desigur, însă dacă nu mă mai întorc, să ştiţi că ori am murit pe drum, ori am fost muşcat de pulpă de-un brăilean, şi acum brăilesc şi eu prin Brăila, fluturând vitejeşte şundeaua deasupra capului, iar unicul meu scop în viaţă va fi să ajung în Făurei,oraşul de sub cupola de sticlă de lângă Brăila. Poate prind şi puteri supranaturale inexplicabile.

Şi o dedicaţie muzicală de la mine, pentru toţi cei care au terminat cu cititul.

29 iul. 2012

Bă se sculară


Teoretic,n-aveam nimic programat pentru ziua asta. Mă refer la scrisul pe blog. Oricum,nu-s genu ăla de om idiot care-şi programează viaţa,dar ideea era să nu mai scriu nimic aici o perioadă. Nu că n-aş avea idei,dar sunt mai lipsit de chef decât alţii de creier.


Nu vreau să mă lungesc cu asta,singurul lucru care se mai poate lungi pe aşa o vreme este pula mea. La căldură,metalul se dilată. Ok,nu mai mănânc căcat aiurea,oricât de mult v-ar plăcea atunci când fac asta. Scriu despre Băsescu. Bine,nu chiar despre Băsescu,că şi aşa nu mai are mult de trăit,vreau să spun ceva despre căcatul ăsta cu referendumul,de astăzi. 


Mai întâi de toate,vreau să fac o mică precizare. Dacă unul din voi citeşte asta acum,şi a fost azi să voteze,şi a pus ştampila pe una din opţiunile alea două,îl rog frumos să-şi dea două palme peste mufă,să iasă de pe blogul ăsta şi să-şi taie pula cu flexul. Sau să-şi toarne acid în pizdă,în cazul în care e femeie. Astfel de oameni nu au voie să se reproducă,să umple pământul de idioţi.


Dacă ai fost azi să votezi,pentru mine eşti ultimul om din univers. 


Singura metodă acceptată de votare,ar fi să scrii "sau" între DA şi NU şi să pui ştampila pe el. Asta voiam eu să fac,însă în secunda următoare mi-am dat seama că ar fi prea mult efort,să mă duc acolo,să stau la coadă între babe şi moşi excitaţi că dacă votează căsuţa de sus,le-a promis cineva că le va mări pensia cu 300%,să fac toate chestiile asta,pe un buletin de vot pe care,cel mai probabil,nu se va uita nimeni niciodată. Dar ar fi fost amuzant oricum.


Acum să vă explic şi de ce sunteţi ultimii oameni şi meritaţi să fiţi legaţi de marfar,în timp ce face transsiberianul.Asta pentru ăia care s-au dus să voteze,şi încă n-au ieşit de aici să-şi mutileze genitalele.


Indiferent pe ce ai pus ştampila,eşti un om extrem de retardat,pentru că te-ai lăsat convins să alegi o chestie din două. Este ca şi cum eu te întreb dacă vrei să te bat înainte sau după ce te violez. Dacă vrei să mănânci căcat cu furculiţa,sau să-l sorbi din lingură.Ai avut de ales între două opţiuni la fel de proaste,iar tu,ai ales una din ele. Oricare ar fi aceea,ai intrat în jocul lor. Deja şi-au dat seama care-s oamenii cu mămăligă în loc de creier. Şi mai tragic (pentru ei) este că au putut să stea şi acasă,să nu se umilească în halul ăsta,să nu fie nevoiţi să aleagă ceva ce,în mod sigur,peste maxim un an nu le va conveni şi vor ieşi iar la proteste. Nici măcar nu vi s-au ofert variante alternative,doar da şi nu,ca la proşti. Eu am luat-o ca pe o jignire. Ei ne consideră atât de retarzi,încât dacă ar fi pus mai mult de două opţiuni,ne-am fi prins urechile în ele,şi nu am fi ştiut ce să alegem. Cine s-a simţit destl de idiot încât nu are nevoie de mai mult de două variante,s-a dus la vot.


Acum vor veni gibonii cuspume la gură care-mi vor spune: "CUM ADICĂ NU MERGI LA VOT? ADICA NU-ŢI PASĂ DE ŢARA ÎN CARE TRĂIEŞTI? O SA FII FURAT IN CONTINUARE DACA NU FACI CEVA,AI DREPTUL LA VOT,MERGI ŞI EXPRIMĂ-ŢI PĂREREA,IGNORANŢA NU ESTE O SOLUŢIE!" Cam aşa se vor aprinde maimuţoii cu puţa mică,ce au impresia că dacă ai merge şi tu la vot,ar fi un vot în plus,deci încă un român care vrea să schimbe ceva în ţara asta. Mi-aş exprima şi eu părrea,dar din pacare opţiunea "striveşte-le capetele în menghină tuturor din parlament" nu era pe buletinul de vot.


Au mai vrut şi ăia din iarnă să schimbe ceva,care stăteau la minus 20j de grade,de le îngheţau băşinile în cur,cu pancarde,fluierici şi alte chestii retardate de suflat...au vrut şi ei să schimbe ceva. Nu le-a ieşit nimic,decât o răceală,şi vreo 2 poze de pus pe facebook,să vadă lumea că ei încearcă să facă ceva. Când ai apucături de genul,de cimpanzeu semiretardat,nu arăţi că-ţi pasă. Arăţi că vrei ca lumea din jur să te perceapă drept un om căruia îi pasă. Chair şi acum,vara,la 40j de grade,am văzut în faţa primăriei din Galaţi,3 moşi cu coaele mai lungi decât propriile lor picioare,cum încă mai încercau să facă mini-revoluţie. Erau atât de fosile,încât ziceai că au participat şi la revoluţia din 1989,şi la aia a lu Tudor Vladimirescu. Nu înţeleg de ce se mai strofocau atât,oricum,după cum arătau,niciunul din ei nu cred că a  mai trăit până astăzi,să apuce să voteze. Unu îşi scuipa plămânii printr-o portavoce închisă,altul avea un steag,pe care teoretic trebuia să-l fluture,dar mai mult se sprijinea în el,iar al treilea,nu prea făcea nimic,probabil el trebuia să fie majoreta,dar i-au furat pampoanele. 


De la mine de-acasă,şi până-n centru,sunt minim 10 afişe mari,care te îndeamnă să pui ştampila pe DA. Adică,oamenii sunt atât de idioţi,încât nu se pot gândi singuri pe ce să pună ştampila,chiar şi atunci când au doar două opţiuni,şi au nevoie ca altcineva să le spună asta. Oare eu sunt singurul care vede treaba în felul următor: "duminică se votează,mergeţi la vot şi puneţi ştampila pe DA,ştim noi de ce,voi doar puneţi acolo. Iar pentru cei care nu stiu să scrie şi să citească,da-ul înseamnă căsuţa de sus". Normal,poporul s-a dus,ca cireada,cu gândul că le va fi mult mai bine dacă pun ştampila acolo. Nu că le-ar fi explicat cineva şi de ce,dar instinctul nu minte niciodată. Dar să revenim la afişe. Sunt o mulţime,pe care este muia lu' Băsescu,DEMITE-L,sau doar DA. Mai sunt câteva care au în prim plan un ţăran cu cratere pe faţă,şi mai jos scrie că i-a luat pensia. Altul,cu una care-a făcut 15 copii la beţie,şi spune că i-a luat Băsescu ajutorul social. Mi se pare o poponărie absolută ce au făcut ei,încearcă să gândească în locul tău,iar dacă mai ai măcar puţină demnitate în cojones,nu accepţi ca cineva să-ţi spună ce să faci,ca şi cum tu ai fi handicapat şi ai nevoie de ajutor. Sunt mulţi care se duc şi pun ştampila pe DA doar pentru că au văzut în afişele ălea că aşa trebuie să facă,nu că votul lor ar fi fost gândit şi bine analizat înainte să-l dea. Deci,ce rost mai are un referendum,unde majoritatea au fost dresaţi şi împinşi de la spate,ce şi cum să voteze. Mi se pare ceva inutil şi deloc corect.


Şi nu,nu-mi săriţi în cap că-i iau apărarea lu' Băsescu. Dacă-l aud pe unu că-mi zice asta,îi dau o gaură în burtă şi-l fut în stomac la propriu. Nu-s cioflingar băsist. Mă doare-n pulă de Băsescu,dacă va mai fi sau nu preşedinte. Puţin îmi pasă de soarta lui. Din partea mea pate să-l stropească cu benzină şi să-l ardă pe rug în faţa parlamentului,nu mă doare nici în pulă. Doar că,nu prea e corect ce se face aici. Adică,ok,înţeleg,l-ai ales pe Băsescu pentru că acum 3 ani ţi-a dat o galeată şi 2 kg de zahăr. Ai văzut că tot sărac lipit ai ramas,şi acum brusc e vina lu băsescu că bagi muncă 15 ore pe zi şi iei cam cât cheltuie el lunar pe hârtia igienică. Mi se pare şi corect,dacă ai fost atât de idiot încât să mănânci tot cacatul ce ţi l-a oferit ăla în campanie,acum să te speteşti pentru 6 milioane pe lună. Dar măcar dacă ai luat o ţeapă,du-o pân' la capăt,şi lasă în pula mea omu să-şi termine mandatul,după care fii mai inspirat la alegeri şi nu te mai bucura ca orbetele la ăla de-ţi dă mai multe pixuri în campania electorală.


Acum,drag român care are impresia că poate schimba ceva şi votul lui contează,o să ţi-o iei tot în gură. Orice ai alege pe buletinul ăla căcăcios,peste câteva luni o să-ţi pară rău de decizia luata,când îti dai seama că nu s-a schimbat nimic,iar tu strângi în continuare bălegar ca să-ţi faci casă din chirpici. 


Şi o să vă fie la fel de rău ca înainte,pentru că românul este prost,uşor  influenţabil,şi nu ştie ce vrea. Dacă opresc 100 de oameni pe stradă,şi îi întreb ce ar vrea să se schimbe la conducerea României,minim 95 îmi vor spune "vrem s-o ducem mai bine". În viziunea îngustă a românului,a "o duce mai bine" înseamnă ca el să stea acasă cu curul în braţe şi să crape seminţe,să muncească o oră pe săptămână sau deloc dacă se poate,şi să-i vină găleţi de bani acasă,fără ca el să depună vreun efort fizic sau intelectual. Cam la asta se gândeşte mocârţanul de rând când aude noţiunea de a o duce mai bine. Oamenilor de genul ăsta le doresc mult cancer,tumori,sida şi accidente rutiere.


Stai dracului acasă şi fă ce-ai făcut şi până acum,că oricum eşti prea prost să poţi schimba ceva. Dacă chiar voiai să schimbi ceva,o făceai până acum,şi nu aveai nevoie de un căcat de referendum,unde părerea ta să fie doar da sau nu. "Sau" fiind cea mai bună variantă. 
Este clar că nici ăia de la conducere nu vor să se schimbe nimic,iar dacă referendumul ăsta reuşea să schimbe ceva la România (adică ei mai puţin şi noi mai mult,financiar vorbind) nu-l mai organizau,că nu-s atât de proşti încât să se falimenteze singuri. 


Aş mai avea multe de spus,dar mi-e somn şi lene să mai scriu.


La sfârşit fac un mic rezumat la tot ce-am scris mai sus,pentru ăia care au memoria scurtă şi nu mai ţin minte ce-au citit. 


Dacă ai impresia că unui om care te-a furat fără nicio jenă ani de zile îi pasă,sau va fi afectat de votul tău anonim,şi de-acum încolo va fi un om cinstit,nu eşti decât un jeg de cetăţean care-şi dă prea multă importanţă. Meriţi să-ţi taie 80% din salariu/pensie/ajutor social,că oricum oamenilor proşti nu le trebuiesc prea muţi bani.


Dacă ai fost azi la vot,convins de numeroasele campanii care-ţi arată ce să votezi,cu gândul că dacă faci ce ţi se zice viaţa ta va fi mai bună şi se va schimba ceva,şi ai ales între două opţiuni extrem de superficiale iar pentru asta ai mai avut nevoie şi de ajutor,eşti un rapăn de om,iar eu trebuie să votez dacă să te calce o maşină roşie sau galbenă când ieşi din secţia de votare. Să mai votez şi dacă să mori în ambulanţă sau imediat cum ai ajuns la spital. 


Eu nu votez. Este cam tot ce pot şi ce se merită să fac,ca să nu intru în jocul lor. Oricum îi doareîn pulă dacă va ieşi Da sau Nu,ei vor să aibă voturi cât mai multe,ca cetăţeanul ghiogar să se simtă important,şi să aibă impresia că a contribuit şi el cu ceva la conducerea ţării. Sunteti mai penibili decât ăia de străng preervative uscate şi peturi de bere pe gratis,având impresia că astfel contribuie şi ei cu ceva la salvarea planetei. 


Aşa că dragă slugă mioritică,chiar dacă Băsescu va fi demis din funcţie sau nu,viaţa ta nu se va schimba nici în bine,nici în rău. Va fi totul aşa cum este acum,o să iei tot acelaşi salariu de căcat şi extrem de impozabil şi o să-ţi îneci amarul în aceeaşi poşircă la 4 lei damigeana. Nu vă mai căcaţi aiurea pe voi,că încă nu v-a ajuns cuţitul la os,iar dacă aveaţi coaie adevărate porneaţi o revoluţie pe bune,nu stăteati la coadă să votaţi cine să vă fure. 


Şi da,am scris despre referendum fără să menţionez vreun partid politic,sau ce-au făcut/n-au făcut ele. Se poate şi aşa.

4 iun. 2012

Ciumă

Nu am vrut să scriu nimic azi,dar modul în care am fost trezit m-a făcut să vreau să-mi bag 110% din pulă în campania lor electorală. Vă explic mai jos cum şi de ce. Dar înainte de asta,vreau să faceţi şi voi ceva pentru mine.

Ok,nu v-am cerut niciodată nimic,nu vă pun să daţi click pe reclame,să mă votaţi în topuri inutile şi alte căcaturi de genul. Alea sunt pentru bloggerii ghei. Dar azi vreau să faceţi ceva pentru mine. Să vă luaţi de cineva. Să vă băgaţi şi voi pula odată cu mine. Sau dacă sunteţi fomei,măcar să mimaţi că vă băgaţi pula. Intenţia contează oricum. Ştiu că sunt citit de mulţi ciumpalaci cărora,la fel ca şi mine,le place să-şi bage pula in diferite chestii şi în diferiţi oameni.  Am dat peste o cioată pe net. Care pretinde că-i artistă,artistă hardcore,dinaia super-neînţeleasă. Cică desenează,sau ceva de genul. Da zici că şi-a băgat creionu' în cur şi dupaia a făcut 8-uri pe foaie. Eu i-am spus că ce face ea e de căcat,dar în opinia ei sunt doar un invidios,un ţăran şi un coclete care nu ştie să aprecieze adevărata artă,şi că io nu fac nimic iar ea face ceva,sau măcar încearcă,şi că-i la început şi ar trebui încurajată,nu criticată. Păi,nu ai cum să încurajezi asemenea vomă. Asemenea nulitate de om. Şi ce-mi place cel mai mult,este că o afectează comentariile negative,pe care le şterge apoi,pretinzând că nu-i pasă de critică,şi-şi bagă şi mai mult capul în cur fcându-şi un cocon de autosuficienţă. Deci ce vreau de la voi. Să daţi buzna pe blogul ei,facebook,twitter...şi unde mai are ea conturi,şi să o luaţi puţin la pulă. De ce nu fac eu asta? O iau şi eu la pulă,dar dacă sunt mai mulţi care fac asta,va începe să sufere. Şi ăsta e şi scopul. Pentru că eu sunt un om fără viaţă care se ia de alţii în mediul virtual,şi ce pula mea mai vreţi voi. Deci,bombardaţi-o cu puli,paşti,morţi,răniţi,dumnezei...ce vreţi voi. Important e să sufere. Nu fiţi cârpe de oameni,că asta e singura dată când vă cer ceva. Altfel am să uit şi eu să mai scriu ceva pe-aici,deşi pentru unii cred că ăsta e un lucru bun. În fine,iar mă pierd în detalii. Deci,cred că am fost destul de clar. Intraţi acolo şi spuneţi-i şi voi că ce face ea e de căcat. Sau dacă nu vi se pare de căcat ceea ce face ea,intraţi să vă băgaţi măcar pula în ea pentru faţa ce o are. Zici că se mozoleşte în fiecare dimineaţă cu fierul de călcat. E aşa drăguţă de-ţi vine s-o fierbi în ulei. Mă întreb oare ea cum se suportă,ştiind că a fost înzestrată cu o faţă luată de la reduceri. Un rebut. Arată de parcă o femeie foarte urâtă îşi pune o folie de celofan pe faţă şi trage de ea. Dacă vă place şi faţa ei,luaţi-vă de ea măcar pentru mine. De dragul meu. De fapt nu,dacă vă place ceea ce face,cât şi faţa ei,sunteţi ultimii oameni,nişte jeguri absolute,deci nu am nevoie să faceţi nimic pentru mine. Singurul lucru bun pe care-l puteţi face este să muriţi.

Acum să vă spun şi de ce îmi bag io pula în campania electorală. Şi motivul e diferit faţă de ăla din postarea anterioară. Azi am fost trezit de telefon. De telefonul fix. Până azi,habar nu aveam că am telefon fix în casă. Ok,mănânc căcat,ştiam că am,că m-am împiedicat de vreo 2 ori de fir. Dar nu ştiam că funcţionează. De câţiva ani,nu  sunat niciodată,pur şi simplu stă acolo şi adună praf. Şi astăzi,pe la 12,când era somnul mai profund,aud că sună. M-am gândit că e ăla mobil,şi l-am dus la ureche,dar dupaia mi-am dat seama că suna din altă parte. Şi suna şi tare al dracu',de am fost nevoit să mă duc să răspund. Mă gândeam că mă caută şi pe mine o navetă de bere,dar aud o voce de pizdă. Asta în mod normal nu m-ar fi deranjat,dacă nu m-ar fi sunat o zdreanţă,de la campania electorală. O fomistă care şi-a vândut demintatea pe 25 de lei pe zi. O cârpă de spălat podelele,care primeşte bani ca să fută oamenii la cap şi să-i trezească din somn. Ce crede,că dacă mă sună pe fix,şi mănâncă puţin căcat despre ce o să facă Ciumacenco sau cum morţii lui îl cheamă când ajunge primar,asta mă face sa-l votez? Sugeţi pula. Nu votez pe nimeni. Nu mă duc să votez nici pentru suava plăcere de a fute o flegmă în buletinul de vot. Nu merită. Nu meritaţi. Muriţi în chinuri,şi voi şi cei care vă votează,şi voi,cei care vă vindeţi demnitatea pe 25 de lei şi le faceţi propagandă unor rechini la costum. Dacă tot vă futeţi pe bani puţini,nu încercaţi sa-i futeţi şi pe alţii la cap. Tot ce mai lipseşte este să vină un cârd de muieri la mine la uşă,şi sa-mi sugă pula ca să-l votez pe Ciumacenco. Nu mai mâncaţi căcat cu ce o să faceţi voi când ajungeţi primari,nu vă mai cred decât oamenii extrem de proşti care merg la vot. Aveţi noroc că-s aşa de mulţi. 

Vă urez boli venerice,şi vouă,şi celor care vă votează,şi celor care vă fac campanie pentru 25 de lei pe zi. Muriţi încet şi în chinuri la umbra pulii mele.

Chestii mai vechi

Despre sfântul Woodenpints