Povestea și scenele cinematice din jocurile video sunt pentru virgini acneici cu răbdare de autist și timp liber de șomer.
Dacă ești genul de om pe care nu-l enervează povestea și scenele cinematice dintr-un joc video cel mai probabil în momentul ăsta eu port bocanci mai inteligenți decât tine.
Îți plac poveștile și să te uiți la imagini în mișcare care se derulează pe un ecran fără să te implici efectiv în acțiune? Pentru asta există filmele.
De câțiva ani producătorii de jocuri tot încarcă conținutul cu poveste inutilă și scene cinematice care oricum n-au legătură cu acțiunea jocului și nu îți influențează cu absolut nimic deciziile în ceea ce privește gameplay-ul.
Da, ți-am promis 8 ore de gameplay, doar că din alea 8 ore, doar 3 o să fie joc la propriu, care implică apăsat pe butoane, restul timpului o să stai și o să te uiți la tălâmbul la un monitor cum niște caractere animate vorbesc căcaturi sau se întâmplă explozii. Nu, nu poți da skip, chiar dacă asta nu ți-ar afecta cu absolut nimic experiența pe care o ai în joc. Trebuie să stai înfipt pe scaun și să te uiți la niște imagini, cel mai probabil cu o bală în colțul gurii dacă ești genul de om care are răbdare să se uite la așa ceva, și cu două bale dacă-i mai face și plăcere.
Da, știu că există jocuri de aventură și rpg în care povestea e ceva esențial în jurul căreia trebuie să dezvolți un personaj și să iei decizii în funcție de informațiile pe care le aduni pe parcurs. Acolo pvestea e ok, chiar parte din gameplay.
Scenele cinematice la care nu poți da skip rămân în continuare cel mai mare coș de pe curul jocului. Nu, nu vrea nimeni să piardă 15 secunde din joc doar să vadă cum se miră asasinul tău că a găsit o sabie nouă.
Povestea și scenele cinematice n-ar trebui să aibă ce căuta într-un joc de acțiune, curse, sport, shooter, arcade, fighting, puzzle, RTS, TBS...etc. Cam tot ce nu are povestea ca parte de gameplay fără de care nu poți termina jocul. În afară de RPG-uri și aventură, poți termina jocul lejer dacă nu știi povestea și sări peste cinematice și nu simți că ai pierdut vreo ceva din toată experiența.
Data viitoare când joci un shooter de război închide monitorul și boxele de fiecare dată când apare un cinematic sau ceva general mănâncă căcat. Sau pleacă pur și simplu de acolo și întoarce-te când se termină. E ca și cum schimbi pe alt program când apare publicitate în timpul filmului la TV.
Nu, în jocurile care au fost făcute să apeși ca handicapatul pe butoane nu ai nevoie de motivație suplimentară să omori zombie, soldați ruși, mutanți sau orice altceva. Scopul e unul simplu și precis, să duci nivelu la sfârșit după care să începi altul mai greu și tot așa până se termină jocul.
N-ai nevoie de o poveste în spate să te motiveze să pui ținta și să tragi, să câștigi cursa sau să hăcuiești hoarde de orci. Dacă ești genul de om care are nevoie de o poveste ca să facă treburile alea probabil ești genul de om care în viața reală are nevoie de altcineva să-i lege șireturile.
Cam asta au ajuns jocurile video din ziua de azi, prea puțin joc și prea multă poveste și scene în care nu se întâmplă nimic, dar peste care nu poți să treci că altfel ar dura mai puțin jocul și să te lauzi în reclame cu 3 ore de gameplay e ca și cum te-ai lăuda tipelor că ai pula de 12 centimetri. Da, teoretic poți să-ți faci treaba și cu aia, dar practic nu asta e cam ce vor să audă.
Mai țineți minte NFS Carbon? Adică ultimul joc decent din serie. În ăla au băgat poveste și scene cinematice în care nu se întâmpla nimic care să aibă legătură directă cu tine. A simțit cineva nevoia de așa ceva în vre-un joc de-al lor precedent? Cumva între două curse erați ceva de genul "hmmm, parcă lipsește ceva din jocul ăsta, niște oameni animați care dau din gură sau o scenă de urmărire ca în filme, da, fix cu asta vreau să-mi ocup timpul acum!".
Pentru că aparent vechiul format de joc adică cursă-cursă-cursă-cursă mai grea... era monoton și plictisea oamenii, așa că au mai băgat și câteva secvențe dintr-un film ce seamănă cu jocul între curse ca să-ți ocupe timpul și gameplay-ul să ajungă la jumate din cât era jocul precedent din serie, Most Wanted. Am căutat cifrele, nu mănânc căcat.
Cea mai mare problemă pe care o am cu moda asta tâmpită de a face un film interactiv pe care să-l vinzi ca joc, este că practic nu-ți mai dă voie să te joci puțin, să umpli 30 de minute cât mai ai până să pleci cu altceva în afară de scobit în nas și scrollat facebook-ul.
La jocuriule mai vechi, în jumate de oră aveai timp sa termini două trei nivele, că doar dădeai start și după începeai să apeși pe butoane să nu mori.
Încearcă să faci asta acum. În 30 de minute abia treci de animațiile alea de căcat din meniu și începi jocul timp în care nu faci prea multe chestii că trebui să te uiți la niște personaje care vorbesc între ele despre ce urmează tu să te joci. Dacă nu ai la dispoziție mai mult de 2 ore nici nu merită să deschizi jocul.
În ultimii ani producătorii de jocuri s-au cam prins că au multe momente moarte în care ăla care le cumpără jocul nu face practic nimic și au încercat să bage niște acțiuni care să pară că-s controlate de tine, dar practic tu doar apeși pe un buton la întâmplare iar ei îți dau senzația că ai controlat ceva. Nici măcar libertatea aia de a pleca să te caci cât ține cinematicul nu ți-o mai lasă. Acum trebuie să stai cu ochii ațintiți de monitor ca să apeși SPACE când caracterul tău se pregătește să sară de pe tren în elicopter într-un cinematic de 4 minute care-ți este vândut ca gameplay, că doar faci ceva, apeși un buton!
Unele jocuri cam pe asta se bazează. Pe lângă faptul că au fost făcute cu o dificultate mult prea scăzută ca să le poată termina orice prost și să simtă toți inapții senzația că au realizat ceva ca să mai dea bani și pe următorul joc, nici nu-ți oferă cine știe ce satisfacție ție, unui om normal căruia nu-i curge scuipat din gură.
Sunt bucăți întregi din joc în care tu doar mergi sau îti arată cum se petrece acțiunea iar tu apeși de câteva ori două butoane și gata, ai făcut nivelul și 2000 de achievement-uri, că acum toți îți dau achievement-uri pentru absolut orice, chiar și dacă stai o oră în joc fără să faci nimic.
Nu știu dacă e din cauză că mi s-a dezvoltat mie creierul prea mult în ultima vreme, dar din ce văd în ultimii ani, multe jocuri au început să aibă un nivel tot mai scăzut de dificultate. Nu îți mai sunt împinse la extrem reflexele, viteza de reacție, capacitățile de multitasking, cât de dispus ești să joci același nivel de 87 de ori până să-l termini pe modul hardcore, sau să-ți coordonezi mișcările încât să scapi la sutime de secundă. Lucrurile pe care se pun acum accent cel mai mult sunt grafica, efectele, și cât de bine simulează realitatea chiar dacă e vorba de un joc cu zombie care ar trebui să fie fix opusul, o evadare din realitate.
Da, știu că o să-mi spuneți că există și jocuri care chiar au poveste interesantă. Dacă ai o poveste bună de spus, adună niște actori adevărați, un decor real, filmeaz-o și lasă-mă să pierd doar două ore din viață dacă vreau să-ți văd povestea, nu mi-o băga pe gât în reprize de două minute pe parcurs de 10 ore în timp ce eu încerc să fac altceva, adică să mă joc.
Pesa.
