3 nov. 2015

Colectiv: Un circ penibil pentru idioți

Am tot încercat să nu scriu ceva despre fenomenul Colectiv (da, a devenit un fenomen la ce amploare a luat din cauza cretinilor) pentru că nu voiam să fiu incă unul care propagă subiectul pe internet. Da n-am putut să mă abțin. E imposibil să nu scrii ceva când vezi atâția idioți care se agață de o tragedie să se creadă oameni relevanți și cu suflet. 

Treaba stă în felul următor. A luat foc un club din București în timpul unui concert. Țin să menționez asta pentru că la cât circ s-a făcut în jurul subiectului și modul hilar în care au degenerat lucrurile (politică, demisii, catedrale, spitale, lumânări, marșuri, schimbam România, etc...) probabil mulți au uitat de la ce a pornit totul. Un incendiu într-un club care s-a sondat cu multe victime. Unii oameni au murit iar alții au ajuns la spital. Ce-i de spus despre asta? Condoleanțe și însănătoșire grabnică. Atât în pula mea!


Și nu sunt decât 3 chestii simple de făcut după o tragedie de genul. 


-îi lași pe apropiații celor morți să-și consume drama în liniște și să-și înmormânteze cum se cuvine rudele sau prietenii. Nu le amintești pe orice site și program TV existent despre ce s-a întâmplat. Cel mai probabil vor să uite ziua aia. N-ar trebui să-i arunci mereu în față chestii de genul "UITE ȘI MAI MULTE IMAGINI DE LA LOCUL ÎN CARE A MURIT COPILUL TĂU! DAR STAI LINIȘTIT, NOI IEȘIM ÎN STRADĂ ȘI FACEM SCANDAL, APRINDEM LUMÂNĂRI PESTE TOT, CEREM DEMISII ȘI ÎNJURĂM BISERICA!". Biserică de la care probabil au cumpărat toate lumânările aducând profit.


-îi lași pe cei răniți să se vindece. Eventual îi întrebi dacă au nevoie de ceva cu care îi poți ajuta. Fie că-i sânge sau portocale. Îi întrebi frumos pe ei sau pe apropiații lor, dacă chiar vrei să te simți om util și să ajuți. Îl ajuti cu ce vrei și ai si atât. Nu te lauzi pe net după, ca ultimul fomist de atenție. Cea mai de căcat chestie pe care poți s-o faci când cineva e în spital este să urli pe stradă și pe internet că nimeni nu îl ajută și să înjuri clasa politică.


-te asiguri că incidente de genul nu se mai repetă. Dar nu ca ultimul idiot, urlând MUIE BOR și cerând demisii. Ăla e comportament de suporter de la Steaua. Te interesezi ce dotări trebuie să aibă un club ca să fie lumea în siguranță, îi comunici patronului și-i spui frumos "boss cred că ar fi o idee bună să faci aia-aia-aia. mai ai nevoie de o ușă acolo, o scară pe exterior și niște extinctoare". Îi spui frumos și el va înțelege cum stă treaba. Nu te apuci să ameninți oameni și să încurajezi lumea să nu mai iasă în cluburi.


Și cea mai de bun simț chestie pe care o poți face dacă nu ai absolut nicio legătură cu incidentul, cu victimile și nici nu ai cum să ajuti pe cineva, TACI ÎN PULA MEA DIN GURĂ!


Cam așa ar trebui să se întâmple într-o societate de oameni civilizați și potenți cerebral care au și alte scopuri în viață în afară de ăla de a părea cât mai umani și empatici în ochii celor ca ei.


Dar nu. De ce să se comporte lumea frumos și discret după ce au murit atâția oameni? Păi unde mai e farmecul? Ăsta e spiritul nostru ca nație, să facem circ ieftin și să ne simțim revoltați mereu când se întâmplă ceva nasol.


Prima dată au fost ăia cu pozele negre la profil. E ok zic, oameni disperați după atenție care vor să vadă alții cum suferă ei în public, pentru unii pe care cel mai probabil nu i-au cunoscut niciodată. Apoi în mai puțin de două zile totul s-a dus într-o direcție complet greșită. Moartea unor oameni s-a transformat în cel mai penibil și grețos circ pe care am putut să-l văd vreodată. 


Am văzut oameni care își filmau mutrele în timp ce spuneau cât de afectați sunt ei de tragedie și cât de mult regretă cele întâmplate. Nu, nu le-a murit niciun cunoscut. Pur și simplu storceau aplauze virtuale de la alți inapți și se credeau niște oameni mai buni din cauza asta. 


Am văzut vedete de mâna a 4-a de care a uitat și presa și internetul, dar care au profitat de ocazie s-o ardă empatic 5 minute în fața camerei pentru alte 10 minute de celebritate online.  Deși nici ei nu aveau treabă cu nimeni au simțit nevoia să spună chestii. Tot niște pseudovedete de căcat au rămas, dar acum se cred îngeri.


L-am văzut pe Toni Ionescu de la trăsniți in nato. Ăla gras de-și zicea Mârlanu' și juca atât de bine rolul unui retardat încât nici nu cred că era nevoie să se prefacă. Și-a filmat și el fața buhăită de grăsime profund supărat și înjurând clasa politică. A comparat România cu un măr putred, deși la cum arată el cred că era mai relevantă comparația cu o ceafă de porc putredă. Până acum nu cred că avea ceva înpotrivă cu cei din politică. Dar dacă acum e la modă să-i înjuri mai ceva ca în campania electorală, de ce nu. Dă bine la fani. 


S-au scos melodii despre asta. Mai multe. Nu le-am ascultat, că nu vreau să-mi fut urechile de tânăr cu toate vomele muzicale. Dar există oameni care CÂNTĂ despre cum au murit alți oameni. CÂNTĂ în pula mea! au declarat doliu național și ei scot melodii despre morți. Dar tot ăia din parlament sunt niște hiene fără sentimente că au lăsat să se întâmple asta. Frumos bă artiștii pulii mele. Să scoateți melodii despre cum au murit oameni și să le cântați în timp ce rudele încă îi mai plâng pe decedați.


De 3 zile treaba merge așa: spui că tragedia te mâhnește grav, muie BOR, muie Ponta, și e garantat 100% că toți o să te pupe în cur și o să-ți lase comentarii cu "respect". Mă rog, poate o să mai apară și câte un dezaxat dinăsta ca mine care-ți spune că-i penibil ce faci, dar suntem puțini, deci cantitate neglijabilă pe lângă oceanul de comentarii pozitive în care te scalzi.


Toată lumea înjură biserica. Aparent, din cauză că-s prea multe biserici au murit oamenii ăia și ăștia din spitale nu au condiții prea bune de recuperare. Dacă nu se construiau atâtea biserici, clar aveam acum spitale dotate cu aparatură din Star Trek. Dar trebuie să fie cineva calul de bătaie în telenovela asta care a pornit cu o tragedie pe care a uitat-o toată lumea.


Am văzut că mulți sunt surprinși de reacție bisericii după incident. Oamenii ăștia sunt atât de idioți încât îi surprinde că biserica dă vina pe faptul că era muzică rock și halloween, punând totul în seama unei pedepse divine. Dar asta e aceiasi biserică care spunea că la noi nu plouă pentru că suntem o țară de păcătoși și din cauza asta nu se face porumbul. Nu prea ai ce să le ceri unor oameni care pun orice lucru pe voia lu dumnezeu. Da, biserica creștină de la noi e o mare țigăneală, dar în povestea asta nu are absolut nicio vină.


Apoi politicienii. Pentru că la orice se întâmplă nasol în țara asta, toată lumea dă vina pe ei. Nu spun acum că-s sfinți. Majoritatea sunt niște oameni de căcat care nu-și merită funcțiile. Dar nu-s de vină chiar pentru tot. Și țara asta are fix conducătorii pe care-i merită. Nu te poți aștepta ca niște cretini care fac circ dintr-o tragedie pentru că așa a înțeles prostul să se exprime să fie conduși de niște lideri competenți și corecți. Oamenii țepuiesc statul și se fofilează de taxe și impozite cum știu ei mai bine, statul jegmănește și el pe cine apucă să-și scoată pârleala. N-are nimeni de câștigat, dar e imposibil să le spui unor idioți că dacă ar colabora armonios le-ar merge bine la amândoi fără să fure nimeni nimic.


Și toți dobitocii s-au trezit acum să se simtă revoltați pe ei. Până acum ultima dată când i-au înjurat probabil a fost doar Muie Ponta înainte de alegeri și cam atât. Dar acum au găsit un nou motiv să le ceară demisia. Pentru că în capul lui de cretin, dacă ăștia demisionează sigur vin alții mai buni și totul o să se schimbe brusc în bine. Fix cum s-a întâmplat după ce l-au ales pe Johannes pe care-l credeau dumnezeu pe pământ. Ia spune, cu cât i-a mărit pensia lu mă-ta după un an de mandat? Nu i-a mărit-o? Și atunci de ce pula mea îl înjurai pe Băsescu? Aha. Doar pentru că ești gorilă proastă fără creier și trebuie să găsești mereu un vinovat pentru neajunsurile tale.


Am văzut hoarde de retardați care au ieșit să defileze pe străzi și să-și strige oful prin vuvuzelă. Toată lumea știe că actiunile de genul ăsta schimbă lucruri.


Am văzut cum revistele de scandal, posturile TV si site-urile de știri încă mai sugeau audiență cu titluri de "șoc și groază" si "mărturii halucinante". Pentru că după ce mor atâția oameni, ce altceva poți să faci decât să le dai numele la TV, sa-i pui în colaje grețoase cu muzică tristă pe fundal și să scormonești cu bățul în rahat luând interviuri tuturor care au avut tangențe cu tragedia. 


Am văzut vlogărași care au profitat și ei de ocazie să își exprime regretele pe youtube și normal, să înjure clasa politică din România. Pentru că nimeni nu se ia de tine când îi înjuri pe ăia. Pe internet n-are cine să-i apere, deci e ok. Evident, toți ciumpalacii lor de fani i-au pupat în cur și i-au considerat adevărați munti de empatie. 


Am văzut cum oamenii ieșeau pe stradă să țină momente de reculegere. Oameni din alte orașe care nu aveau nicio treabă cu nimeni de acolo. Unii din Bacău și-au făcut un țarc și s-au întins pe jos în el. Habar nu am ce și cui voiau să demonstreze, dar ce mai contează. Oricât de retardat și inutil ar fi un gest, ei l-au făcut în memoria celor morți. Sunt sigur că părinții și frații victimelor au apreciat gestul. 


Am văzut și oameni care aprindeau sute de lumânări prin diverse colțuri de stradă și pereți de clădiri pișați de câini. Pentru că asta ajută, aprinsul de lumânări de-ampulea peste tot. Ar fi fost amuzant să izbucnească alt incendiu din cauza lumânărilor aprinse în memoria primului.


Am dat peste zeci de pagini cu evenimente din ce în ce mai cretine. Era una care deja celebra   3 luni de la tragedie. Eveniment de neieșit în cluburi. De interzis fumatul în cluburi. Tot felul de retardisme care nu ajută pe nimeni cu nimic, dar care s-au creat în jurul subiectului. 


Pare că de asta aveau nevoie românii ca să se deștepte și să se simtă sătui de traiul de până acum. De moartea multor oameni care să-i anime să strângă un politician de gât. 


Da, deci sa recapitulăm. Poze negre puse de-ampulea, lumânări aprinse prin toate tronsoanele jegoase, muie BOR, muie Ponta, oameni ieșiți în stradă să stea degeaba sau să se plimbe în timp ce urlă si suflă în vuvuzele, știri și articole legate de tragedie care prezintă informații sub titluri de senzațional și incredibil, oameni care vorbesc în public despre cât de rău le pare lor de asta poate-poate îi vede cineva și îi apreciază că-s umani și regretă când mor alți oameni, teorii ale conspirației, români care se înjură și aruncă cu căcat unii în alții pentru că au poziții diferite față de caz, pobești apărute despre asta care n-au nici cea mai mică legătură cu tragedia dar care circulă pe tot internetul pentru că prostul e fascinant de senzațional. 


Cam așa reacționează oamenii atunci când află de moartea altor oameni. Vor să îndrepte atenția spre ei, să câștige un ban de pe urma asta, să arunce cu căcat în chestii care n-au legătură, să găsească vinovați și să urle că s-a săturat să trăiască într-o astfel de țară. 


La ce fel au deviat lucrurile mă aștept ca până la sfârșitul lunii să se facă un eveniment mare într-o piață din București unde lumea se adună să aprindă lumânări, țiganii să vină la vândut semințe și ciordit telefoane, să dai de câte o tarabă care vinde mici și bere, alta cu șepci și tricouri pe care scrie #Colectiv, din când în când oamenii se întind pe jos să mai țină momente de reculegere și mai în spate e o scenă mică pe care diverși pseudomuzicanți cântă despre ce tragedie a fost cânva. Totul scăldat într-o mare de vuvuzele și urlete de "muie...[orice om cu o funcție politică]". Iar fostul club Colectiv să devină loc de pelerinaj unde lumea vine să aprindă lumânări și să-și facă selfie-uri. 


Pentru că asta meritați, oameni bolnavi mintal care transformați totul în circ ieftin și de prost gust și care vedeți în moartea altora doar o metodă de a ieși tot voi în evidență.


Așa a fost și când copilul ăla a fost măcelărit de câini. Așa ati făcut și cu ăia 7 din vaslui de-au violat o fată. Își mai aduce aminte cineva de ei? Sigur că nu, acum aveți alt subiect de transformat în hazna jegoasă.


Voi nu meritați un trai mai bun. Meritați să vă bălăciți veșnic în circul ăsta penibil de care tot voi sunteți responsabili și mereu nemulțumiți că există. 


Spor la stat în stradă să vă sufle vântul în găoază, că dacă procedați ca niște măscărici penibili în momente în care toți ar trebui să tacă în morții lor din gură pentru că niște oameni au murit alt trai mai bun nu o să aveți niciodată. Tot ce meritați sunt subiecte care să vă țină ocupată cârpănoasa aia de minte. Și pe astea le aveți.


27 sept. 2015

Umort

Astăzi o sa scriu despre chestii vesele. Despre umor. Ce poate fi mai vesel decât râsul și oamenii care-l provoacă? Poate doar o proastă ce moare pe ambulanță în drum spre spital după ce a încercat să-și facă un selfie în timp ce conducea și a intrat în tir. Da asta e altceva. Am zis că scriu despre chestii frumoase și vesele. 

Am văzut pe youtube cea mai amuzantă chestie. Un filmuleț în care unul la bustu gol avea perucă, mergea cu genunchii în față si aplecat pe spate și de 3 ori în 5 minute cineva spunea așa la plesneală "un milion" după care urla și el "văăaleeeu, un miliooon!!!". hahahahaha. ce poate fi mai amuzant decât asta? Chiar n-ai cum să fii mai amuzant decât tipul ăsta super haios care imită un bețiv la păcănele. Adică ce poate fi mai amuzant decât imitatul? Cât de prost să fii să creezi ceva nou, un personaj, replici si întâmplări căcate de mintea ta. De ce să faci asta când poți imita ultimii oameni? Iei un țaran rupt în gură de beat care spune o chestie după care te îmbraci ca el și repeți chestia aia. E atât de imprevizibil. Când cineva zicea un milion, ghiciți ce spunea și el? EXACT, TOT UN MILION, da mai tare! Nici nu mă așteptam să zică asta o dată la 2 minute! Mare om și Bendeac ăsta. Umorul lui e mort, nu negru, de asta cred că i-a plecat și părul. S-a săturat sa audă aceleași replici de 176 de ori pe zi. Da am râs la filmulețele în care imita el diverși boschetari de-am făcut 32 de pătrățele la abdomen.

Tot pe net am mai găsit un băiețel rahitic și cu privirea așa galeșă de miel la tăiere împăcat cu soarta care agita spasmodic din membre și punea din două în două minute câte un clip cu oameni care cădeau, se loveau sau făceau diverse chestii. CÂT DE TARE! Cel mai mult mi-a plăcut contribuția lui. Punea filmulețe arhicunoscute de pe net pe care doar dacă ai trăit în buncăr nu le știi, după care știți ce făcea? EXACT! Imita o scenă din filmulețul ăla!!! E așa original! Vreau să fiu la fel ca el când o să cresc mare!

Voi ca cine vreți să fiți când o să creșteți mari? Lăsați-mi răspunsurile voastre în secțiunea de comen..NU! Nu o să regurg la mizeria asta împuțită de hienă turbată de audiență doar să-mi cresc numărul de comentarii și traficul. Și să se simtă prostu' consumator de orice bine că interacționează cu mine și că mie îmi pasă ce vrea el să se facă după ce descoperă sexul. Este cea mai infectă metodă de a face cretinii să-ți lase comentarii. Să le pui întrebări iar data viitoare să arăți și 2-3 răspunsuri, ca să-ți mai lase proștii comentarii și acum pentru 2 secunde de semicelebritate.

Cel mai mult mi-a plăcut când l-am văzut la o emisiune de imitat oameni. iComedy parcă se numea. În caz că nu știe lumea despre ce-i vorba, să vadă comedy în nume și să râdă automat. i-ul din față e ca să râdă și ăia cu scuipat la colț de gură. Acolo știți ce făcea? EXACT! Vorbea cu un papagal! Cât de tare e și chestia asta! Am râs de mi-a țâșnit berea pe nas la fel cum îi țâșnea slobozul pe nări ca din fântâna arteziană lu mă-sa când era curvă în port și sugea pula șantieriștilor pe-o sticlă de Săniuța sau Polar în zilele bune.

Dar apogeul râsului o să-l ai doar când asculți radioul și dai de doi tipi ce-ți provoacă tsunami de hohote atunci când imită o babă din Vaslui. hahahaha, vă imaginați? Imită o babă din Vaslui! Nu, n-au un text gândit și scris dinainte pe care să-l spună. Vorbesc normal, doar că-și modifică vocea să sune ca a unei babe din Vaslui. Cum plm să nu te caci pe tine de râs când auzi pe cineva care imită o babă din Vaslui? Cum? Trebuie să fii cel mai trist om din lume să nu râzi la așa ceva. Cum să nu-ți fie simpatici tipii ăștia doi? Sunt atât de adorabili încât îți vine să le torni sodă în cur cu pâlnia.

Cu ajutorul domnului Duban am avut ocazia să-mi retrăiesc copilăria. Omușorul ăla înalt cât două doze de bere una lângă alta apare la TV și știți ce face? EXACT! Spune bancuri! De ce zic că am avut ocazia să-mi retrăiesc copilăria? Pentru că bancurile alea le auzeam acum 15 ani prin fața blocului. Și da, nici atunci nu râdea nimeni la ele. Dar de ce să îngropăm niște bancuri doar pentru că-s proaste? Nu mai bine găsim un gnom care să le spună la tv pe un ropot de aplauze a unor oameni care pentru 50 de lei fac ca focile două ore? Mi s-au uscat obrajii de atâta râs! Bine boss, ai reușit să fii mai puțin amuzant ca Doru Octavian Dumitru. Și nu multe chestii sunt mai puțin amuzante ca ăla. Poate doar un orfan orb și bolnav de sida, da tot n-aș paria pe el.

M-au făcut să dau în clocote de râs și doi bufoni extrem de amuzanți. Bufoni la propriu, că asta le este meseria. Să se maimuțărească și să se strâmbe la cameră în timp ce-i ia pentru 2-3 secunde în primplan. Uneori mai băgau și câte un "bă ești nebun?!". Unul dintre ei arată de parcă a înghițit o roată de rezervă și are gâtul ca mascota de la Michelin. Celălalt purta un tricou cu un zâmbet pe el. Așa, să sugereze fin că-i amuzant. Își zicea și Smiley sau ceva de genul. Singura chestie amuzantă la el e fața. Dar amuzantă involuntar și nu doar atunci când încearcă el să și-o schimonosească în fața obiectivului. A mai observat cineva că Smiley are bărbia în formă de desfăcător de bere? Nu știu dacă există vreun termen anume pentru atunci când cineva îți bagă bărbia în cur, dar ar trebui să existe pentur momentele în care Smiley îi face oral unei tipe. Involuntar îi sapă și în căcăstoare la ce bărbie are de zici că ține în permanență un târnăcop în gură. De asta nu-și lasă Smiley cioc. Că s-ar face de căcat, la propriu. 

Scotocind internetul ca un țigan după fier vechi în ruine, am dat și de niște imagini super-ultra-mega-giga-tera amuzante. Nu știu câți ani aveau ăia de le-au făcut dar ceva-mi spune ca încă sunt la dinții de lapte. Am făcut bătături pe esofag la cât de mult am râs la niște poze banale cu acțiuni pe care le facem toți zilnic și pe care scria "momentul ăla când...". Să-ți fi murit cineva apropiat recent și tot n-ai cum să nu râzi la așa poze amuzante! Și-mi place la pozele astea că îi dă șansa fiecărui copil de 13 ani să creadă că are umor și să continue. E super ca oamenii să aibă impresia că-s amuzanți până ajung la 20j de ani când deja probabil o să se apuce de stand-up. Dacă Bobonete poate, oricine poate.

M-am vindecat de cancer cu cât am râs uitându-mă la niște animații cu un fel de omuleți ovali și galbeni, ca niște pastile de tic-tac cu hepatită. Sau ca niște supozitoare galbele cu mânuțe. Sunt atâââât de drăguuți! Mai ales când se îmbrâncesc, râgâie, scot sunete ciudate și râd unul de altul. N-ai cum, n-ai cum să nu fii fascinat și să te uiți la ei în continuu până ți se usucă retina. Pentru că ce poate fi mai amuzant decât chicotelile, îmbrâncelile, bășinile și râgâielile din senin? NIMIC! vă spun eu. 
Pentru că la asta se rezumă umorul comercial, popular și social acceptat în ziua de azi. La oameni idioți care imită boschetari, la oameni care-ți arată clipuri de pe net și vorbesc între ele, oameni care spun bancuri de acum 15 ani, oameni care se strâmbă la cameră, îmbrânceli, chicoteli și voci pe heliu. Cum pula mea să nu râzi la așa ceva, ce-ai, ești hater?

Dacă v-a plăcut articolul dați un like și-un share să-l citească și alții...NU! Nici căcatul ăsta n-am să-l fac. Cine îndeamnă oamenii să dea like si share ca să vadă si ochiul altcuiva ce-a făcut el, îi consideră retarzi și incapabili de a lua o decizie când vine vorba de o acțiune atât de simplă cum e copy/paste. Ce pula mea, crezi că dacă sugerezi la sfârșit asta, oamenii care n-ar fi dat like și share o să dea acum pentru că ai zis tu? Lasă-i în pula mea să ia singuri decizia asta și să-ți facă publicitate doar dacă chiar meriți, nu că așa zici tu. 

Cam asta a fost și cu articolul. Acum mă duc să-mi exersez anusul pentru bășini în nota La. Vreau să fiu vedetă pe net și să amuz lumea.

26 feb. 2015

Io și Dumnezeu

Nu-i pasă nimănui în ce relații sunt io cu divinitatea. Nu despre asta vreau să vorbesc. Nici n-am chef să deschid polemici dacă există sau nu vreun omnicăcat care să ne dea capace că nu ne-am dedicat existența făcând voia lui.  În general sunt extrem de necredincios. Da asta mai mult ca să pot face mișto de orice religie. E evident că nu dețin eu adevărul absolut și nici n-am pretenții la așa ceva.

V-aț întrebat vreodată, voi ăștia mai păgâni din fire, cum ar fi dacă după ce dă tramvaiul peste voi sau sugeți  o țeavă de mitralieră și treceți în neființă, chiar există lumea cealaltă și-l întâlniți pe Dumnezeu? Dumnezeul ăla în care n-ați vrut voi să credeți și de care v-ați bătut pula mereu. Io m-am gândit.

Cam ce-aș vobi cu Dumnezeu dacă prin minune m-ar ajunge blestemele oamenilor care mă urăsc și aș muri otrăvit prin spânzurare pe scaunul electric. Și aș da de un Dumnezeu rău, dur, un bad boy al zeilor. Unul care vrea cu orice preț să mă facă să plătesc pentru că n-am crezut în el și l-am mai luat și la mișto. Să fie un Dumnezeu încruntat și cu ochii roșii de supărare, care scoate aburi pe nări de nervos ce este. Unul care ține în mână un ditamai toiagul din care ies fulgere. Un dumnezeu care mă lasă câteva minute să-l văd cât e de nervos, doar să ma îngrozesc și mai mult, înainte de a mă omorî din nou. Cam ce i-aș spune eu un simplu fost muritor:


"Meh, nu arăți ca în icoane. Proștii te-au pictat grșit. Ok boss, hai să ne calmăm. Nimeni n-are nimic cu nimeni. Nu ajungem nicăieri cu atitudinea asta. Nu te mai uita la mine de parcă ți-am incendiat satul, otrăvit fântânile și violat femeile. 
Doar nu vrei să scot și eu ștromeleagul din pantaloni și să vedem care-i mai tare-n baston.
 Așa că stinge naibii chinezăria aia de pulan cu luminițe că nu impresionezi pe nimeni. 

Ok, n-am crezut în tine. Just. Da și matale ai fost bulangiu și n-ai lăsat dovezi logice și incontestabile care să-ți ateste existența.
 Și nu, apărutul pe un trunchi de copac, cruci în cartofi și alte minuni nu se pun ca dovezi. Mai mult m-ai făcut să cred ori că nu exiști ori că ești foarte prost. 
Ok, sar calul. Ai înțeles unde bat. Și ai ales fix cei mai proști oameni care să vorbească în numele tău. 
Majoritatea erau niște retarzi siniștri care mâncau căcat petru tine. Pe unii i-am și pocnit că prea aberau și voiau să mi te bage pe gât cu forța. Mna, fiind omnipotent puteai să pui și tu niște oameni mai convingători presupun, nu?
 Mă rog, ei și-au asigurat prăjitura. Dar acum, ce rezolvi dacă-mi crăpi țeata cu bățul ăla laser pe care zici că s-a pișat Zeus cu fulgere? Și așa sunt mort, nu știu dacă mai simt ceva. Și ești omni-cevreapulata și n-ai nevoie de nimic de la mine. Dacă chiar vrei să faci ceva uită-te ce-i pe pământ.
 Așa că pune naibii de-o parte jucăria aia strălucitoare cu care sperii copii și fă-ți treaba de zeu atotputernic. Nu-s io cea mai mare problemă aici. 

Vezi că ai niște foamete prin Asia, niște ebola prin 
Africa, niște război prin Rusia. În Australia nu mai zic. Cred că-i urăști grav pe australieni. Aproape orice chestie vie de acolo te omoară. Că e în apă, pe pământ sau în aer, belești oricum pula. Le-ai dat prea multe orătănii. Bine că n-am fost de-acolo că probabil muream mai tânăr și n-aveam atâta sânge-n pipotă să-ți spun toate astea. 
Da chiar ai fost de căcat. De ce i-ai dat sida lu Mercury? Ok, era homalău, da măcar omu' cânta bine. Solcanu se fute în cur de mic și n-a avut nici măcar o mână ruptă. 
Știu că vezi tot ce se întâmplă acolo jos. Și da, probabil ești mai preocupat să te uiți la tipele de 16 ani cum învață să se masturbeze decât să vezi cum popii umblă din ușă în ușă în numele tău și behăie un minut de slujbă contracost. La ăștia e mai scump minutul decât era la linia fierbinte aia cu 8989989 când nu se găsea toată pornografia gratis pe net și sunau toți labagii să audă un bărbat cu voce de femeie cum geme.
  Oricum, enervante creaturi popii. Vezi că ți-am bătut și vreo doi dinăștia. Plm, dacă nu voiai să-și ia șuturi în maxilar nu-i făceai așa enervanți și bătubili.

Și meh, dacă tot am dat de tine înseamnă că raiul nu poate fi departe. Știi tu, locul ăla cu bere, verdeață și multă fericire la modul general cu care tot ne aburești de atâta timp și în care cică e mai greu de intrat decât la facultate la buget. Zi-mi și mie cam pe unde e. Așa, direcția genrală, că dupaia mă descurc io. Hai salut, sau cum se zice pe la voi pe-aici.

Și știi ce-i ciudat? Că doar eu am vorbit până acum și tu nu mi-ai zis nici măcar cum te cheamă, sau dacă chiar ai ceva cu mine. Căcat, nici nu știu dacă înțelegi româna sau am vorbit ca prostul singur până acum. Oricum, pari un bătrânel simpatic dacă nu te-ai mai uita așa urât la mine. Poate o să ne auzim mai încolo la un păhărel de ceva. Sănătate și virtute!"


Mno, cam asta i-aș spune eu lu' Dumnezeu dacă aș avea ocazia. Probabil chiar mă consideră un tip amuzant, cine știe.




O pesă, fără nicio legătură cu postarea.

24 feb. 2015

Bogații săraci

Toată lumea știe că în România sărăcia este mai greu de ucis ca Bruce Willis în toate filmele Die Hard. Că oamenii fug de sărăcie ca de o femeie gravidă iar aceasta le iese drept în față la următoarea intersecție. Știm și noi că suntem o țară săracă. Știe și occidentul asta. Mulți se complac cu gândul că dacă s-au născut aici trebuie să fie săraci toată viața, cel mult mediocri.

Însă există o categorie de oameni care luptă cu sărăcia. Și nu mă refer la ăia care muncesc mai mult, aprofundează un domeniu până devin specialiști, se dezvoltă ca oameni să aibă succes în mai multe domenii sau pur și simplu au idei bune care le aduc venit. Nu, nu ăștia. Ăștia sunt la fel de numeroși ca babele neviolate din Vaslui.

Mă refer la cei care fierb zațul încă de 3 ori când își fac cafea și vor să simuleze că au bani. Oamenii ăia care încă au ciment pe jos în baie și cărămizi sub cadă dar în public se comportă ca ultimii șeici. Care deși n-au bani și vor ca lumea să nu știe că n-au bani, vor să pară și bogați. E o trăsătură specifică românului ca din mândrie să ascundă faptul că e sărac și să se vaite de asta doar când sunt șanse să primească ceva. Da ăștia cam forțează nota. Mna, o prostituată mai poate să mintă că-i fată cuminte, da dacă mai zice că-i și virgină deja e prea de tot.

De obicei sunt oameni care provin din familii sărace și/sau cu mulți copiii. Toți se visează bogați. Toți au ca unic scop în viață acumularea de avere. E normal să-și dorească ce le-a lipsit. Da ăștia vor să se trezească peste noapte bogați. Din jucători la păcănele vor brusc să borască șampanie de pe yacht. Și să încep cu exemple din viața reală, cam ce-am observat eu până acum. Exemple de oameni care au dezvoltat noi tehnici de întins pateul pe pâine care i-ar face geloși chiar și pe scoțieni.  
Sunt săracii ăia care deși din cap până-n picioare sunt îmbrăcați doar în haine de firmă (nike, puma, adidas, că ăsta-i apogeul hainelor de lux pentru prostul sărac, ce-a văzut el că poartă fotbaliștii), își cumpără țigări la bucată. Aparent a avut bani să-și cumpere doar cârpe la suprapreț, dar n-a mai făcut rost și de 15 lei cât e un pachet de țigări.

Rahații ăia cu ochi care cu smartfoane pe care-au dat cam cât e chiria pe jumate de an la un apartament, dar telefonul ăla n-a mai văzut credit de când a intrat în posesia lor. De date mobile nici nu mai zic. Ăia prăpădesc wifi-ul gratuit oricărui loc în care se duc. Își plimbă degetul slinos pe el cu cea mai mare nonsalanță, dar folosesc mai des decât se spală replica “ai de-un minut în orange?”
Mulți posesori de smartfoane scumpe sunt și milogii ăia care merg cu autobuzul fără bilet. Pe care-i saltă controlul în timp ce joacă angry birds pe ultimul iphone că n-au avut 2 lei să-și ia bilet. Majoritatea căcănarilor de genul se pun și în gură cu controlul, de parcă e dreptul lor să circule fără bilet iar autobuzul ăla există doar să le transporte lor carcasa. Dacă nu m-ar fi deranjat să fiu muritor de foame, m-aș fi făcut controlor doar pentru fina plăcere  de a le umple ăstora curul de șpițuri.

Mai avem și mocârțanii care umblă cu BMW-uri pe care nemții nu le-au mai vrut, și le înmatriculează pe Bulgaria, că-I mai ieftin. Da, mașina din care cobori spune multe despre tine. Dar în niciun caz nu arăți că ai bani dacă te dai jos dintr-un BMW la mâna a 4-a cu număr de Bulgaria ce costă cam cât o bicicletă pe care l-ai parcat pe prima bandă ca să nu mai plătești 2 lei la parcare. Spune despre tine că eșți un gherțoi în al cărui frigider predomină margarina iar la benzinărie niciodată n-ai băgat combustibil de mai mult de 30j de lei.

Răspândiți peste tot sunt și clasicii jucători de păcănele. Care se împrumută mereu cu câteva sute de mii "până mâine" și mereu ultimii bani îi bagă în aparate, că poate dă. Îi vezi cel mai des prin casele de pariuri duhnind a parizer ieftin și lovind cu nesaț în aparat, înjurând ocazional că nu-i dă nimic. Sunt căcații ăia care se visează mari magnați cu munți de valută în sufragerie, dar pe care-I atrage idea de a se angaja undeva la fel de mult cum îi atrage și aia de a-și face averea prin muncă cinstită. Și sunt sanse de 90% ca un păcănist d’ăsta să coboare dintr-un BMW cu număr de Bulgaria.
Cred că ar fi inutil să-i mai menționez pe ăia care-și fac poză cu salariul părinților cu o cameră VGA și pun pe net. E o chestie prea 2008.

Există oameni care n-au văzut carne decât la TV, smântâna în ciorbă e un lux penru ei, dar vorbesc tot timpul și-și dau cu părerea despre chestii pe care nu și le vor permite niciodată. Sau când și le vor permite, nu vor mai costa aproape nimic. Pișații ăia de oameni care ocupă o masă într-un bar și trag de o bere sau o cafea 3 ore și vorbesc tare despre ultimile modele de telefoane, ce-au mai scos ăia de la Aston Martin, cum au cheltuit ei 3 milioane într-un club doar pe o șampanie și două shot-uri, și câte camera va avea casa pe care plănuiesc să și-o construiască la marginea orașului, deși în present se calcă pe varice cu părinții într-o garsonieră pe la periferie. Dar lumea nu trebuie să știe asta. Dacă abordezi subiecte despre lucruri scumpe, oamenii vor crede că ți le și permiți.

Mai sunt și pârliții care strang tot anul bani să meargă o săptămână la mare și să stea la hotel. Timp de un an a mâncat același tocăniță de căcat doar din cartofi și ceapă, s-a dat cu deodorant doar când era cald afară și trebuia să meargă undeva, a făcut baie în apa în care a făcut toată familia, s-a pișat cu lumina stinsă să nu mai consume curent, a tras apa doar când aia din veceu se îngălbenea și începea să miroasă, și-a scos frigiderul pe balcon pe timpul iernii, a preferat să stea cu geacă și fes în casă decât să dea drumul la căldură și mereu când s-a dus la piață a ales roșiile alea mai sticate și mai mici, pentru că erau mai ieftine. Dar cine o arde burghez o săptămână în Mamaia? Cine mănâncă pizza și bea Beck’s la restaurant? Cine își închiriază șezlong pe plajă și nu stă pe cearșaf ca restul săracilor? Cine mănâncă porumb fiert și-și cumpără suveniruri să dea la rude când se întoarce? O săptămână e șerif. Trăiește ca oamenii cu salariul dublu decât are el. O săptămână. Una din 52. Apoi se întoarce iar la regimul de schnitzele din piele de piept de pui și tremurat în sufragerie cu pufoaica pe el.

Cei mai amuzanți sunt ăia care-și pun aer condiționat, dar nu-i dau drumul niciodată din cauză că consumă mult curent și oricum răcești de la el. Dar lumea vede cutiocul ăla alb sub geamul lui, deci lumea vede că și-a permis să dea 20j de milioane pe el. Chiar dacă atunci când îi e cald preferă să deschidă geamul, că-i gratis.

Cum sărăcia nu-i iartă nici pe cei din mediul rural, o să vezi și pe-acolo destui amărășteni care se prefac că ar avea ce să mănânce. E incredibil câți țărani au telefoane scumpe și camera iluminată de un bec conectat pe șestache la stâlpul de înaltă tensiune de lângă casa lui. Telefoane pe care se joacă atunci când se cacă la wcul din fundul curții care nu le oferă nici posibilitatea de a se spăla pe mâini după. Majoritatea locuiesc în case de chirpici în pereții cărora dacă ai tras o flegmă mai sănătoasă s-a dărâmat pe ei, da scot boxele de 200w pe pervaz să vadă satenii că au cu ce.

Omul sărac e un personaj interesant și penibil, în felul lui. Te refuză dacă vrei să-l servești cu ceva chiar dacă-i plouă în gură, ca să nu crezi că el nu are așa ceva acasă și duce lipsă, dar nu ezită să-ți ia două țigări din pachet când te duci să te piși.

Cam asta sunt majoritatea. Animale viclene, vulnerabile, slabe, umile și orgolioase în același timp, care preferă să-și ocupe timpul făcându-i pe ceilalți să creadă că ar avea bani, în loc să muncească mai mult ca să aibă bani la propriu. E mai important ce crede lumea decât cum o duce el de fept.
De asta vor rămâne săraci toată viața și vor fi îngropați în cele mai ieftine sicrie și în zona aia de cimitir în care se pișă câinii mai mult. Pentru că ei nu au o problemă cu faptul că-s săraci. Ei vor doar ca lumea să creadă opusul.



Și o pesă.Ceva ce-am găsit în ultima vreme și m-am mirat cum de am descoperit abia acum.

26 ian. 2015

Haine pentru giboni

Dacă te uiți la cum sunt îmbrăcat, îți dai seama că urăsc să-mi cumpăr haine și nu prea am tangențe cu ce cârpe aruncă alții pe ei. Încerc să evit asta pe cât de mult posibil și atunci când văd ceva care-mi place îmi iau mai multe perechi ca să am. 

Da azi am trecut iar prin același chin. Urăsc magazinele de haine. Le urăsc din toți ficații. Urăsc și vânzătoarele cu 8 clase retardat de amabile care te poftesc la ele-n gheretă și vor să-ți vâre pe gât marfa lor de căcat. 

Urăsc și întrebarea "pot să vă ajut cu ceva?". Iar răspunsul "cu 20 de lei până mâine" nu le satisface. Ce căcat aș putea să caut într-un magazin de îmbrăcăminte? Să te întreb dacă ai covrigi calzi? Să-ți cer voie la toaletă? 

Umblam azi cu privirea pierdută și mațele strânse printre niște standuri cu cârpe. Problema cea mai mare e la pantaloni. Ăștia te pot face să arăți ca un poponar sinistru. Și problema cea mai mare era că nu știam unde exact trebuie să mă uit. Nu știam care-s de bărbați și care de femei. Atât de mult seamănă. Parcă-mi era și jenă să întreb vânzătoarea cu doar generala terminată, dacă la ce mă uit eu e pentru purtătorii de coaie.

Nici nu trebuie să mă obosesc să o întreb, vine ea și-mi expune toată marfa. Același model de pantaloni peste tot, pe culori diferite. Același format de nădragi conici, care-ți strânge curul ca-n menghină și stau mulați pe picioare că de la depărtare nu ți se poate ghici sexul. 

O conversație între mine și o vânzătoare care știe matematică doar cât să dea rest, decurge cam așa: 

Eu: Aaaa, da nu așa. Ceva mai simplu, mai larg, și cu mai multe buzunare eventual, știți, pentru depozitat chestii. Ceva de bărbați.
Ea: Păi ăștia sunt de bărbați. Mai am și pe bej.
Eu: Nu doamnă, nu culoarea e problema. Dar n-am suficient loc pentru genitale. Și nici n-am făcut școala de fotomodele cu trăistariu. Aveți ceva la fel ca ăștia pe care-i am pe mine?
Ea: A...nu. Nu mai aducem așa ceva că nu cumpără nimeni. Avem mai mult ce se poartă acum.
Eu: Mhm. Înțeleg asta, dar nu vreau să arăt ca un homosexual, plus că m-ar incomoda la mers.

Deja multe nu mai gustă gluma când își dau seama că n-am de gând să cumpăr nimic de la ele. Chiar îmi place să iau la mișto vânzătoarele de la magazinele cu haine. În alea 8 milioane pe lună pe care le primesc ca să stea cu curul pe scaun și să-ți spună pe ce nuanțe de bej mai au același model de colanți masculini, cred că ar trebui să intre și câte o muie cerebrală așa ocazional pe care o primesc când dau de câte un nenorocit ca mine. Norocul lor că suntem puțini, ăștia care încă mai avem pretenția de loc în pantaloni pentru pulă și coaie.

Nu-s mofturos la haine. Nici nu le dau așa mare importanță. Dacă ar fi după mine, toți oamenii ar putea îmbrăca saci de cartofi cu găuri pentru mâini și cap și aș fi ok cu asta. Mereu am văzut rolul practic al hainelor, adică ăla de a-ți acoperi rușinile și a-ți ține de cald, înaintea rolului estetic pe care oamenii îl atribuie hainelor în funcție de  anul în care e social acceptat să porți ceva și în funcție de oamenii pentru care vor să pară interesanți și cărora vor să le facă pe plac. 

Deja deviez. Ideea e că urăsc să fiu nevoit să umblu tot orașul până să găsesc ceva măcar tangențial cu ce vreau și să dau numai peste poponării de haine pentru pârțarii care vor să fie stridenți și fashion, pe care hiene flămânde de vânzare să încerce disperate să mi le bage pe gât. 

O mare muie pentru majoritatea producătorilor de haine și pentru ăla care a zis că e ok ca bărbații să poarte pantaloni conici. O imensă grămadă de muie și pentru băiețeii care, deși au picioarele la fel de groase ca venele de pe pula mea, insistă să scoată asta în evidență cu prezervativele alea pentru hamsteri pe care au tupeul să-i numească pantaloni.

Dacă CNP-ul tău începe cu 1 și ai pantaloni conici, ori ai pula cât piuneza și coaele cât mazărea, ori deloc. 

Despre sfântul Woodenpints