Dacă te uiți la cum sunt îmbrăcat, îți dai seama că urăsc să-mi cumpăr haine și nu prea am tangențe cu ce cârpe aruncă alții pe ei. Încerc să evit asta pe cât de mult posibil și atunci când văd ceva care-mi place îmi iau mai multe perechi ca să am.
Da azi am trecut iar prin același chin. Urăsc magazinele de haine. Le urăsc din toți ficații. Urăsc și vânzătoarele cu 8 clase retardat de amabile care te poftesc la ele-n gheretă și vor să-ți vâre pe gât marfa lor de căcat.
Urăsc și întrebarea "pot să vă ajut cu ceva?". Iar răspunsul "cu 20 de lei până mâine" nu le satisface. Ce căcat aș putea să caut într-un magazin de îmbrăcăminte? Să te întreb dacă ai covrigi calzi? Să-ți cer voie la toaletă?
Umblam azi cu privirea pierdută și mațele strânse printre niște standuri cu cârpe. Problema cea mai mare e la pantaloni. Ăștia te pot face să arăți ca un poponar sinistru. Și problema cea mai mare era că nu știam unde exact trebuie să mă uit. Nu știam care-s de bărbați și care de femei. Atât de mult seamănă. Parcă-mi era și jenă să întreb vânzătoarea cu doar generala terminată, dacă la ce mă uit eu e pentru purtătorii de coaie.
Nici nu trebuie să mă obosesc să o întreb, vine ea și-mi expune toată marfa. Același model de pantaloni peste tot, pe culori diferite. Același format de nădragi conici, care-ți strânge curul ca-n menghină și stau mulați pe picioare că de la depărtare nu ți se poate ghici sexul.
O conversație între mine și o vânzătoare care știe matematică doar cât să dea rest, decurge cam așa:
Eu: Aaaa, da nu așa. Ceva mai simplu, mai larg, și cu mai multe buzunare eventual, știți, pentru depozitat chestii. Ceva de bărbați.
Ea: Păi ăștia sunt de bărbați. Mai am și pe bej.
Eu: Nu doamnă, nu culoarea e problema. Dar n-am suficient loc pentru genitale. Și nici n-am făcut școala de fotomodele cu trăistariu. Aveți ceva la fel ca ăștia pe care-i am pe mine?
Ea: A...nu. Nu mai aducem așa ceva că nu cumpără nimeni. Avem mai mult ce se poartă acum.
Eu: Mhm. Înțeleg asta, dar nu vreau să arăt ca un homosexual, plus că m-ar incomoda la mers.
Deja multe nu mai gustă gluma când își dau seama că n-am de gând să cumpăr nimic de la ele. Chiar îmi place să iau la mișto vânzătoarele de la magazinele cu haine. În alea 8 milioane pe lună pe care le primesc ca să stea cu curul pe scaun și să-ți spună pe ce nuanțe de bej mai au același model de colanți masculini, cred că ar trebui să intre și câte o muie cerebrală așa ocazional pe care o primesc când dau de câte un nenorocit ca mine. Norocul lor că suntem puțini, ăștia care încă mai avem pretenția de loc în pantaloni pentru pulă și coaie.
Nu-s mofturos la haine. Nici nu le dau așa mare importanță. Dacă ar fi după mine, toți oamenii ar putea îmbrăca saci de cartofi cu găuri pentru mâini și cap și aș fi ok cu asta. Mereu am văzut rolul practic al hainelor, adică ăla de a-ți acoperi rușinile și a-ți ține de cald, înaintea rolului estetic pe care oamenii îl atribuie hainelor în funcție de anul în care e social acceptat să porți ceva și în funcție de oamenii pentru care vor să pară interesanți și cărora vor să le facă pe plac.
Deja deviez. Ideea e că urăsc să fiu nevoit să umblu tot orașul până să găsesc ceva măcar tangențial cu ce vreau și să dau numai peste poponării de haine pentru pârțarii care vor să fie stridenți și fashion, pe care hiene flămânde de vânzare să încerce disperate să mi le bage pe gât.
O mare muie pentru majoritatea producătorilor de haine și pentru ăla care a zis că e ok ca bărbații să poarte pantaloni conici. O imensă grămadă de muie și pentru băiețeii care, deși au picioarele la fel de groase ca venele de pe pula mea, insistă să scoată asta în evidență cu prezervativele alea pentru hamsteri pe care au tupeul să-i numească pantaloni.
Dacă CNP-ul tău începe cu 1 și ai pantaloni conici, ori ai pula cât piuneza și coaele cât mazărea, ori deloc.
