Ai 16 ani și
ai observat că partea masculină este interesată doar de vaginul tău și ignoră
complet cantitatea inutilă de carne ce-l înconjoară. În același timp ți-ai dat
seama că ești ceva mai superioară bighidoaicelor ce-și trag în poze
decolteurile ca să atragă cuci. Vrei să te bage și pe tine masculii în seamă
dar fără să-ți arăți țâțele și fără să promiți pizdă. Pentru tine s-a inventat
ceea ce numești tu artă.
Pentru tine
s-au inventat înșiruirile de cuvinte ce sună bine și nu înseamnă nimic.
Înșiruiri pe c are orice inapt cu un vocabular de ~500 de cuvinte le poate
scrie. Și desigur, pentru tine s-a inventat și conceptul de a-ți sufla singură
în găoz și de a avea impresia că ce scrii tu este artă pură doar că trebuie să
fii super-mega-ultra geniu să o înțelegi. Cu toate că nici tu nu înțelegi
nimic, dar te poți preface că există un mesaj. La cât de mult se preface lumea
în ziua de azi nimeni nu-și va da seama oricum.
Deci, ești
pizdă proastă dar nu vrei să fii tratată ca o pizdă proastă. Ce faci în cazul
ăsta? Te apuci de scris. Poezii. Îți bagi pula în ea de prozodie și de tot,
n-ai tu treabă cu astea. Versul alb e baza. Te prefaci că ai mesaje de transmis
doar pentru cine are destui neuroni și o cantitate imensă de inteligență
emoțională să le priceapă.
Tocmai ce-ai terminat toate cărțile din colecția
Chic, seria Twilight, prefața unei cărți de psihologie și câteva romane rusești
din care n-ai înțeles nicio pulă dar despre care spui că-s de cea mai bună
calitate, pentru că dă bine la imagine să pretinzi că ai citit scriitori ruși.
De fapt, nici nu trebuie să-i citești, poți doar să te prefaci. Oricum e
același lucru și nu te întreabă nimeni din ele. Și cu așa cantitate colosală de
lectură în cârcă, ce poți face altceva decât să scrii. Poezie. Sau proză scurtă
care seamănă cu poezia doar că nu e în versuri. Aceleași cuvinte siropoase care
nu înseamnă nimic și același presupus mesaj pe care doar oamenii culți îl
înțeleg.
Titluri cât
mai pompoase și care nu au legătură cu postarea. Și punct după titlu. Uneori
mai bagi câte un citat care ți s-a părut ție interesant. Ceva despre dragoste,
viață, condiția omului de geniu sau ceva care să sublinieze dezinteresul
oamenilor pentru artă și frumos. Nu
trebuie să dai neaparat și numele celui căruia îi aparține citatul. Lumea va
crede că e gândit de tine.
Muritorii de
rând, pleava, oamenii mediocri și nu la fel de culți ca tine trebuie neaparat
să afle de preocupările tale. Așa că pe orice site unde ai cont vei băga mereu
chestii care să sugereze pasiunea ta arzătoare pentru lectură. Cele mai comune
poze sunt ălea cu cărți și căni de ceai. Sau cărți, cafea și țigări dacă vrei
să vadă lumea că nu-ți pasă de ce chimicale bagi în corpul tău, tu fiind
preocupată în special de intelect. Dar în principal, pentru că ai 16 ani și mai
văd rudele cu net ce postezi tu, cărți și ceai. Toată lumea știe că sorbitul de
ceai este ceva care scoate în evidența rafinamentul și bunul gust. Doar nu o să
bei cola sau bere ca restul inculților.
Sinonime.
Lumea trebuie să vadă că tu știi multe cuvinte. Cuvintele simple, din popor,
care înseamnă ceva, tu le vei înlocui cu alte cuvinte mai puțin folosite care
înseamnă același lucru. Nu-i așa că „poate o adiere de briză m-ar urni spre
tine și aș lisa inert în tihna brațelor tale iar cugetările mele s-ar putea
propti de sufletul tău anemiat...” sună mult mai bine decât „vreau să te iau în
brațe”? Cum spuneam, multe cuvinte fără
sens. Orice idiot poate. Dar tu trebuie să o faci cu un aer de superioritate și
cu nasul pe sus că ai spus în 15 cuvinte ce puteai spune foarte bine în 3.
După ce
treci de etapa cu scrisul și postatul de poze care să ateste profunzimea
persoanei tale, îți va mai trebui încă un lucru care să-ți hrănească egoul
flămând și să te completeze ca om, că doar ești multitalentată. Nu te poți
limita doar la scris, citit și lăudat cu astea două. Și cum învățatul unui
instrument presupune prea mult exercițiu și studiu, sportul prea mult efort și
transpirație, pictura prea multă perspectivă, vei alege opțiunea care-i la doar
un buton distanță de tine. Un buton, la propriu. Fotografia. Apeși pe butonete
și obții artă incontestabilă. Pe care o încarci pe deviantart sau tumblr. Care
în continuare rămâne un site pentru pizde proaste semivirgine.
Și automat
orice fotografie făcută de tine unui perete scorojit sau morman de gunoi, pusă
pe alb-negru sau sepia e artă și are un mesaj de transmis. În scurt timp vei
ajunge să rogi pe cineva care știe photoshop să-ți facă o semnătură pe care s-o
atașezi în fiecare colț de fotografie pe care ai făcut-o. Doar nu vrei să-ți
fure lumea pozele tale pentru care ai muncit din greu, crăcindu-te prin toate
cotloanele ca să-i faci o poză unui muc de țigară dintr-un unghi cât mai
ciudat. Le semnezi pe toate că poate cine știe, te vede cineva care e dispus să
te plătească să-i faci poze profesionale. Desigur, știi că este sub demnitatea
ta să te cobori la asemenea acțiuni înjositoare, dar ai nevoie de bani de
buzunar pe care mă-ta nu ți-i mai dă că ți-a luat DSLR să faci cu el ce făceai
și cu camera telefonului. Dar asta e bine, pentru că te regăsești și mai mult
în soarta nefericită a artistului care trebuie să îndure condiții umilitoare
pentru a se putea întreține. Că doar toți marii intelectuali au trudit în
mizerie. Ai ceva în comun cu ei.
Între timp
îți poți achiziționa și o chitară sau să împrumuți una de la cineva, așa,
pentru tras în poze. Nu strică niciodată ca oamenii să vadă că încerci să te
implici și-n muzică. Doar pentru poze, deoarece cântatul e prea greu pentru
tine și doar nu vrei să-ți strici degetele pe corzi să nu mai poți apăsa pe
butonul DSLR-ului așa cum doar tu știi s-o faci ca să iasă artă pură.
Și să nu
uităm de pozele cu tine citind. Trebuie să ai făcute publice poze în care ești
tu cu cartea în mână. Chiar dacă cititul presupune o oarecare concentrare și
îți este cam imposibil s-o faci în timp ce altcineva îti face poze. Îți tragi
țoalele de sărbătoare, iei o poziție ușor lascivă, zămbetul de fată mare și-ți
tragi 2-3 poze. E foarte important să te vadă lumea cu cartea în mână. Sau o
ții deschisă să se vadă coperta (dacă-i roman rusesc) și-ți ascunzi o parte din
fățău, până sub ochi după paginile acesteia. Dă bine la imagine, credeți-mă.
Acum, că
ești o artistă completă, nu mai ai nevoie decât de admiratori. Sau pupători în
fund cum îmi place mie să le zic. Care nu vor întârzia să apară, că doar sunt
mulți ca tine.
Pe de-o
parte vor fi duduile asemeni ție, cu aceleași preocupări. Trebuie să te porți
frumos cu ele pentru că ambele aveți nevoie de validarea propriei persoane și a
artistului din voi. Vă dați like reciproc, vă complimentați poeziile și pozele
cu „genial!”, vă recomandați filme europene și cărți din care niciuna nu veți
înțelege nimic dar vă veți preface că sunt superbe și lecturi obligatorii
pentru oricine.
Pe cealaltă
parte vor fi masculinii care se vor preface interesați de arta voastră.
Probabil având aceleasi preocupări ca voi să puneți botul că ar fi mari
înțelepți și să-i serviți cu pizdă.
Dar tot un vagin de calitate inferioară înconjurat
de carne și oase în formă de om ați rămas. Pentru că doar ați mimat evoluția.
Și când mimezi ceva, altcineva va mima că-i interesat de ce faci tu doar ca să
obțină anumite avantaje. Pentru restul oamenilor care nu dau o flegmă pe ce
faceți voi ati rămas la fel de mediocre.
Cam câți vă
regăsiți în ce-am scris eu mai sus? Vă rog să mă tratați ca pe-un incult pentru
care și filmele cu bătaie din anii ’80 sunt greu de înțeles. Mă împac foarte
bine cu statutul ăsta. Da pe voi nici în gură nu v-aș fute.