Artă pură, pizde proaste

Ai 16 ani și ai observat că partea masculină este interesată doar de vaginul tău și ignoră complet cantitatea inutilă de carne ce-l înconjoară. În același timp ți-ai dat seama că ești ceva mai superioară bighidoaicelor ce-și trag în poze decolteurile ca să atragă cuci. Vrei să te bage și pe tine masculii în seamă dar fără să-ți arăți țâțele și fără să promiți pizdă. Pentru tine s-a inventat ceea ce numești tu artă. 

Pentru tine s-au inventat înșiruirile de cuvinte ce sună bine și nu înseamnă nimic. Înșiruiri pe c are orice inapt cu un vocabular de ~500 de cuvinte le poate scrie. Și desigur, pentru tine s-a inventat și conceptul de a-ți sufla singură în găoz și de a avea impresia că ce scrii tu este artă pură doar că trebuie să fii super-mega-ultra geniu să o înțelegi. Cu toate că nici tu nu înțelegi nimic, dar te poți preface că există un mesaj. La cât de mult se preface lumea în ziua de azi nimeni nu-și va da seama oricum. 

Deci, ești pizdă proastă dar nu vrei să fii tratată ca o pizdă proastă. Ce faci în cazul ăsta? Te apuci de scris. Poezii. Îți bagi pula în ea de prozodie și de tot, n-ai tu treabă cu astea. Versul alb e baza. Te prefaci că ai mesaje de transmis doar pentru cine are destui neuroni și o cantitate imensă de inteligență emoțională să le priceapă. 

Tocmai  ce-ai terminat toate cărțile din colecția Chic, seria Twilight, prefața unei cărți de psihologie și câteva romane rusești din care n-ai înțeles nicio pulă dar despre care spui că-s de cea mai bună calitate, pentru că dă bine la imagine să pretinzi că ai citit scriitori ruși. De fapt, nici nu trebuie să-i citești, poți doar să te prefaci. Oricum e același lucru și nu te întreabă nimeni din ele. Și cu așa cantitate colosală de lectură în cârcă, ce poți face altceva decât să scrii. Poezie. Sau proză scurtă care seamănă cu poezia doar că nu e în versuri. Aceleași cuvinte siropoase care nu înseamnă nimic și același presupus mesaj pe care doar oamenii culți îl înțeleg. 

Titluri cât mai pompoase și care nu au legătură cu postarea. Și punct după titlu. Uneori mai bagi câte un citat care ți s-a părut ție interesant. Ceva despre dragoste, viață, condiția omului de geniu sau ceva care să sublinieze dezinteresul oamenilor pentru artă și frumos.  Nu trebuie să dai neaparat și numele celui căruia îi aparține citatul. Lumea va crede că e gândit de tine.

Muritorii de rând, pleava, oamenii mediocri și nu la fel de culți ca tine trebuie neaparat să afle de preocupările tale. Așa că pe orice site unde ai cont vei băga mereu chestii care să sugereze pasiunea ta arzătoare pentru lectură. Cele mai comune poze sunt ălea cu cărți și căni de ceai. Sau cărți, cafea și țigări dacă vrei să vadă lumea că nu-ți pasă de ce chimicale bagi în corpul tău, tu fiind preocupată în special de intelect. Dar în principal, pentru că ai 16 ani și mai văd rudele cu net ce postezi tu, cărți și ceai. Toată lumea știe că sorbitul de ceai este ceva care scoate în evidența rafinamentul și bunul gust. Doar nu o să bei cola sau bere ca restul inculților.

Sinonime. Lumea trebuie să vadă că tu știi multe cuvinte. Cuvintele simple, din popor, care înseamnă ceva, tu le vei înlocui cu alte cuvinte mai puțin folosite care înseamnă același lucru. Nu-i așa că „poate o adiere de briză m-ar urni spre tine și aș lisa inert în tihna brațelor tale iar cugetările mele s-ar putea propti de sufletul tău anemiat...” sună mult mai bine decât „vreau să te iau în brațe”? Cum spuneam,  multe cuvinte fără sens. Orice idiot poate. Dar tu trebuie să o faci cu un aer de superioritate și cu nasul pe sus că ai spus în 15 cuvinte ce puteai spune foarte bine în 3. 

După ce treci de etapa cu scrisul și postatul de poze care să ateste profunzimea persoanei tale, îți va mai trebui încă un lucru care să-ți hrănească egoul flămând și să te completeze ca om, că doar ești multitalentată. Nu te poți limita doar la scris, citit și lăudat cu astea două. Și cum învățatul unui instrument presupune prea mult exercițiu și studiu, sportul prea mult efort și transpirație, pictura prea multă perspectivă, vei alege opțiunea care-i la doar un buton distanță de tine. Un buton, la propriu. Fotografia. Apeși pe butonete și obții artă incontestabilă. Pe care o încarci pe deviantart sau tumblr. Care în continuare rămâne un site pentru pizde proaste semivirgine. 

Și automat orice fotografie făcută de tine unui perete scorojit sau morman de gunoi, pusă pe alb-negru sau sepia e artă și are un mesaj de transmis. În scurt timp vei ajunge să rogi pe cineva care știe photoshop să-ți facă o semnătură pe care s-o atașezi în fiecare colț de fotografie pe care ai făcut-o. Doar nu vrei să-ți fure lumea pozele tale pentru care ai muncit din greu, crăcindu-te prin toate cotloanele ca să-i faci o poză unui muc de țigară dintr-un unghi cât mai ciudat. Le semnezi pe toate că poate cine știe, te vede cineva care e dispus să te plătească să-i faci poze profesionale. Desigur, știi că este sub demnitatea ta să te cobori la asemenea acțiuni înjositoare, dar ai nevoie de bani de buzunar pe care mă-ta nu ți-i mai dă că ți-a luat DSLR să faci cu el ce făceai și cu camera telefonului. Dar asta e bine, pentru că te regăsești și mai mult în soarta nefericită a artistului care trebuie să îndure condiții umilitoare pentru a se putea întreține. Că doar toți marii intelectuali au trudit în mizerie. Ai ceva în comun cu ei. 

Între timp îți poți achiziționa și o chitară sau să împrumuți una de la cineva, așa, pentru tras în poze. Nu strică niciodată ca oamenii să vadă că încerci să te implici și-n muzică. Doar pentru poze, deoarece cântatul e prea greu pentru tine și doar nu vrei să-ți strici degetele pe corzi să nu mai poți apăsa pe butonul DSLR-ului așa cum doar tu știi s-o faci ca să iasă artă pură.

Și să nu uităm de pozele cu tine citind. Trebuie să ai făcute publice poze în care ești tu cu cartea în mână. Chiar dacă cititul presupune o oarecare concentrare și îți este cam imposibil s-o faci în timp ce altcineva îti face poze. Îți tragi țoalele de sărbătoare, iei o poziție ușor lascivă, zămbetul de fată mare și-ți tragi 2-3 poze. E foarte important să te vadă lumea cu cartea în mână. Sau o ții deschisă să se vadă coperta (dacă-i roman rusesc) și-ți ascunzi o parte din fățău, până sub ochi după paginile acesteia. Dă bine la imagine, credeți-mă.

Acum, că ești o artistă completă, nu mai ai nevoie decât de admiratori. Sau pupători în fund cum îmi place mie să le zic. Care nu vor întârzia să apară, că doar sunt mulți ca tine.

Pe de-o parte vor fi duduile asemeni ție, cu aceleași preocupări. Trebuie să te porți frumos cu ele pentru că ambele aveți nevoie de validarea propriei persoane și a artistului din voi. Vă dați like reciproc, vă complimentați poeziile și pozele cu „genial!”, vă recomandați filme europene și cărți din care niciuna nu veți înțelege nimic dar vă veți preface că sunt superbe și lecturi obligatorii pentru oricine. 

Pe cealaltă parte vor fi masculinii care se vor preface interesați de arta voastră. Probabil având aceleasi preocupări ca voi să puneți botul că ar fi mari înțelepți și să-i serviți cu pizdă. 

Dar  tot un vagin de calitate inferioară înconjurat de carne și oase în formă de om ați rămas. Pentru că doar ați mimat evoluția. Și când mimezi ceva, altcineva va mima că-i interesat de ce faci tu doar ca să obțină anumite avantaje. Pentru restul oamenilor care nu dau o flegmă pe ce faceți voi ati rămas la fel de mediocre.

Cam câți vă regăsiți în ce-am scris eu mai sus? Vă rog să mă tratați ca pe-un incult pentru care și filmele cu bătaie din anii ’80 sunt greu de înțeles. Mă împac foarte bine cu statutul ăsta. Da pe voi nici în gură nu v-aș fute. 

Pesa.