Fotbal

Cine mă cunoaște (nu de la brâu în jos) știe că nu-mi place fotbalul. De fapt, nu prea îmi place sportul. De fapt, nu-mi place să mă uit la oamenii care fac sport. N-am să înțeleg niciodată activitatea asta, de a te uita la alții care se joacă. Și să mai fii și fascinat și să vorbești și cu oamenii despre cum se joacă alții. Mie în general nu-mi place să mă uit la oamenii care fac ceva.  Nu e ca la un film, să vezi mereu chestii noi. Tu știi ce-o să facă ăia și ce urmează să se întâmple.

Am ieșit acum câteva zile afară să mă plimb. Cred că era vineri. Atunci când a fost România-Ungaria. Bine,  mi-am dat seama că-i meci pentru că auzeam din când în când oameni care țipă la unison. Iar oamenii de obicei nu țipă decât dacă au în față un ecran pe care alți oameni aleargă și lovesc o minge. Dacă ai un astfel de ecran în față, nu-ți zice nimeni nimic dacă te ridici și urli ca apucatul. 

Habar nu aveam până acum că ăștia care se uită la fotbal pot fi atât de reduși. Nu, nu vreau să jignesc pe nimeni, fiecare e liber să se uite la ce sport vrea el, dar când stai cu ochii ațintiți spre un ecran și urli, cred că pot să-ți pun și eu eticheta asta, de redus mintal. Am făcut și eu asta, dar m-am oprit la 3 ani când mi-am dat seama că sunt chestii mult mai interesante de făcut, decât uitatul la chestii și urlatul, în același timp. 

Aș vrea să fie câte un meci d’ăsta în fiecare zi. Sau mai multe pe zi. Voi știți ce pustii erau străzile din Galați cât timp a fost meciul? Și era vineri, seara, ora la care de obicei ieșeau toți din bârloguri să se plimbe. Dar acum nu, era pustiu. Așa, doar câte un cetățean pe-o rază de cât pot eu să cuprind cu privirea. Majoritatea erau ori în case ori au burdușit barurile cu TV până la refuz ca să vadă meciul. Ei bine, și ăsta a fost momentul în care mi-am dat eu seama cât de prost e microbistul român.  Probabil și prin afară se face la fel,  că-i tot fotbal.

Mă uitam așa prin baruri, oamenii ăia nu vorbeau. Stăteau toți cu gâturile sucite spre un televizor ca să-i vadă pe alții cum aleargă și lovesc o minge. Cam asta se întâmplă la fotbal, nu? Adică eu așa știam, că singurele chestii pe care le fac ăia acolo este să alerge pe iarbă și să dea cu piciorul într-o minge. 

Ok, trec peste fotbalul ca sport în sine. Să zicem doar că-i o chestie pe care eu nu o înțeleg și la care nu m-aș uita niciodată. Mi se pare teribil de plictisitor să te uiți 90 de minute la niște oameni. Plus de asta, toate meciurile de fotbal sunt la fel. Singurele lucruri care se schimbă sunt scorul și jucătorii. În rest, totul e la fel. Nu văd de ce te-ai uita o oră jumate la așa ceva dacă tot ce contează e scorul final.

Trec acum la a da cu pula în gibonii retarzi care urlă și zbiară când alții se joacă fotbal. Cam câtă minte trebuie să ai, sau mai bine zis, câtă minte trebuie să-ți lipsească să strigi ca un curentat în fața TV-ului la niște oameni care oricum nu te aud. Hai, înțeleg strigatul pe stadion, că ești la câțiva metri de jucători, deși tot o prostie mi se pare. Nu știu ce jucător joacă mai bine pe urlete decât în liniște. Dar măcar acolo dacă strigi te aude cineva. 

Când strigi în cârciumă, în casă, sau în spatele blocului (încă se mai practică scoaterea TV-ului pe capota de dacie să vadă toți locatarii meciul, economie de curent, oameni chibzuiți), nu te aude nimeni care să aibă o influență asupra meciului. Te aud doar cretinii cu care te uiți spre același ecran. Și restul oamenilor care au avut inspirația să-i doară în cur de meciul tău. Și pe care cel mai probabil îi deranjezi. 

Însă din toată șleahta aia de sămânțomani, cei mai amuzanți sunt ăia care le strigă prin TV jucătorilor ce să facă. Cui să dea pasă, când să șuteze. Am dat peste oameni atât de încuiați încât le strigau jucătorilor să dea gol. „Dă gol bă boule!”. Mult prea tare. Sunt sigur că ăla avea alte planuri cu mingea și scopul lui nu era să dea gol. Ăștia au impresia că ei, mari înțelepți cu burta umflată de la mici și bere proastă, știu mai mult fotbal decât ăia care se antrenează aproape zilnic. Adică, bănuiesc că asta e în mintea lor, de știu ei mai bine decât ăla care joacă ce trebuie să facă cu mingea și simte nevoia să se certe cu televizotul. 

Iar când dă echipa lor gol, toți sar în sus și se bucură de zici că le-a promis cineva câte o felie de parizer la fiecare gol. Hai, în țeleg să te bucuri dacă ai pariat bani pe echipa aia. Bine, să te bucuri așa mai în liniște. Dar indiferent cine a câștigat, viața ta nu se schimbă cu absolut nimic. 

Iar dacă câștigă echipa cu care țin ei, umblă dupaia cu un rânjet tălâmb pe muian și zic așa glorioși „le-am arătat noi lor!”. Care noi bă scatofilule? Că tu n-ai avut nicio contribuție în caz de victorie. Care noi? Urlatul în fața tv-ului nu ajută pe nimeni cu nimic. Le-au arătat ăia 11 jucători care au fost pe teren și le-au băgat de mai multe ori  mingea în poartă. Atât. E meritul lor și atât. Tu, dacă ai stat pe canapea cu stomacul plin de troscău și coji de semințe pe burtă n-ai ajutat pe nimeni cu nimic. Nu-ți mai însuși meritul altor oameni dacă tot ce ai făcut tu a fost să scoți interjecții și sunete de urangutan răgușit pe toată durata meciului. 

E incredibil cât de mult circ se face în jurul unor oameni care, cum am spus și mai sus, nu fac decât să alerge si să lovească mingea. Dacă cienva e fascinat de asta, e un om idiot. Un Berbecali, da cu mai puțini bani. Gata, nu mai arunc cu căcat în mirificul sport care implică aproape două duzine de oameni și-o minge pe care s-o lovească când unii când alții.

Pesa. Știu că nu știți germană, da nu-mi pasă.