Fotbalul e mai plictisitor decât scobitul în nas

Am mai scris despre asta și acum vreo 5 ani când tot așa, oamenii dădeau prea multă importanță unei chestii de lovit mingea cu piciorul, deci majoritatea ideilor o să vină din textul ăla pe care oricum nu-l mai țineți voi minte. 


Cine mă cunoaște știe că nu-mi place fotbalul. De fapt, nu prea îmi place sportul. De fapt, nu-mi place să mă uit la oamenii care fac sport. N-am să înțeleg niciodată activitatea asta, de a te uita la alții care se joacă. Și să mai fii și fascinat și să vorbești cu oamenii despre cum se joacă alții. Mie în general nu-mi place să mă uit la oamenii care fac ceva.  Nu e ca la un film, să vezi mereu chestii noi, actori, decor, acțiuni diferite și scene trase calumea. La sport sunt doar niște oameni care de cele mai multe ori arată la fel și fac aceeași chestie tot timpul. Singurul lucru care diferă uneori e rezultatul final, și ăla foarte puțin. 


Iar a venit febra aia cu fotbalul, campionatul și alte mizerii pe care eu nu le-am găsit niciodată interesante. Dar nu asta mă enervează la fotbal. 

Fiecare are dreptul să se uite la ce vrea pula lui, nu-i asta problema mea. Ce mă deranjează pe mine este uimirea de pe mutra unora care mă întreabă dacă am văzut nuștiuce meci sau chestii legate de fotbal, iar eu le răspund "nu, nu mă uit la fotbal. Nu-mi place fotbalul", moment în care pe fața lor care și așa nu emana prea multă inteligență se instalează o privire tălâmbă între mirare și "cum plm?". 


Păi cum adică să nu-ți placă fotbalul, toată lumea se uită la fotbal. Tuturor bărbaților le place fotbalul! Forbalul, berea și femeile! 

Astea nici măcar nu se pupă între ele. Berea n-are absolut nicio legătură cu sportul iar dacă-ți plac atât de mult femeile de ce pula mea te uiți la 22 de bărbați în același timp?


Ok, să zicem că trec peste fotbal ca sport în sine. Poate nu-l înțeleg eu, deși nu văd ce e atât de înțeles despre niște dârlăi care fugăresc o minge și încearcă s-o trimită în părți opuse ale unui teren. E pasiunea lor să se uite la niște băieți care se joacă, nu mă bag. Și eu m-am uitat la filme proaste deși știam că-s proaste, sau când beau prea mult îmi pun un episod din Las Fierbinți, să-mi reducă un pic IQ-ul pe moment să nu cumva să-mi vină vreo idee și să mă apuc de scris. Toți avem plăceri vinovate. 


Ce mă deranjează pe mine la fotbal este gradul de implicare al fanilor. Bă, voi i-ați văzut pe ăia? Ăia care se duc pe stadion, vopsiți pe față, cu căciuli colorate, vuvuzele, pocnitori și alte minuni, doar să vadă cum niște băieți fugăresc o minge pe tarla. Cum căcat să fii în halul ăla de maniac?

Apoi mai sunt și ăia care "țin" cu o echipă. Adică speră ca niște oameni aleși la întâmplare de ei, că niciodată nu mi-am dat seama după ce criterii se apucă lumea să țină cu diferite echipe, că doar nu le reprezintă ăia interesele sau ceva iar singurul lucru care diferă între echipe este culoarea  echipamentului.

Ții cu echipa aia, ca să ce? Ce căcat primești dacă au câștigat sau dacă au pierdut? (îi excludem de aici pe tinerii antreprenori care bagă la pariuri la fiecare meci și după se plâng că au rămas fără bani). Nu înțeleg, de ce ar trebui să mă bucure pe mine că niște oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată au băgat mingea într-o poartă de mai multe ori decât alți oameni pe care nu i-am cunoscut în viața mea? Ești retard ce plm? N-ai și tu realizări personale de care să te bucuri? Trebuie să crească inima în tine doar când necunoscuții reușesc să facă ceva? 


Am mai auzit și căcatul "păi este echipa națională a țării, e normal să fii mândru când câștigă un meci!". Uhm, nu, nu e normal. E normal doar dacă ești redus mintal. Un om normal niciodată nu s-ar bucura la așa ceva mai ales dacă lui nu-i iese nimic din toată treaba asta. 

Nu, nu-s ăia mândria țării. De fapt nu ar trebui să fie niciuna. Simplul fapt că m-am născut în același spațiu politico-geografic cu niște oameni care au avut rezultate bune într-un sport, nu ar trebui să mă facă să mă simt mai bine cu mine ca om. Există doar mândrie individuală, nu națională. Adică atunci când reușești să te realizezi pe plan personal. Cu cât mai mulți oameni dintr-o țară reușesc să facă asta, cu atât crește și nivelul țării. Dar n-ai cum să spui că ești mândru că 11 băieți din țara ta joacă fotbal bine, când tu muncești cu ziua și te caci sub cireșul din spatele curții că n-ai bani să chemi vidanja să-ți golească fosa tot din spatele curții.


Adică da, te bucuri pe moment de victoria ălora, după care te întorci la viața ta tristă și tăiat parizerul pe ziar în timp ce ei beau șampanie scumpă din buricul pizdelor. Unde-ți mai este mândria națională acum? 
Mă mai enervează și oamenii care se uită la fotbal. Dar nu ăia care doar se uită, că asta am încercat și eu să fac acum câteva zile și n-am rezistat tot meciul că mă plictiseam în pula mea că n-am creier de pisică să fiu fascinat de chestii în mișcare, doar pentru că-s în mișcare.


Mă refer la oamenii care se uită interactiv la fotbal. Ăia care stau în fața tv-ului cu berea răsuflată în halbă, persan de semințe sub ei, tricou mult prea mulat cu echipa preferată și care urlă în fața televizorului. Efectiv urlă la LG, care-i doar un obiect în pula mea!

Acum problema n-ar fi că urlă, c-am mai văzut oameni care să urle la lucruri și să se certe cu obiectele prin casă. Au ei o denumire mai specială, nu știu cum le zice. Probabil retardați. 

Problema e că urlă la TV de parcă jucătorii i-ar auzi. Nu ghiolbanule, nu te aude nimeni de pe teren. Singurii care te pot auzi sunt oamenii din jurul tău și vecinii pe care probabil îi deranjezi.

Urlă și le spune când să dea pasă și ce să facă cu mingea. E clar că ei știu mai mult fotbal decât ăia care joacă și se antrenează zilnic. Am întâlnit chiar și cretini care urlau "dă bă boule gol!!". Să mori tu? Asta trebuia să fac cu mingea? Și eu ca prostul o plimbam pe teren, credeam că-i animal de companie.  


Adică asta presupun că e în mintea lor, au impresia că știu mai mult fotbal decât jucătorii și că trebuie să strige la ei să dea gol. Dacă n-au dat gol înseamnă că n-a strigat destul de tare. Așa funcționează fotbalul. Ăsta cred că e motivul pentru care se ceartă ca prostul cu televizorul, că altfel nu-mi explic. 

Extazul maxim vine atunci când echipa lor dă gol sau câștigă, moment în care încep să urle și să se bucure de parcă le-a promis cineva ceva. Zici că a venit un vrăjitor cu bagheta magică și le-a mai dat 5 cm de pulă la fiecare. Nu înțeleg de ce se bucură, că în câteva minute trece bucuria aia și se întorc la viața lor anostă care a rămas neschimbată. Așa-i când te bucuri de ce fac alții, trece repede și realizezi că la tine nu s-a schimbat nimic și nu mai ai motiv de fericire.


Iar dacă câștigă echipa cu care țin ei, umblă cu un rânjet tălâmb pe muian și zic așa glorioși „le-am arătat noi lor!”. Care noi bă scatofilule? Că tu n-ai avut nicio contribuție în caz de victorie. Care noi? Urlatul în fața tv-ului nu ajută pe nimeni cu nimic. Le-au arătat ăia 11 jucători care au fost pe teren și le-au băgat de mai multe ori  mingea în poartă și cu care tu n-ai nicio legătură. Atât. E meritul lor și atât. Tu, dacă ai stat pe canapea cu stomacul plin de troscău și coji de semințe pe burtă n-ai ajutat pe nimeni cu nimic. Nu-ți mai însuși meritul altor oameni dacă tot ce ai făcut tu a fost să scoți interjecții și sunete de urangutan răgușit pe toată durata meciului. 


Cam atât despre mirificul sport rege care implică 22 de oameni și-o minge pe care o lovesc când unii când alții. Știu că mă urâți și v-ați supărat, da n-am ce face și chiar mă doare-n pulă de supărarea voastră.



Pesa.