Dacă judecând după titlul postării veți fi tentați să credeți că ceea ce urmează în rândurile de mai jos se adresează unei persoane reale și destul de cunoscute la nivel național, ei bine, ați dedus fin, pentru că așa și este.
Despre cine-i vorba? Aici vă las pe voi să vă dați seama. Știu că nu-i greu.
Povestea lui Mucușor începe în urmă cu 5 decenii și jumătate, pe vremea când după o cruntă noapte de beție, unei românce i se umflă burta foarte tare. Avea așa, o formă de bilă. Nouă luni mai târziu, după îndelungi chinuri ale facerii, românca dă naștere sferei ce îi dospea în pântece.
Știau de atunci că va fi special. Când l-a scos doctorul afară din scorbura soioasă, îl ținea de o mână. Nu a fost la voia întâmplării, îl ținea așa deoarece capătul cu degete al membrului era adânc înfipt în nas, brațul fiind mai mult o toartă. Ziceai că ține un ceainic în mână, dacă ar fi avut și celalalt membru înfipt în nara cealaltă, ai fi spus că-i un ulcior cu două toarte.
Dar cealaltă mână era liberă și Mucușor se tot uita la degete, calcula.
Copilăria Mucușorului nu a fost deloc una ușoară, Mucusor, neastâmpărat din fire, făcea mereu câte o năzbâtie. Dar atunci a fost și momentul în care Mucușor a căpătat o superputere.
La vârsta de 3 ani, după ce învățase să meargă aproape în două picioare și să lege câteva cuvinte, sfincterul Mucușorului a trădat restul corpului și Mucușor n-a mai putut ține în el avalanșa de materie fecală ce-i bolborosea în intestinul gros, și s-a scăpat în pantaloni.
Părinții lui, negri de supărare că a murdărit cu cremă de cur singurii pantaloni pe care-i avea, au vrut să-l certe. L-au certat, până când Mucușor și-a dus inocent mâna la nas, a băgat arătătorul într-o nară, moment în care părinților săi le-a trecut brusc supărarea. Parcă erau și fericiți că Mucușor a făcut pe el. Aproape că le venea să-l aplaude. Nici nu mai considerau că-i vina lui pentru că făcuse pe el.
Ăla a fost momentul în care Mucușor a înțeles, și-a dat seama că deține o superputere, a realizat că poate face pe oricine să-l ierte, să scape de orice vină, ba chiar să-l și aprecieze pentru ce a făcut, printr-un simplu scobit în nas. Asta era superputerea Mucusorului, foratul cu degetul în începutul sistemului respirator.
De atunci pentru Mucușor viața a devenit extrem de simplă. Orice ar fi făcut, oricât de grav ar fi fost, tot ce avea de făcut era să-și vâre degetul în nări și brusc primea iertare, compasiune și înțelegere, ba chiar laude.
Când tragea mileul de pe televizor și spărgea peștele de sticlă, ai lui se uitau încruntați la el, moment în care Mucușor își înfinge puternic și cu saț degetul în nas și fețele părinților se schimbau brusc din furie și dezamăgire în admiratie și mândrie.
Mucușor și-a dat seama că poate face orice, să dea cu pietre în pisici, să scoată limba la oameni pe stradă, să scuipe babe, să nu dea bunăziua vecinilor, să traverseze pe roșu, să se urce în autobuz fără bilet, să fure corcodușe, orice ar fi făcut, era de-ajuns să-și ducă arătătorul spre nară, și brusc nu mai era vina lui, ba lumea chiar îi învinuia pe ceilalți copii pentru ce făcea Mucușor.
Uneori, mai făcea asta și fără motiv, scoțând de acolo cantități considerabile de muci pe care, de plictiseală, pentru că nu exista internet pe atunci, le transforma în biluțe. Biluțe, care, după ce s-au adunat, nu a vrut să le arunce și le-a înșirat pe o sfoară, ca pe mărgele.
Tot din plictiseală, începea să mute biluțele dintr-o parte în cealaltă, astfel Mucușor construindu-și prima lui numărătoare, moment în care și-a dat seama de pasiunea lui pentru matematică.
Cum restul copiilor îl evitau și nu voia nimeni să se joace cu el, pentru că inevitabil erau învinuiți de greșelile lui, Mucușor și-a dedicat timpul liber număratului de biluțe. Zeci, sute de sfori cu biluțe înșirate pe ele zăceau agățate în camera lui Mucușor.
Pentru că devenise atât de bun la numărat, profesorii l-au trimis la olimpiada de matematică. Nu a avut rezultate bune, dar tot ce a trebuit să facă a fost să-și ducă degetul spre nas în fața comisiei și brusc restul participanților erau mai slabi decât el, iar Mucușor a ajuns olimpic, titlu cu care se va lăuda și 30 de ani mai târziu.
Văzând că nimic nu-i poate sta în cale și că orice face rău, lumea oricum îl va ierta, s-a gândit să intre și în politică. Ce putea să meargă prost acolo? Oricum fuseseră alții înaintea lui pe care putea să dea vina doar îndreptându-și arătătorul spre nara dreaptă.
Nici nu aveai cum să te superi pe el, oamenii nu l-au văzut niciodată ca pe o amenințare, era tipul acela mărunțel, cu păr creț ca oaia și cu o privire blândă și inocentă ca de mielușel. N-aveai cum să te superi pe așa ceva, mai ales că avea și superputerea foratului în nări care-l absolvea de orice vină.
Pus în poziția de primar al capitalei, Mucușor avea Bucureștiul la picioarele lui. Făcea Mucușor ceva nasol? Băga repede un deget în nas și brusc nu mai era vina lui, era a celorlalți dinainte care n-au știut să administreze bine Bucureștiul!
Făcea Mucușor o gafă? Cu un simplu frământat între degete de niște materie nazală, oamenii găseau motiv pentru care să-l ierte.
Mucușor și-a dat seama că n-ar trebui să se oprească aici, așa că a vrut mai mult. Nu s-a mulțumuit cu simpla funcție de primar, a țintit mai sus. Cât de sus? Cam cât putea el să ajungă cu mâna dacă se ridica pe vârfuri, adică până la oglinda retrovizoare a unei mașini.
Mucușor voia să fie președintele țării. La urma urmei, ce l-ar fi putut opri? Dacă a fost în stare să-i facă pe oameni să-l aleagă ca primar doar scobindu-se în nas, cât de greu ar fi fost să facă o țară să-l voteze?
Campania electorală nu a fost deloc ușoară pentru Mucușor, dar el avea superputerea lui. Superputere de care a abuzat, scurmând nervos în nas de fiecare dată când se făcea de râs în public, astfel oamenii, fascinați de mineritul lui nazal, au început să-l adore, au început să creadă că Mucușor este singurul capabil să conducă o țară.
Nu, nu avea nicio calitate de lider sau vreo idee de cum se conduce o țară, dar avea superputerea foratului, lucru ce i-a convins pe oameni să-l voteze.
După ce Mucușor cu nările însângerate și unghiile tocite de minerit mocirlos a reușit într-un final să ajungă președinte, lucrurile au luat o întorsătură tragică pentru bietul matemamucian.
Da, încă mai avea vlagă în degete să scurme în nas ca găina după râme, oamenii credeau în continuare că orice se întâmplă rău, nu poate fi vina lui. Magia scobitului în nas a funcționat cât de cât, dar era pe cale să se termine.
Desigur, încă mai existau oameni care când îl vedeau cu degetul adânc înfipt în nară, încercau să găsească vinovați.
Cum pentru Superman era kriptonita.
Cum pentru Ahile era călcâiul.
Cum pentru Iohannis era vorbitul.
Cum pentru indieni e deodorantul.
Cum pentru o Dacie e siguranța.
Așa avea și Mucușor să afle, că are un punct slab. Acel punct slab era un căpcăun, cu o singură sprânceană întinsă pe toată fața, de la o ureche la cealaltă.
Căpcăun pe care tot el l-a ales, neștiind că acel căpcăun îi va lua superputerea.
Desigur, scobitul în nas încă functiona cât de cât, mai apăreau oameni care încercau să-i ia apărarea și să dea vina pe alții, cum se întâmpla în vremurile în care avea degete virile și nări puternice.
Dar în scurt timp, a observat că îl trădează și nasul și degetul. Încerca în zadar să mai schițeze o fărâmă de superputere, dar în zadar, era ca și cum ai încerca să aprinzi o brichetă udă pe ploaie. Face scânteie, dar nu-ți dă flamă.
Nemaifiind vrăjiți de înfiptul arătătorului în nară, oamenii care mai demult îl adorau, au început să-l judece și să-i pună în cârcă greșelile căpcăunuluil. Fiind pus pentru prima dată în situația de a-și asuma vina, Mucușor nu știa cum să gestioneze situația.
I se spărgeau în cap toate oalele, lumea îl acuza, începea să-și dea seama c-au fost vrăjiți de un simplu pescuit de muci.
Nu a durat mult și a ajuns și la Mucușor pedeapsa supremă. Degetele i-au fost tăiate, nările lipite cu superglue, practic a fost lipsit de singurul lucru care l-a ajutat să ajungă atât de sus.
Cu degetele tăiate și fără posibilitatea de a mai număra, și-a pierdut și statutul de matematician.
Fără degete, fără nări, Mucușor era în cel mai vulnerabil punct al lui. Era ca o bucată de unt lăsată în soare. Ca un cotor de măr lângă mușuroiul de furnici. Ca o pasăre cu aripile tăiate. Ca o casă liberă la Lidl. Ca o bancnotă de 10 lei în buzunarul de la spate, jumate ieșită afară, în autobuz.
Și așa a început declinul Mucușorului cu superputeri. Desigur, încă mai existau oameni vrăjiți de amintirea forărilor în nară din trecut, dar prea puțini, cantitate neglijabilă. Era ca și cum te prind 10 băieti în Ferentari și vor să-ți fure telefonul, și dintre ăia 10, unul din ei le spune celorlalți să te lase în pace.
Acum Mucusor își dă seama ce-i aia vină, ce înseamnă să iei decizii proaste și oamenii să te judece pentru asta, cum este să dai cu piciorul într-un câine și câinele să te muște după.
Și așa se încheie cariera de succes a olimpicului la scobit în nas viteză.
Să sperăm că între timp nu-i va crește încă o nară și nu va învăța cum să se scobească în ea cu degetele de la picioare.
Când îți construiești faima și gloria pe premisa faptului că oamenii vor da vina pe ceilalți, când mizezi pe niște minciuni ce le sunt băgate celorlalți în cap cu forța și frica, trebuie să fii conștient că cu cât bulgărele de zăpadă pe care-l împingi la deal și se face din ce în ce mai mare, când nu-l mai poți împinge, va veni peste tine, și cu cât este mai mare, cu atât te va strivi mai nasol.
