10 aug. 2012
Toţi cu bucile curate
Dacă o să vă duceţi în orice supermarket mai măricel o să vedeţi ceva fantastic. Ceva care doar ochiul meu programat pe ţâţe şi bere a putut să vadă. Hârtie igienică. Nu,nu asta e fantastic,hârtie igienică are peste tot. Doar că,dacă o să faceţi o comparaţie,o să vedeţi că într-un market,există mai multe feluri de hârtie igienică decât tipuri de bere. Să mi se usuce coaiele ca stafidele de nu-i aşa.
Am fost zilele trecute,şi,ca tot omul,am vrut să-mi iau şi eu nişte suluri de hârtie. Stăteam în faţa raftului cu zeci de sortimente de cur-papirusuri şi mă scărpinam în creştetul pulii,neştiind ce model i se potriveşte mai bine curului meu. Dacă-i iau ceva ce nu-i place? Dacă rozeta mea are alergie la Zewa?
Până acum credeam că principiul dupa care un om îşi cumpără hârtie igienică este simplu. Să nu coste prea mult,pentru că practic te ştergi cu ea la cur,să nu zgârie mai tare decât raşpapirul şi să fie destul de groasă,adică să nu-ţi intre un deget în ochiul maro când te ştergi. Kaufland m-a convins că nu-i aşa. Doar un om extrem de limitat şi-ar cumpara ceva de şters la cur după nişte reguli atât de simple. Am văzut hârtie alba,roz,galbenă,albastră,parfumata,neparfumata,cu floricele,cu scoici,cu fluturaşi,cu divers modele tribale pentru mafioţi. Mă mir cum de nu era şi un fel de agent acolo printre rafturi,să îţi dea să completezi un chestionar pentru a afla ce tip de hârtie preferă găozul tău.
Mai multe sortimente,decât cele de bere. Sau hai,să nu ziceţi că io-s drojdier şi compar totul cu berea,deşi mi se pare firesc...mai multe decât sortimentele de pastă de dinţi. Paste de dinţi sunt câteva,vreo 5 tipuri. Hârtia igienică le depăşeşte lejer numeric.
Asta arată că în secolul 21,omul este mai preocupat de cur decât de gură. Îi pasă mai mult cu ce-şi îndepărtează căcatul dintre buci,decât de cleiul ăla mentolat cu care te freci prin cavitatea bucală să nu-ţi pută pliscul a şaormă. Zona aia dintre buci e mai importantă decât aia dintre fălci.
Ce rost are să te speli pe dinţi,dacă nu te ştergi la cur ca un jedi? Gura las-o să pută,important e să-ţi miroase găoaza a levănţică,doar acolo te miroase lumea când vorbeşte cu tine.
Şi încă o chestie. Am observat că există şi reclamă la hârtia igienică. Mi-a venit să mă piş pe cea mai apropiată priză când am văzut asta. Cine pula mea ar face reclamă la hârtia igienică? Şi mă gândesc,oare dacă nu ar exista reclama la hârtia igienică,lumea ar înceta s-o mai cumpere? S-ar şterge cu frunze de ştevie sau blană de capră? Asta este ceva ce s-ar cumpăra chiar şi dacă pe ambalaj sunt poze cu pui de căţel morţi. E ceva ce lumea foloseşte oricum,indiferent de reclamă.
Mă şi gândesc la cum ar suna o reclamă mişto la hârtia igienică: "Delica,curul dumneavoastră nu se va simţi nicicând mai bine. Stimul anal pentru simţuri." O să se ajungă să se fabrice hârtie igienică imprimată cu chestii care nu ne plac nouă,iar noi să ne ştergem practic la cur cu ele. Asta n-ar fi o idee rea,însă nu schimbă lumea cu nimic. Oare studiază cineva piaţa hârtiei igienice înainte de a-şi cumpara?
Oricum,românul tot cu hârtie la 5 mii 3 suluri se şterge,dinaia cu aşchii de copac în ea. Parfumata e doar pentru ocazii speciale şi musafiri.
Un bideu ar rezolva totul.
7 aug. 2012
Legende urbane: Brăila şi brăileni
Postarea este cu 25% mai amuzantă dacă vă imaginaţi că tot ce scrie aici este spus de vocea ăleia de prezenta "Teleenciclopedia" acum ceva ani pe Tvr1.
ÎNCEPUTURI: Nimeni nu ştie cum a luat naştere fenomenul numit "Brăila". După unii istorici, acolo a fost o centrală nucleară, ce-şi vărsa deşeurile în pământ. Pământ, unde locuiau triburile de băştinasi primitivi, cunoscuţi azi ca şi brăileni. Între timp, triburile de brăileni au suferit mutaţii, subteranul devenind un mediu nefavorabil pentru exitenţa lor, fapt pentru care au ieşit la suprafaţă şi au început să devoreze rinichii şi vezica muncitorilor din centrală. Au rămas apoi acolo, formând aşezări primitive din chirpici şi bălegar, şi au evoluat până la ceea ce sunt astăzi. Nu se ştie de ce au făcut asta,când puteau foarte bine să trăiască si să prospere şi acolo, în subteran, hrănindu-se cu uraniu şi bucăţi de gândaci, brăilenii având o toleranţă mare la orice chestie toxică, sau care-i verde şi străluceşte noaptea...eu cred că vor să ne colonizeze, să devenim toţi sclavi ai brăilenilor, pe care să ne muncească pe plantaţiile lor de floarea-soarelui şi seminţe de bostan, mâncarea lor preferată.
După alţi istorici, au fost aduşi cu remorcile dracu ştie de unde. În versiunea asta cred şi eu, aia de mai sus nu este decât născocirea unei minţi bolnave.
AŞEZARE GEOGRAFICĂ: Brăila se află la periferia Galaţiului. Iar Galaţiul la periferia moldovei. Deci, Brăila se află la periferia periferiilor.
Unii spun că era prea mare distanţa dintre Galaţi şi Slobozia, şi au vrut să facă ceva la fel de inutil, dar apoi şi-au dat seama că-i o idee retardată să construiască ceva acolo, şi au abandonat şantierul, care a fost găsit de triburile nomade. Sau doar i-a adus cu remorca, dracu ştie de unde.
Cum ieşi din Galaţi, dai de un câmp plin de câini morţi şi accidente rutiere. Este cunoscută ca "zona de pedeapsă", acolo sunt expulzaţi toţi gălăţenii care au comis crime, violuri sau tâlhării. Sunt aruncaţi din elicopter în aşa zisa "zonă de pedeapsă" şi lăsaţi să-i devoreze brăilenii, iar corbii să le ciugulească măruntaiele.
FAUNA: După cum am mai zis, Brăila este populată de aceşti brăileni. Să nu credeţi că sunt oameni proşti, brăilenii ăştia. Să nu credeţi că sunt oameni. Nu, nu sunt, doar se prefac. Atât de bine încât nici ei nu prea mai fac diferenţa. Dar proşti nu sunt. Au dezvoltat un sistem de strigăte de luptă, srigăte de împerechere, unii pot jura că au văzut brăileni cântând la fruză o baladă, în cea mai primitivă formă în care poate fi găsită balada.
Chiar dacă pare de necrezut, dar şi brăileni se fut. Între ei. Când vine sezonul de împerechere, brăilenii aleargă după brăilence, cu scopul de a le lovi în moalele capului cu diverse obiecte contondente, pentru a purcede spre procreere. Nouă luni mai târziu, toate brăilencele se duc la malul dunării să-şi depună icrele, iar peste alte nouă luni, încep să iasă şi puii de brăilean din ele. O femelă depune aproximativ 2000 de icre, dar din care nu supravieţuiesc decât unul singur sau cel mult doi, restul mâncându-se între ei. Câştigătorul ajunge în Brăila, unde este aclamat de mulţime şi antrenat să devină brăilan în toată firea.
Nu-i uşor să ajungi brăilean. La masculi, este un proces complicat. La femele trebuie doar să ai ţâţe mari. Însă, ca să devii brăilean autentic, trebuie să faci puşcărie. La ei nu-i ca peste tot în ţară, unde devii bărbat abia după ce faci armata. Armata la ei este puşcăria, aceasta fiind un element de mare cinstre între brăileni,lăudându-se între ei cu experienţa. În loc de circumcizie, brăilenii au un ritual special, numit "prima şundea".
Şundeaua este arma fiecărui brăilean, dar mai mult de atât, este simbolul bărbăţiei şi al supramaţiei printre brăileni. Cu cât e mai ascuţită şi are mai mulţi dragoni încrustaţi pe mâner, cu atât eşti mai respectat. Chiar salutul dintre brăileni, constă în scoaterea şundelei de la cingătoare şi fluturarea ei de câteva ori prin aer, după care cei doi de bat cu pumnul în piept şi ridică mâna strigând "pentru mama Brăila!".
Pedeapsa pentru ei este deșundelizarea. Dacă un brailean e considerat nedemn sau și-a făcut de rușine locul de baștină, i se confiscă șundeaua, este scuipat în gură de ceilalți braileni și i se dă să bea fiertură de șosete. După care e legat de un buștean putrezit și aruncat în Dunăre, lăsat la voia întâmplării. De cele mai multe ori, cursul Dunării îi aduc la Galați, unde ocupă locurile pe la facultăți și parazitează orașul.
Oricât de utopic ar părea, în Brăila gradul de violenţă este aproape nul. Foarte rar au loc încăierări şi acestea se lasă cu victime tranşate şi puse în 9 saci de plastic, doar dacă nefericitul nu era din districtul Brăila, dar în rest, conflictele între brăileni se rezolvă uşor. La început cei doi încep prin a se îmbrânci cu palmele în piept reciproc, iar după 6,5 minute încep să scoată şundelele şi să le agite agresiv unul în faţa celuilalt, însă nu se rănesc.Urmează apoi câteva strigăte de luptă, din care amintim"te tai să moară mama","bă tu ştii cine-i tata?" sau clasicul "nu da că spun tot!". După acest ritual, amândoi îşi scot telefoanele mobile (obligatoriu albe şi cu cameră de cel puțin 5 megapixeli) și încep să se dueleze în cine are mai multe rude, sau cunoaşte mai mulţi brăileni cu influienţă...apoi îşi dau seama că n-au credit, se salută brăileneşte şi pleacă fiecare în treaba lui, ambii cu o poveste de vitejie în plus pe care s-o spună la beţie, pentru impresionarea brăilencelor, care-şi aleg masculii după numărul de crestături de şundea de pe antebraţ, sau mărimea burţii, burta fiind un semn de bunăstare şi huzur.
În comunitatea brăileană, rangul în top se calculează astfel(pentru bărbaţi): Anii de puşcărie făcuţi până în prezent+mărimea în centimetri a bicepsului drept+numărul de rude născute în Brăila+gradul de precizie în mânuirea şundelei. Toate acestea, adunate, generează locul lui în clasament, iar în fiecare an, primii 10 ajung în ceea ce brăilenii numesc Paradis, adică în Făurei, o comunitate restrânsă, la câtiva kilometri de Brăila, unde locuiesc doar brăilenii de top. Crema brăilei. Se poate ajunge acolo doar prin subteran (deoarece braileniiau rupt orice legătură a Făureilor cu lumea externă, mâncând şinele de cale ferată şi furând kilometri din şosea), străbătând numeroase tunele ce colcăie de brăileni umflaţi de radiatii, care nu au văzut lumina zilei şi se hrănesc cu măruntaiele celor pe care-i prind. Drumul este greu şi periculos, însă odată ce-ai ajuns în Făurei, satisfacţia este maximă şi primeşti cureaua made in China, cu cataramă strălucitoare din aur de conservă, ce se roteşte, pe care este desenată harta Brăilei. Ăsta este apogeul unui brailean, motivul pentru care el trăieşte. La femei, topul se calculează după mărimea ţâţelor, însă niciuna nu părăseşte oraşul de baştină, decât doar câteva luni pe an, când emigrează în ţări exotice cum ar fi Spania sau Italia, la buzunărit, căpşunărit, sau doar se duc să se fută pe bani.
Totuşi, e recomandat să ai măcar o rudă din Brăila, iar la nevoie să apelezi la acestea, brăilenii fiind în stare să bage şundeaua în cel care te-a agresat, să-i despice burta şi să se spele cu maţele acestuia pe faţă. Eu am, deci ați belit pula.
IMPORTANŢĂ: Brăila are o imensă importanţă pentru oricine din acest univers. O importanţă de care puţini îşi dau seama. Brăila serveşte ca unitate etalon, atunci când te crezi ultimul om din galaxie. Când ai impresia că ai păţit tot răul din lume, că totul este împotriva ta, că nimic nu-ţi iese bine, atunci când umbli prin pădure cu ştreangul de gât, mai există o speranţă. Te poţi consola cu gândul că nu eşti brăilean. Zici "Bă,pula mea, oi fi eu ciung, şchiop, orfan, m-a părăsit şi nevasta, lumea râde de mine pe stradă că mi-au crescut coaie în barbă, femeile mă iau la mişto că am puţa cât piuneza, fac dializă odată la două zile ca să nu mor, şi mai am şi hepatită...dar se putea şi mai rău, măcar nu-s brăilean". Când cineva din universul ăsta se simte demoralizat şi are impresia că nu se putea mai rău...ba da, se putea. Putea să fie din Brăila.
Deci, pentru a menţine acest ecosistem fragil, unde Brăila are o deosebită importanţa, haideţi să facem ceva frumos pentru brăileni, să le aratăm că şi existenţa lor contează. Încă nu m-am gândit la ce am putea face pentru ei, dar o să-mi vină mie o idee ceva, care să nu implice benzină sau explozii.
Şi da, am scris asta pentru că în viitorul apropiat fac o excursie în Brăila. Deghizat desigur, însă dacă nu mă mai întorc, să ştiţi că ori am murit pe drum, ori am fost muşcat de pulpă de-un brăilean, şi acum brăilesc şi eu prin Brăila, fluturând vitejeşte şundeaua deasupra capului, iar unicul meu scop în viaţă va fi să ajung în Făurei,oraşul de sub cupola de sticlă de lângă Brăila. Poate prind şi puteri supranaturale inexplicabile.
Şi o dedicaţie muzicală de la mine, pentru toţi cei care au terminat cu cititul.
29 iul. 2012
Bă se sculară
Teoretic,n-aveam nimic programat pentru ziua asta. Mă refer la scrisul pe blog. Oricum,nu-s genu ăla de om idiot care-şi programează viaţa,dar ideea era să nu mai scriu nimic aici o perioadă. Nu că n-aş avea idei,dar sunt mai lipsit de chef decât alţii de creier.
Nu vreau să mă lungesc cu asta,singurul lucru care se mai poate lungi pe aşa o vreme este pula mea. La căldură,metalul se dilată. Ok,nu mai mănânc căcat aiurea,oricât de mult v-ar plăcea atunci când fac asta. Scriu despre Băsescu. Bine,nu chiar despre Băsescu,că şi aşa nu mai are mult de trăit,vreau să spun ceva despre căcatul ăsta cu referendumul,de astăzi.
Mai întâi de toate,vreau să fac o mică precizare. Dacă unul din voi citeşte asta acum,şi a fost azi să voteze,şi a pus ştampila pe una din opţiunile alea două,îl rog frumos să-şi dea două palme peste mufă,să iasă de pe blogul ăsta şi să-şi taie pula cu flexul. Sau să-şi toarne acid în pizdă,în cazul în care e femeie. Astfel de oameni nu au voie să se reproducă,să umple pământul de idioţi.
Dacă ai fost azi să votezi,pentru mine eşti ultimul om din univers.
Singura metodă acceptată de votare,ar fi să scrii "sau" între DA şi NU şi să pui ştampila pe el. Asta voiam eu să fac,însă în secunda următoare mi-am dat seama că ar fi prea mult efort,să mă duc acolo,să stau la coadă între babe şi moşi excitaţi că dacă votează căsuţa de sus,le-a promis cineva că le va mări pensia cu 300%,să fac toate chestiile asta,pe un buletin de vot pe care,cel mai probabil,nu se va uita nimeni niciodată. Dar ar fi fost amuzant oricum.
Acum să vă explic şi de ce sunteţi ultimii oameni şi meritaţi să fiţi legaţi de marfar,în timp ce face transsiberianul.Asta pentru ăia care s-au dus să voteze,şi încă n-au ieşit de aici să-şi mutileze genitalele.
Indiferent pe ce ai pus ştampila,eşti un om extrem de retardat,pentru că te-ai lăsat convins să alegi o chestie din două. Este ca şi cum eu te întreb dacă vrei să te bat înainte sau după ce te violez. Dacă vrei să mănânci căcat cu furculiţa,sau să-l sorbi din lingură.Ai avut de ales între două opţiuni la fel de proaste,iar tu,ai ales una din ele. Oricare ar fi aceea,ai intrat în jocul lor. Deja şi-au dat seama care-s oamenii cu mămăligă în loc de creier. Şi mai tragic (pentru ei) este că au putut să stea şi acasă,să nu se umilească în halul ăsta,să nu fie nevoiţi să aleagă ceva ce,în mod sigur,peste maxim un an nu le va conveni şi vor ieşi iar la proteste. Nici măcar nu vi s-au ofert variante alternative,doar da şi nu,ca la proşti. Eu am luat-o ca pe o jignire. Ei ne consideră atât de retarzi,încât dacă ar fi pus mai mult de două opţiuni,ne-am fi prins urechile în ele,şi nu am fi ştiut ce să alegem. Cine s-a simţit destl de idiot încât nu are nevoie de mai mult de două variante,s-a dus la vot.
Acum vor veni gibonii cuspume la gură care-mi vor spune: "CUM ADICĂ NU MERGI LA VOT? ADICA NU-ŢI PASĂ DE ŢARA ÎN CARE TRĂIEŞTI? O SA FII FURAT IN CONTINUARE DACA NU FACI CEVA,AI DREPTUL LA VOT,MERGI ŞI EXPRIMĂ-ŢI PĂREREA,IGNORANŢA NU ESTE O SOLUŢIE!" Cam aşa se vor aprinde maimuţoii cu puţa mică,ce au impresia că dacă ai merge şi tu la vot,ar fi un vot în plus,deci încă un român care vrea să schimbe ceva în ţara asta. Mi-aş exprima şi eu părrea,dar din pacare opţiunea "striveşte-le capetele în menghină tuturor din parlament" nu era pe buletinul de vot.
Au mai vrut şi ăia din iarnă să schimbe ceva,care stăteau la minus 20j de grade,de le îngheţau băşinile în cur,cu pancarde,fluierici şi alte chestii retardate de suflat...au vrut şi ei să schimbe ceva. Nu le-a ieşit nimic,decât o răceală,şi vreo 2 poze de pus pe facebook,să vadă lumea că ei încearcă să facă ceva. Când ai apucături de genul,de cimpanzeu semiretardat,nu arăţi că-ţi pasă. Arăţi că vrei ca lumea din jur să te perceapă drept un om căruia îi pasă. Chair şi acum,vara,la 40j de grade,am văzut în faţa primăriei din Galaţi,3 moşi cu coaele mai lungi decât propriile lor picioare,cum încă mai încercau să facă mini-revoluţie. Erau atât de fosile,încât ziceai că au participat şi la revoluţia din 1989,şi la aia a lu Tudor Vladimirescu. Nu înţeleg de ce se mai strofocau atât,oricum,după cum arătau,niciunul din ei nu cred că a mai trăit până astăzi,să apuce să voteze. Unu îşi scuipa plămânii printr-o portavoce închisă,altul avea un steag,pe care teoretic trebuia să-l fluture,dar mai mult se sprijinea în el,iar al treilea,nu prea făcea nimic,probabil el trebuia să fie majoreta,dar i-au furat pampoanele.
De la mine de-acasă,şi până-n centru,sunt minim 10 afişe mari,care te îndeamnă să pui ştampila pe DA. Adică,oamenii sunt atât de idioţi,încât nu se pot gândi singuri pe ce să pună ştampila,chiar şi atunci când au doar două opţiuni,şi au nevoie ca altcineva să le spună asta. Oare eu sunt singurul care vede treaba în felul următor: "duminică se votează,mergeţi la vot şi puneţi ştampila pe DA,ştim noi de ce,voi doar puneţi acolo. Iar pentru cei care nu stiu să scrie şi să citească,da-ul înseamnă căsuţa de sus". Normal,poporul s-a dus,ca cireada,cu gândul că le va fi mult mai bine dacă pun ştampila acolo. Nu că le-ar fi explicat cineva şi de ce,dar instinctul nu minte niciodată. Dar să revenim la afişe. Sunt o mulţime,pe care este muia lu' Băsescu,DEMITE-L,sau doar DA. Mai sunt câteva care au în prim plan un ţăran cu cratere pe faţă,şi mai jos scrie că i-a luat pensia. Altul,cu una care-a făcut 15 copii la beţie,şi spune că i-a luat Băsescu ajutorul social. Mi se pare o poponărie absolută ce au făcut ei,încearcă să gândească în locul tău,iar dacă mai ai măcar puţină demnitate în cojones,nu accepţi ca cineva să-ţi spună ce să faci,ca şi cum tu ai fi handicapat şi ai nevoie de ajutor. Sunt mulţi care se duc şi pun ştampila pe DA doar pentru că au văzut în afişele ălea că aşa trebuie să facă,nu că votul lor ar fi fost gândit şi bine analizat înainte să-l dea. Deci,ce rost mai are un referendum,unde majoritatea au fost dresaţi şi împinşi de la spate,ce şi cum să voteze. Mi se pare ceva inutil şi deloc corect.
Şi nu,nu-mi săriţi în cap că-i iau apărarea lu' Băsescu. Dacă-l aud pe unu că-mi zice asta,îi dau o gaură în burtă şi-l fut în stomac la propriu. Nu-s cioflingar băsist. Mă doare-n pulă de Băsescu,dacă va mai fi sau nu preşedinte. Puţin îmi pasă de soarta lui. Din partea mea pate să-l stropească cu benzină şi să-l ardă pe rug în faţa parlamentului,nu mă doare nici în pulă. Doar că,nu prea e corect ce se face aici. Adică,ok,înţeleg,l-ai ales pe Băsescu pentru că acum 3 ani ţi-a dat o galeată şi 2 kg de zahăr. Ai văzut că tot sărac lipit ai ramas,şi acum brusc e vina lu băsescu că bagi muncă 15 ore pe zi şi iei cam cât cheltuie el lunar pe hârtia igienică. Mi se pare şi corect,dacă ai fost atât de idiot încât să mănânci tot cacatul ce ţi l-a oferit ăla în campanie,acum să te speteşti pentru 6 milioane pe lună. Dar măcar dacă ai luat o ţeapă,du-o pân' la capăt,şi lasă în pula mea omu să-şi termine mandatul,după care fii mai inspirat la alegeri şi nu te mai bucura ca orbetele la ăla de-ţi dă mai multe pixuri în campania electorală.
Acum,drag român care are impresia că poate schimba ceva şi votul lui contează,o să ţi-o iei tot în gură. Orice ai alege pe buletinul ăla căcăcios,peste câteva luni o să-ţi pară rău de decizia luata,când îti dai seama că nu s-a schimbat nimic,iar tu strângi în continuare bălegar ca să-ţi faci casă din chirpici.
Şi o să vă fie la fel de rău ca înainte,pentru că românul este prost,uşor influenţabil,şi nu ştie ce vrea. Dacă opresc 100 de oameni pe stradă,şi îi întreb ce ar vrea să se schimbe la conducerea României,minim 95 îmi vor spune "vrem s-o ducem mai bine". În viziunea îngustă a românului,a "o duce mai bine" înseamnă ca el să stea acasă cu curul în braţe şi să crape seminţe,să muncească o oră pe săptămână sau deloc dacă se poate,şi să-i vină găleţi de bani acasă,fără ca el să depună vreun efort fizic sau intelectual. Cam la asta se gândeşte mocârţanul de rând când aude noţiunea de a o duce mai bine. Oamenilor de genul ăsta le doresc mult cancer,tumori,sida şi accidente rutiere.
Stai dracului acasă şi fă ce-ai făcut şi până acum,că oricum eşti prea prost să poţi schimba ceva. Dacă chiar voiai să schimbi ceva,o făceai până acum,şi nu aveai nevoie de un căcat de referendum,unde părerea ta să fie doar da sau nu. "Sau" fiind cea mai bună variantă.
Este clar că nici ăia de la conducere nu vor să se schimbe nimic,iar dacă referendumul ăsta reuşea să schimbe ceva la România (adică ei mai puţin şi noi mai mult,financiar vorbind) nu-l mai organizau,că nu-s atât de proşti încât să se falimenteze singuri.
Aş mai avea multe de spus,dar mi-e somn şi lene să mai scriu.
La sfârşit fac un mic rezumat la tot ce-am scris mai sus,pentru ăia care au memoria scurtă şi nu mai ţin minte ce-au citit.
Dacă ai impresia că unui om care te-a furat fără nicio jenă ani de zile îi pasă,sau va fi afectat de votul tău anonim,şi de-acum încolo va fi un om cinstit,nu eşti decât un jeg de cetăţean care-şi dă prea multă importanţă. Meriţi să-ţi taie 80% din salariu/pensie/ajutor social,că oricum oamenilor proşti nu le trebuiesc prea muţi bani.
Dacă ai fost azi la vot,convins de numeroasele campanii care-ţi arată ce să votezi,cu gândul că dacă faci ce ţi se zice viaţa ta va fi mai bună şi se va schimba ceva,şi ai ales între două opţiuni extrem de superficiale iar pentru asta ai mai avut nevoie şi de ajutor,eşti un rapăn de om,iar eu trebuie să votez dacă să te calce o maşină roşie sau galbenă când ieşi din secţia de votare. Să mai votez şi dacă să mori în ambulanţă sau imediat cum ai ajuns la spital.
Eu nu votez. Este cam tot ce pot şi ce se merită să fac,ca să nu intru în jocul lor. Oricum îi doareîn pulă dacă va ieşi Da sau Nu,ei vor să aibă voturi cât mai multe,ca cetăţeanul ghiogar să se simtă important,şi să aibă impresia că a contribuit şi el cu ceva la conducerea ţării. Sunteti mai penibili decât ăia de străng preervative uscate şi peturi de bere pe gratis,având impresia că astfel contribuie şi ei cu ceva la salvarea planetei.
Aşa că dragă slugă mioritică,chiar dacă Băsescu va fi demis din funcţie sau nu,viaţa ta nu se va schimba nici în bine,nici în rău. Va fi totul aşa cum este acum,o să iei tot acelaşi salariu de căcat şi extrem de impozabil şi o să-ţi îneci amarul în aceeaşi poşircă la 4 lei damigeana. Nu vă mai căcaţi aiurea pe voi,că încă nu v-a ajuns cuţitul la os,iar dacă aveaţi coaie adevărate porneaţi o revoluţie pe bune,nu stăteati la coadă să votaţi cine să vă fure.
Şi da,am scris despre referendum fără să menţionez vreun partid politic,sau ce-au făcut/n-au făcut ele. Se poate şi aşa.
4 iun. 2012
Ciumă
Nu am vrut să scriu nimic azi,dar modul în care am fost trezit m-a făcut să vreau să-mi bag 110% din pulă în campania lor electorală. Vă explic mai jos cum şi de ce. Dar înainte de asta,vreau să faceţi şi voi ceva pentru mine.
Ok,nu v-am cerut niciodată nimic,nu vă pun să daţi click pe reclame,să mă votaţi în topuri inutile şi alte căcaturi de genul. Alea sunt pentru bloggerii ghei. Dar azi vreau să faceţi ceva pentru mine. Să vă luaţi de cineva. Să vă băgaţi şi voi pula odată cu mine. Sau dacă sunteţi fomei,măcar să mimaţi că vă băgaţi pula. Intenţia contează oricum. Ştiu că sunt citit de mulţi ciumpalaci cărora,la fel ca şi mine,le place să-şi bage pula in diferite chestii şi în diferiţi oameni. Am dat peste o cioată pe net. Care pretinde că-i artistă,artistă hardcore,dinaia super-neînţeleasă. Cică desenează,sau ceva de genul. Da zici că şi-a băgat creionu' în cur şi dupaia a făcut 8-uri pe foaie. Eu i-am spus că ce face ea e de căcat,dar în opinia ei sunt doar un invidios,un ţăran şi un coclete care nu ştie să aprecieze adevărata artă,şi că io nu fac nimic iar ea face ceva,sau măcar încearcă,şi că-i la început şi ar trebui încurajată,nu criticată. Păi,nu ai cum să încurajezi asemenea vomă. Asemenea nulitate de om. Şi ce-mi place cel mai mult,este că o afectează comentariile negative,pe care le şterge apoi,pretinzând că nu-i pasă de critică,şi-şi bagă şi mai mult capul în cur fcându-şi un cocon de autosuficienţă. Deci ce vreau de la voi. Să daţi buzna pe blogul ei,facebook,twitter...şi unde mai are ea conturi,şi să o luaţi puţin la pulă. De ce nu fac eu asta? O iau şi eu la pulă,dar dacă sunt mai mulţi care fac asta,va începe să sufere. Şi ăsta e şi scopul. Pentru că eu sunt un om fără viaţă care se ia de alţii în mediul virtual,şi ce pula mea mai vreţi voi. Deci,bombardaţi-o cu puli,paşti,morţi,răniţi,dumnezei...ce vreţi voi. Important e să sufere. Nu fiţi cârpe de oameni,că asta e singura dată când vă cer ceva. Altfel am să uit şi eu să mai scriu ceva pe-aici,deşi pentru unii cred că ăsta e un lucru bun. În fine,iar mă pierd în detalii. Deci,cred că am fost destul de clar. Intraţi acolo şi spuneţi-i şi voi că ce face ea e de căcat. Sau dacă nu vi se pare de căcat ceea ce face ea,intraţi să vă băgaţi măcar pula în ea pentru faţa ce o are. Zici că se mozoleşte în fiecare dimineaţă cu fierul de călcat. E aşa drăguţă de-ţi vine s-o fierbi în ulei. Mă întreb oare ea cum se suportă,ştiind că a fost înzestrată cu o faţă luată de la reduceri. Un rebut. Arată de parcă o femeie foarte urâtă îşi pune o folie de celofan pe faţă şi trage de ea. Dacă vă place şi faţa ei,luaţi-vă de ea măcar pentru mine. De dragul meu. De fapt nu,dacă vă place ceea ce face,cât şi faţa ei,sunteţi ultimii oameni,nişte jeguri absolute,deci nu am nevoie să faceţi nimic pentru mine. Singurul lucru bun pe care-l puteţi face este să muriţi.
Acum să vă spun şi de ce îmi bag io pula în campania electorală. Şi motivul e diferit faţă de ăla din postarea anterioară. Azi am fost trezit de telefon. De telefonul fix. Până azi,habar nu aveam că am telefon fix în casă. Ok,mănânc căcat,ştiam că am,că m-am împiedicat de vreo 2 ori de fir. Dar nu ştiam că funcţionează. De câţiva ani,nu sunat niciodată,pur şi simplu stă acolo şi adună praf. Şi astăzi,pe la 12,când era somnul mai profund,aud că sună. M-am gândit că e ăla mobil,şi l-am dus la ureche,dar dupaia mi-am dat seama că suna din altă parte. Şi suna şi tare al dracu',de am fost nevoit să mă duc să răspund. Mă gândeam că mă caută şi pe mine o navetă de bere,dar aud o voce de pizdă. Asta în mod normal nu m-ar fi deranjat,dacă nu m-ar fi sunat o zdreanţă,de la campania electorală. O fomistă care şi-a vândut demintatea pe 25 de lei pe zi. O cârpă de spălat podelele,care primeşte bani ca să fută oamenii la cap şi să-i trezească din somn. Ce crede,că dacă mă sună pe fix,şi mănâncă puţin căcat despre ce o să facă Ciumacenco sau cum morţii lui îl cheamă când ajunge primar,asta mă face sa-l votez? Sugeţi pula. Nu votez pe nimeni. Nu mă duc să votez nici pentru suava plăcere de a fute o flegmă în buletinul de vot. Nu merită. Nu meritaţi. Muriţi în chinuri,şi voi şi cei care vă votează,şi voi,cei care vă vindeţi demnitatea pe 25 de lei şi le faceţi propagandă unor rechini la costum. Dacă tot vă futeţi pe bani puţini,nu încercaţi sa-i futeţi şi pe alţii la cap. Tot ce mai lipseşte este să vină un cârd de muieri la mine la uşă,şi sa-mi sugă pula ca să-l votez pe Ciumacenco. Nu mai mâncaţi căcat cu ce o să faceţi voi când ajungeţi primari,nu vă mai cred decât oamenii extrem de proşti care merg la vot. Aveţi noroc că-s aşa de mulţi.
Vă urez boli venerice,şi vouă,şi celor care vă votează,şi celor care vă fac campanie pentru 25 de lei pe zi. Muriţi încet şi în chinuri la umbra pulii mele.

30 mai 2012
Azi urăsc
Azi urăsc. Urăsc chestii. Bine, nu doar azi, eu urasc chestii la modul general, dar azi m-am gândit să vă mai spun şi vouă nişte chestii pe care eu le urăsc din străfundul prepuţului. Dar înainte de asta, să vă arăt că există alţii şi mai găuriţi în ţeastă decât mine.Ia priviţi la ce au dat românii sărci pe goagle de au ajuns pe blogul meu:
Link 1
Link 2
Link 3
Şi da, din nou scriu despre chestiile pe care le urăsc, pentru că dacă aş scrie despre ce-mi place, ar fi plictisitor şi neamuzant.
1. Oamenii care măsoară dinstanţa în staţii - Ok, ţi-a dat mă-ta picioare, dar habar nu ai la ce folosesc, aşa că iei autobuzul sau altă chestie unde oamenii stau înghesuiţi, se freacă între ei şi transpiră la grămadă, chiar şi atunci când nu te grăbeşti, când e frumos afară sau când nu eşti obosit. Şi după o bună bucată de timp după ce ai făcut asta, începi să calculezi distanţa în staţii. Deci când te întreabă cineva cât are de mers până în X loc, o sa-i spui "aa,păi sunt vreo 2 staţii". După care îţi faci cruce cu mâinile şi picioarele când auzi că vrea să meargă pe jos.
2. Oamenii care îi judecă pe cei ce vorbesc...vulgar - Ţi-a zis mă-ta că dacă ai cei 7 ani de-acasă, nu trebuie să vorbeşti vulgar. Bine, vorbit vulgar e mult spus. Că ea consideră vulgar şi dacă aduci în discuţie un organ prin care te-a scos ea când te-a fătat. Deci dacă spui pulă, pizdă, ţâţe, cur...este vulgar. Bine, acestea sunt doar organe, dar faptul că tu le pronunţi numele este vulgar şi deci dacă ai zis asta eşti un needucat şi rezultă că mă-ta a supt pula prin scări de bloc în ăia 7 ani în care trebuia să te înveţe pe tine care organe ai voie să le pronunţi cu voce tare şi care nu. Vă observ logica.
3. Oamenii inundaţi - E primăvară, sezon ploios, numa bun pentru a inunda nişte ţărani. Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am nimic cu oamenii ăia, doar că sunt nişte idioţi. Nu ei, ăia de au construit satul între dealuri sau fix pe marginea râului. De sute de ani se tot întâmplă inundaţii la aceleaşi sate, construite cu curul. Şi mereu se inundă. Cât de idiot să fii să mai faci ceva acolo unde ştii că-i pericol de inundaţii? Dar nu, nu e vina lor că nu-i duce mintea să construiască mai sus, i-a bătut dumnezeu că n-au fost duminică la slujbă. Dacă deschizi zilele astea tv-ul pe orice program unde sunt ştiri, minim de 3 ori pe zi trebuie să ne aducă aminte cât de inundaţi sunt ăia, şi cum bocesc ei că viitura le-a luat totul. Totul, adică tv-ul, şifonierul cu damigene goale de ţuică şi coştereaţa găinilor. De ce nu vă mutati la oraş? La câti ţărani sunt pe-aici nu o să vă observe nimeni prezenţa oricum.
4. Campaniile electorale - Sper să-i văd cu mâinile pe piept şi împachetaţi în scânduri de brad pe toţi jegoşii ăia care-mi zâmbesc pervers de pe afiş şi care au impresia că ştiu ei ce-i mai bine pentru mine şi dacă-i votez o să beau bere din pocale de aur şi o să mă şterg la cur cu mustaţa ălora din opoziţie. Muriţi bă! Şi voi şi opoziţia şi ălea de v-au fătat. Nu votez cu nimeni, oricât de multe pliante cu ce căcat mare o să realizezi tu dacă te aleg primesc. Nu încercaţi să mai băgaţi căcat pe gât oamenilor, chiar dacă unii sunt proşti şi se bucură la un pix şi o brichetă. Chiar încep să nu mai suport toate afişele electorale şi să mă piş mai cu sete pe ele. Faptul că-ţi etalezi zâmbetul tălâmb pe toate gardurile (garduri puse acolo să mă piş eu pe ele şi să am de ce mă sprijini când sunt beat) nu mă face să te plac mai mult, ba dimpotrivă, mă face să vreau să te calc pe cap din simplul motiv că eu urăsc oamenii ca tine iar faţa ta e cea pe care o văd de cele mai multe ori pe zi.
5. Oamenii care-şi planifică viaţa - Dacă e ceva ce urăsc mai mult decât femeile cu barbă, aceia sunt oamenii care-şi planifică viaţa. Şi nu mă refer la planuri de genul "Ok,mâine mă trezesc la 8:00, mă spăl pe dinţi, la fofoloancă, dupaia mă duc să-mi cumpăr chiloţi, că ăştia de-i am pe mine au prins urmă de frână la spate, pe la 2:00 îl chem pe Gigel la mine, ne futem,dupaia mergem la un film, după care bag 2 şaorme şi mă culc". Nu, nu asta urăsc io cel mai mult. Îi urăsc pe ăia care-şi fac planuri ce se întind pe zeci de ani. La X ani vor să-şi piardă virginitatea, la 25 să se mărite, la 30 să facă şi un borac, pe la 40 să intre în politică, la 60 să aibă nepoţi...şi tot felul de căcaturi. Singura chestie spontană din viaţa lor fiind atunci când îi taie căcarea şi se duc la veceu pe neaşteptate. În rest ştiu exact ce şi când o să facă. Ce viaţă mişto şi interesantă. Parcă-i Sims.
6. Emisiunile de dimineaţă - Cea mai cretină chestie inventată de mintea îngustă a omului sunt emisiunile de dimineaţă. Sunt de căcat, făcute special pentru oameni de căcat. Pentru că doar oamenii de căcat se trezesc dimineaţa să se uite la tv. Am nimerit şi io odată o emisiune dinaia, în timp ce mâncam şi eram aşa masochist încât am deschis tv-ul. Erau doi poponari cu feţe de trotinetă, ce încercau să facă glume la care nici ei nu râdeau. Pur şi simplu n-ai cum să te uiţi la aşa ceva de bunăvoie. Probabil şi unu care a băgat 3 ţigări cu marijuata în el, dacă se uită la aşa ceva îi piere zâmbetul tâmp de pe muie şi va spune "La ce pula mea mă uit io aici?" cu o faţă mai serioasă decât a unui prezentator de ştiri când vorbeşte despre o fetiţă de 6 ani violată de unchiul şi fratele ei.
7. Brăila - Habar nu am de ce urăsc Brăila şi braileniiam vrut doar să fie 7 chestii ca la povești.
Dacă aţi citit toată asta, e dreptul vostru să nu fiţi de acord cu mine, la fel cum e şi dreptul meu să mă piş pe părerile voastre despre ce urăsc eu.

19 mai 2012
Fomei şi masculini
Trebuia să vină şi asta. Chiar dacă în multe chestii scrise de mine pe-aici am strecurat lucruri de genul,despre egalitatea sau inegalitatea între săcsuri. Dar mi-au mai venit mie nişte idei,pe care nu aveam unde să le strecor,şi oricum trebuia să mai pun ceva nou şi aici,mai ales acum după ce am scos chat-ul cu ţâţe.
La fel ca prostia,ăsta nu e un subiect care să poată fi cuprins de o singură postare. Nici dacă aş scrie 3 postări pe zi despre asta,nu aş epuiza totul într-un an. Pentru că este o chestie al dracu' de complexă,sau dacă nu complexă,măcar al dracu' de întinsă. Pot vorbi oricât despre logica ilogică a femeii sau despre deciziile masculilor luate cu pula. Pentru că da,masculii gândesc cu pula. Masculin fiind şi eu,tot cu pula gândesc,doar că a mea are şi creier. De aia eu nu mă dau şi nu fut toate strâmbele,slutele,cioatele,nasoalele,grasele...ok,mănânc căcat. Orice bărbat a futut măcar odată-n viaţă o grasă. Şi cine nu a făcut-o nu-i bărbat adevărat. Nu te poţi numi mascul până nu transpiri între două picioare de mamut.
Am să scriu aşa altenativ,atât despre ţâţe cât şi despre coaie. În primul rând o să încep cu inegalitatea. Şi nu mă refer la căcatul ăla cu drepturile,sau că bărbaţii nu au voie să lovească femei,sau căcaturi de genul. E chiar amuzant să baţi o femeie,să o iei de păr şi să o dai cu capul de bordură până dai de lut,sau dacă n-ai calorifere s-o dai cu capul de colţul sobei. Şi nici nu trebuie să ai un motiv anume ca să o baţi,motivul că tu eşti beat şi ea trează trebuie să fie suficient ca s-o desfigurezi şi s-o schilodeşti pe viaţă. Ziceam de o inegalitate. Femeile au ţâţe,pizdă,cur...care trebuie să arate cât mai umane şi cât mai atrăgătoare,doar pentru o pulă. Noi avem doar o pulă de care nu ne pasă,cu care doar futem şi ne pişăm. Voi aveţi 3 chestii,care trebuie sa veţi grijă să nu fie prea mari,prea mici,cu celulită,să nu aibă vergeturi,să nu pută,să fiţi în permanenţă epilate. Acum vă înţeleg de ce unele cedează atât de greu în faţa pulii. Nu prea e drept ca voi să aveţi grijă mereu de corpul vostru,iar noi să venim şi doar să ne băgăm pula acolo.
Despre unele femei se zice că-s ca farfuriile din yena. Că se sparg greu,sau deloc. Dar cu un ciocan destul de mare poţi să spargi orice farfurie din yena întărită cu oţel. Sau ceva de genul...
Nu înţeleg femeile care dau bani pe căcaturi scumpe,cosmetice inutile,rahaturi să le facă coapsele să arate nuştiucum,să vă scoată fundul în evidenţă,rochii elegante,pantofi finuţi de enşpe mii de milioane,şi alte accesorii pe care dacă nu le aveaţi,ar fi fost aceeaşi chestie. Şi nu vă căcaţi pe voi că "Fac chestia asta pentru mine,nu pentru cei din jur" că pun pariu că niciuna nu se găteşte când stă singură în casă,şi ştie că nu o vede nimeni. Când sunteţi singure,tot în pijamalele alea largi şi decolorate şi murdare de ce aţi mâncat voi ultima dată în pat staţi. Dacă vreţi ca un bărbat să vă dorească mai mult,sugeţi pula. La propriu. Şi nu o luaţi ca pe o jignire,luaţi-o ca pe un sfat. Poţi să fii îmbrăcată şi într-un sac de rafie,dacă îi sugerezi unui bărbat că i-ai suge pula fără să ducă prea multă muncă de convingere,o să te vrea mai mult decât dacă ai fi stat 12 ore în faţa oglinzii să te aranjezi,dar te porţi cu el ca ultima măicuţă ce nu vrea să facă pacate. Şi acum probabil vă întrebaţi "bă,dar tu preferi o curvă care nici macar nu se aranjează în loc de o fată cuminte care se îngrijeşte?". Vedeţi că sunteţi proşti şi trebuie să explic de 2 or? N-am zis asta. Tot ce am vrut eu să spun este că degeaba îţi pierzi toată ziua aranjându-te,îţi cheltui banii pe cosmetice scumpe,haine de la nuştiu ce casă de modă,dacă tu arăti ca ultima cioată de pe fundul Dunării. O să arăţi cel mult ca o cioată aranjată. Dar tot boccie rămâi. Staţi liniştite,nu ne deranjează cu nimic că sunteţi nemachiate,aveţi fundul cam mare şi nasul puţin strâmb. Spune-i unui bărbat că vrei să-i sugi pula,şi în secunda doi va fi interesat de tine. Bine,trebuie să-i sugerezi fin că tu nu ai mai făcut asta niciodată,şi el e singurul căruia i-ai zmotoci pula ca pe chupa-cups,că altfel rişi să fii considerată curvă. Bine,nu-i nici o problemă dacă te consideră curvă,tot vrea să te fută. Doar că sunt şanse destul de mari să nu te mai sune a doua zi. La faza asta bărbaţii au logică de femeie. Adică prea puţină sau deloc. Îi este scârbă să o sărute pe una despre care se ştie că a supt pula,dar nu are nici o problemă în a-i da limbi uneia care s-a futut cu alţii înaintea lui. Oricum,nici o femeie nu ar recunoaşte că a supt pula,mai ales între ele. Chiar dacă toate au făcut asta,atunci când una recunoaşte celelalte o catalogheaza ca fiind curvă,uitând că cu două ore în urmă făcea şi ea acelaşi lucru în spatele casei,cu două frunze de nuc sub genunchi să nu se murdărească. Şi bărbaţii la rândul lor,se laudă că au dat muie toată noaptea,că i-a supt aia de pulă până le-a intrat cerşaful în cur...dar dacă îi întreabă cineva dacă au băgat şi ei botul între cracii ăleia,încep să se fâstâcească şi să evite raspunsul. Pula mea,cică e împotriva mândrii bărbatului să pupi acolo unde fuţi. Cu toate astea,după ce îţi suge pula tu încă o mai săruţi,că doar e pula ta ce dracu. E ciudat cum masculii se laudă toată ziua că au dat la muie până le-a venit acru,iar femeile se jură că nu au pus gura pe pulă în viaţa lor,că ele nu-s d-alea. Hmmm,cineva minte.
Iar femeile au impresia că sexul oral e diferit de supt pula sau muie. E una şi aceeaşi chestie,doar că atunci când spui "am făcut sex oral cu partenerul" vrei să sugerezi că v-aţi provocat unul altuia plăcere,v-aţi atins suav genitalele cu limba înconjuraţi de lumânărele parfumate,şi a fost ceva romantic. Iar femeile când aud expresia "ai supt pula" se gândesc la actiunea de a băga pula în gură cu tot cu coaie până la refuz,că le-a ţâşnit slobozul pe nas,deephroat,supt pula cu cheaguri de sânge...etc. De asta femeile,atunci când ies să soarbă un şerbet între ele vor spune că-şi răsfaţă iubitul cu o partidă de sex oral,iar noi,bărbaţii,când ieşim să bem bere şi să ne lăudam cu ce-am futut zicem " frate i-am dat o muie lu aia! bă,ştii cum,se ţinea cu ambele mâini de pulă,respira o dată la 30 de secunde,înghiţea cu gâlci!". Nu o să auzi nicioată un bărbat (excludem gheii şi homosexualii) care să spună,în timp ce-şi şterge spuma de bere de la bot şi bate cu pumnul lui autoritar în masă "Bă,mi-a făcut nevastămea un sex oral aseară...să-mi bag pula!". Nu,nu va spune nici unul aşa,pentru că sexul oral nu sună deloc porno,ca muia sau suptul pulii.
Iar dacă un bărbat vrea să fută o femeie,chiar dacă şi ea se prinde că interesul lui mai întâi e s-o fută,ăla trebuie să facă în aşa fel încât să nu pară că vrea s-o fută. Există două metode de agăţat. Metoda 1,în care îi sugerezi ăleia că te atrage personalitatea ei,că o consideri drăguţă,că îi stă bine cu cerceii ăia de-i are atârnaţi de urechi,că îţi place modul în care ţine sticla,chiar dacă tie îţi vuiesc în cap toate filmele porno de pe Redtube,cu ea în rolul principal. În metoda asta,încerci s-o faci să te placă,fără să araţi că ai fi interat de ea în mod sexual,şi că sexul pentru tine este doar apogeul dragostei şi începutul unei relaţii de lungă durată. Metoda a 2-a e aia în care încerci să-i sugerezi că tu eşti cel mai vânjos masculin din raza ei vizuală. Că dacă se fute cu tine acum va ţine minte toată viaţa,şi nu va mai pune mâna niciodată pe un asemenea exemplar,atât de bun la pat ca tine. Că el îi face chiar un serviciu că se fute cu ea. Asta în general funcţionează doar la femeile bete,care oricum s-ar fute cu tine,considerând că dacă-s ameţite de băutură "nu se pune". Parcă le şi văd vorbind între ele "fată,tu te-ai futut cu ăla fată? -Da fată,da nu se pune că eram beată,nu aveam mintea lucidă,deci nu se pune!". Femeile bete sunt mai uşor de convins să se fută în cur.
Ironie maximă atunci când şi femeea şi bărbatul vor ă creeze o primă impresie. El vrea să lase impresia că îşi doreşte ceva serios cu ea,şi nu e ca ceilalţi bărbaţi,chiar dacă în mintea lui deja a futut-o în toate poziţiile din kamasutra,şi şi-a imaginat cum experimentează cu ea toate fanteziile lui sexuale refuzate de fostele prietene. Iar ea,încearcă să sugereze aşa fin că s-ar fute cu el,i-ar face char şi o muie timidă dacă ar insista puţin...deşi în interiorul căpuşorului ei se vede deja căsătorită cu ăla,şi cu doi copii,băiatul să aibă părul şi sprincenele lui,iar fetiţa să fie brunetă şi să aibă buzele ei. Buze care până acum câteva zile se odihneau în jurul altei puli,însă femeia are impresia că fiecare relaţie este un nou început,şi ăsta de acum va trebui să ducă aceeaşi muncă de convingere ca şi primul,până o bagă în pat şi-i crăcănează picioarele.
Nu îi înţeleg nici pe masculii care-şi păzesc femeia,să nu le-o fure altcineva sau să nu-i înşele. O femeie îl poate înşela şi cu el de mână,dacă vrea. Femeia îi mai şireată ca o vulpe pe stop. Iar asta demonstrează cam câtă încredere are ăla în femeia lui. Chiar şi el ştie că dacă nu o ţine,aia umblă cu alţii. Că dacă nu ar sta 24/24 cu ochii pe pizda ei,aia s-ar destrăbăla cu tot cartierul. Asta o ştie şi el,că există riscul să se dea unul la ea,iar ea să cedeze la avansuri. Şi aici iar nu înţeleg,de ce mai stă cu ea dacă ştie că aia s-ar fute foarte uşor şi cu alţii. Ăsta seamănă cu ţăranul ăla care în copilărie a strâns 15 alocaţii să-şi cumpere o bicicletă,pe care nu vrea să o bage în casă şi o lasă pe casa scării de la bloc,legată cu lanţul antifurt de balustradă,şi se uită din 15 în 15 minute pe vizor să vadă dacă nu cumva îi fură cineva bicicleta,deşi,ar putea s-o ţină în casă şi astfel să nu mai existe riscul să-i dispară. De obicei tot îi fură unul bicicleta,noaptea când el doarme.
Asta a fost o mică parte din ceea ce trebuie să fie spus despre sexe. Dacă mai am chef am să mai scriu câte ceva despre asta,dar momentan ajunge,că ce-i prea mult strică.

11 mai 2012
Vluzări
Nu, nici nu am murit nici nu am plecat la polul nord să violez pinguini şi foci. N-am mai scris nimic de lene, şi că-mi pasă prea puţin de voi. Scriu acum pentru că în weekend o să fiu prea beat să fac asta. Nu mă mai întrebaţi când scriu, nu mă mai împingeţi de la spate, nu-mi mai daţi idei despre ce să scriu. Am şi eu destule, voi sunteţi aici să citiţi ce-mi cacă mie mintea şi atât. Un fel de sclavi, dar fără obligaţii. Dacă vă dau un deget îmi luaţi toată pula, şi nu-i bine. Dar, hai să trec peste asta, mă iau de voi mai încolo. Acum am găsit altceva de care să dau cu pula mea noduroasă. Bine, unora dintre voi o să vi se pară de căcat ce fac, dar tot io sunt ăla care şi-a bătut pula de borţoase, deci ar cam trebui să vă aşteptaţi.
Dar înainte de asta, am descoperit ceva. Cum noaptea este mult prea interesantă pentru mine s-o dorm, mă gândesc la chestii. Ştiţi că mie nu-mi place nici dubstepul, nici dubstepării. Mi se par de căcat. Cea mai jegoasă muzică. La cât de bine a prins chestia asta la fraierii din românia, e imposibil să nu fi văzut pe cineva care să danseze pe dubstep. Dacă nu ai văzut, înseamnă ori că nu ai prieteni drogaţi, ori că nu te duci prin baruri de drogangii, tu fiind singurul om beat pe o rază de 50 de metri. Dansul e mişto. Bine,mie 90% din dans mi se pare ghei, dar să zicem că e mişto, dacă ştii cum să-l faci, şi nu eşti mort de beat să colorezi lumea în vomă. Însă dansul pe dubstep e poponăreală. E ca şi cum te-ai fute în cur, doar că nu te fuţi în cur la propriu. Din ce a văzut ochiul meu bine format, dansul pe dubstep înseamnă să sari de pe un picior pe altul. Nu trebuie s-o faci în ritmul muzicii (care ritm,care muzică?), trebuie doar să ţopăi de pe un picior pe celălalt, ca un câine dinăla care-şi revede stăpânul după mult timp, se aruncă cu labele din faţă pe el, şi cu ălea din spate ţopăie. Cam aşa fac şi dubstepării, doar că mult mai lent. În reluare. Ca şi cum ar fi în noroi până la genunchi şi încearcă să iasă. Iar mâinile le mişcă haotic pe lângă corp, ca şi cum ar da după muște.
Acum să revin la ce voiam eu de fapt să scriu. Vluzării. Adică ăia de se filmează făcând chestii retardate şi le pun pe youtube, dându-se interesanţi. Şi nu, când spun chestii retardate, nu mă refer la chestii dinălea mişto cum fac ăia de la Jackass. Ei sunt prea pârţari pentru asta. Îşi filmează feţele acneice şi corpurile rahitice în timp ce vorbesc chestii retardate şi lipsite de importanţă pe care ei le consideră amuzante. Nu ştiu dacă e coincidenţă, dar toţi arată cam la fel. Genul ăla de puşti bronzat la lumina monitorului care a eşuat lamentabil în viaţa reală şi s-a retras în mediul virtual. La fizic, toţi se încadrează în categoria "juma-de-muscă" şi arată ca şi cum i-ar fi făcut părinţii la beţie, pe wc, în timp ce se căcau. Am făcut eu nişte săpături pe youtube, fiind mai scatofil de genul meu, şi am să bag câteva link-uri. Desigur, ăştia sunt cam ce-i mai cunoscuţi, mai sunt câteva sute,dar sunt prea anonimi şi lipsiţi de importanţă şi probabil ăia s-ar fi bucurat mult prea tare de cele câteva sute de vizualizări de le-ar fi făcut de pe blogul meu. Şi nu, nu am nimic cu ăştia de o să-i înşir mai jos, şi nici cu vlogurile. Unele sunt mişto,adică 2% din ele. În rest doar chestii irelevante şi care nu necesită nici un strop de imaginaţie. Şi probabil o să-mi sară toţi în cap cu replica "măcar lor nu le este ruşine să-şi arate faţa,dar tu scrii sub anonimat". Nu,nu scriu sub anonimat. Dacă o să umbli puţin pe-aici o să afli cum mă cheamă, adresa completă, ţin minte că am lăsat-o printr-un comentariu, poze cu mine.
Mi s-a părut amuzant cum toţi fac acelaşi căcat, adică au minim un filmuleţ în care răspund la întrebări puse de alţi terminaţi în comentarii. Aşa-i că abia aşteptaţi să mă întrebaţi şi pe mine în comentarii dacă-mi plac merele şi cât de mari avea ţâţele aia de-am călărit-o io la ultima beţie? Bine, dacă-mi eşti cititor fidel (ce pula mea zic eu, citittor fidel?), probabil eşti de căcat. Dar, când ai prea puţină imaginaţie şi idei ca să scoţi ceva calumea, îi pui pe fraieri să te întrebe chestii iar tu să răspunzi. Cât de amuzant, m-am crăcănat de râs.
Să încep cu acest băieţel ce are fantezii cu trolli. Trecem peste aspectul lui de zici că s-a bătut cu aspiratorul, iar acesta din urmă câştigă detaşat, lăsându-i o freză de-ţi este mai mare dragul să-l pişi în ea. Şi nişte fălci virgine din care ricoşează pula mai ceva ca din buca de prostituată. Să ne concentrăm puţin la chestiile pe care el încearcă să le zică. După cum vedeţi, lumea îi spune că e un plagiator. Păi, cam toţi fac aceeaşi chestie, şi oricum toţi au copiat asta de la alţii. În tot filmuleţul nu face decât să spună, într-un mod semi-ironic cum că este un plagiator, şi orice ar face, lumea tot îl acuză că copiază pe cineva. Bă puţă, hai că-ţi dau eu o idee. Filmează-te deasupra unei râpe, cu un laţ bine uns cu săpun legat de gât, în timp ce-ţi introduci o pulă de chupacabra vopsita în galben în anus şi vorbeşti despre criza cărnii de vită din India. Sigur o să fii original şi nu se mai ia nimeni de tine.
Continuăm cu micuţul spermatozoid. Nu ştiu câţi ani are,dar sigur n-are nici macar buletin. Nici nu i s-a răcit bine pizda maicăsii de când a scos capul din ea şi s-a apucat de vlog. E atât de frumos încât l-ar ocoli până şi traficanţii de organe. Nu face decât să răspundă la nişte întrebări retardate. Nu zie nimic. Nu are idei. Nu produce nimic. Dacă încercaţi să vă uitaţi la filmuleţele lui, e mai bine s-o faceţi fără sonor. Admiraţi doar gesturile gay şi feţişoara de pufan.
Mergem mai departe,cu acest ciac noris al youtube-ului. Mi-e şi frică parcă să scriu ceva despre el,să nu-l supăr şi să facă exces de întreaga lui masă musculară. La fel ca şi ceilalţi doi de mai sus, nu are nimic relevant de zis, dar măcar are bunul simţ să ascundă asta cu un microfon atât de mişto încât îi aud muşchii cum se încordează şi o tentativă de muzică pe fundal ce-i astupă vocea. Vorbeşte despre plagiat. Oare unde am mai întâlnit eu asta?
Următorul pe lista vluzărilor este acest păpuşel. La ăsta, spre deosebire de cel de sus, merită doar să-l asculţi. Să-i auzi vocea angelică de pârţar, care vorbeşte la telefon! Dacă te uiţi şi la video, observi că se întrece în freza de pămătuf cu primul vluzăr, şi mai are şi facebook-ul deschis undeva pe fundal. Mai băgăm şi feţişoara netedă ca un cur de bebeluş şi obţinem un exces de poponăreală. Dar o face greşit! prea a adunat toate elementele gay într-un singur filmuleţ. Ar fi trebuit să le bage pe rând, în mai multe filmuleţe. Nimic nu ştiţi. E genul de om pe care îţi este imposibil să nu-l fuţi din greşeală după care să-l iei la bătaie.
O dăm pe partea feminină a vluzărilor. Sunt şi dinăstea destule. Mi-e milă de tricoul ăla cu Truda. Dacă ar şti Fotzey ce fani are s-ar lăsa de cântat. Aceleaşi chestii irelevante şi neamuzante ca la restul, facebook-ul deschis în fundal, să vadă lumea că e o persoană sociabilă şi nu stă în casă toată ziua şă-şi bage chestii în vagin. Ne vorbeşte despre o prietenă de-a ei, probabil tot urâtă, neinteresantă şi fără ţâţe, de care nu cred că interesează pe nimeni. Nu am nimic cu ea, nici nu o cunosc,dar mi se pare puţin retardat să le vorbeşti oamenilor de un prieten de-al tău, pe care doar tu îl cunoşti. Tot ea e duduia care se filmează mâncând chipsuri cu wasabi cu încă două pretenaşe, la fel de urâte şi fără ţâţe ca ea. Probabil vrea să ne sugereze fin că noi,restul poporului, suntem atât de chitroşi încât nu ne permitem să dăm doi lei cincizeci pe o pungă de chipsuri şi vine ea, marea guru al youtube-ului să ne arate ce păţim dacă mâncăm aşa ceva. Mişto experiment. O aşteptăm cu partea a 2-a,în care ne arată ce se întâmplă dacă bei acid sulfuric şi-ţi faci o clismă cu căpuşe.
Goblinul cu nume de poşircă mexicană. Parcă mi-e ruşine de mine să mă iau de o jumate de fetiţă, şi asta făcută din beţe şi aţe. Da io sunt mai nesimţit de felul meu, deci voi continua. Nu are nimic intereant de zis, nu e amuzantă, nu se înţelege ce vorbeşte,de parcă ar încerca să pronunţe cuvinte complicate cu gura plină de viespi. Are atât de multă vlagă în ea de zici că e hrănită doar 3 zile pe săptămână cu pâine şi margarină. Cu toate astea, a reuşit să prostească câţiva preşcolari care să spună ceva despre ea, în timp ce se filmează cu degetul, şi asta fără să se fută cu nimeni. Cine-ar fute ceva aşa mic şi fragil? Pare atât de speriată în clipuri de zici că în spatele camerei stă unul cu shotgun-ul îndreptat spre ţeasta ei mică.
Ultimele pe listă sunt aceste două pizdulici,care au mai puţine vizualizări decât puf pe pizdă. Probabil încă nu au ajuns la vrmea pulii şi încă mai cred că pot fi interesante dacă se filmează spunând chestii, fără să-şi arate ţâţele. Dacă faceţi abstracţie de ce bombăne aia din dreapta, o să vedeţi în stânga ceva ce seamănă cu Mogli din Cartea junglei, care-şi tot dă la o parte bretonul din caşcheta de păr. Nu am înţeles care-i rostul ei acolo, că nu zice mai nimic tot filmuleţul. Probabil nu vrea să vorbească pentru că-i pute gura. Să zicem că e folosită pe post de mascotă. O chestie cu păr. Fetelor, vrem să vă vedem peste 2-3 ani pe Redtube. Acolo sigur o să fiţi mai apreciate dacă vă folosţi gura la ceva mai interesant decât vorbitul.
Mai era încă unul, pe care voiam să-l păstrez la urmă, dar ăsta şi-a dat seama cât de penibil este şi şi-a şters filmuleţele. E un brăilean de clasa a 8-a cu aspect de emolău şi tupeu de cocalar. Tupeu, doar când e în faţa webcam-ului, că în realitate cam suge. Învaţă la liceul de arte din baila, dacă-l cunoaşteţi să-i transmiteţi un bocanc între ochi de la mine. Doar faptul că-i brăilean e de ajuns să mă facă să vreau să-l calc pe muie.
Eu închei aici,pentru că mi s-au terminat vluzării. De fapt nu s-au terminat, pe youtube găsiţi o mulţime, dar mi-e prea lene mie să mai caut. Şi repet din nou, nu am nimic cu nimeni şi nici cu vlogurile. Însă atunci când nu ai nimic interesant de spus şi te filmezi în speranţa că faci chestii amuzante doar pentru că-ţi place să umpli youtube-ul cu tot felul de inutilităti, meriţi să se facă mişto pe seama ta.
Dacă nu aveţi ce face,şi vă plimbaţi de la un canal de youtube la altul,o să observaţi că aceşti vlogări se cunosc între ei, îşi fac reclamă şi-şi pupă anusurile unul altuia. Tipic pentru ceva românesc, să te înţelegi bine cu toată lumea.
Voi ăştia cu vlogurile aţi ajuns ultimele scursuri ale internetului, existenţa voastră este mai inutilă decât maşina cu roţi pătrate sau femeia cu coşuri pe buze. Ştiu, o să spuneţi că şi eu fac cam aceeaşi chestie, doar că scriu, nu mă filmez. Nu, nu fac aceeaşi chestie. Eu am destule coaie să-mi bag pula în exact ce mă supără, adică ce am făcut şi acum. Îmi folosesc degetele să vă arăt la muie,nu să mă ascund după ele. Dacă nu am nimic de spus, nu postez. Nu pu nchestii inutile doar să-mi păstrez cititorii. Îmi bag pula în ei de cititori,oricum ăştia nu-mi dau nici o satisfacţie, chiar dacă-s 10000 chair dacă-s doar doi. Scriu in primul rând pentru mine, în al doilea rând tot pentru mine, şi tot aşa până când mă plictisesc de numărat. Nu vreau să fac nimănui pe plac şi nu am ajuns sclavul internetului să fac ce-mi spun alţii ca să-mi păstrez cititorii.
Cam asta e diferenţa între noi. Voi vă futeţi în cur virtual. Eu îi fut pe alţii. Prostituate mici.
Iar ăştia mai sus menţionati,să-mi faceţi câte o muie că v-am făcut reclamă.
Dacă cineva s-a smţit jignit, mă poate înjura şi blestema să nu iau restanţele de luna viitoare, la care oricum nu mă duc. Accept reclamaţii pe id-ul another_jesus şi te las să-mi dai add doar dacă ai ţâţe mari şi lucrezi la fabrica de bere.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)